Oamenii fac cifrele

Coachingul transformațional se adresează și susține demersurile ființei umane în totalitatea ei. Este ultimul nivel de certificare în abordarea dezvoltării prin tehnicile de coaching.

În lumea reală, lucrurile se văd uneori altfel. Ca prin gaura cheii, vezi omul decupat din viața sa, jucând un rol profesional și străduind-se să devină mai bun, să încapă în norma acceptată de societate și organizație. Restul vieții lui este “ascuns”, și nu doar din motive de intimitate.

Pandemia, și modelul de viată aferent acestei drame globale, a scos la lumină o suită de aspecte din viața fiecăruia. De la comportamente, până la exercițiul de percepție îmbogățit de cine suntem la noi “acasă”, locul care a devenit birou pentru mulți dintre noi. Multe din întâlnirile de lucru, individuale sau de echipă, încep cu un fel de bun venit în spațiul meu, acest loc, până deunăzi, ferit de ochii colegilor cu care împărțeam spatiul de lucru. Chiar dacă între timp am învățat să ne blurăm imaginea de fundal sau chiar să o schimbăm cu ceva mai profesionist/modern, sau ce ne mai oferă diversele platforme online care ne găzduiesc întâlnirile, apreciez determinarea celor cu care mă întâlnesc, fie că lucrează într-un dressing, în bucătărie sau pe balcon.

Dar ce te faci când în cadru apare copilul, cățelul, pisica, papagalul, părintele, soțul sau bunica? Îți ceri scuze jenat ca și cum nimic din aceste relații nu ar fi parte din viața ta. Treci rapid înapoi la subiectul pe care îl discutați și te dai invincibil în rolul tău profesional. Încă nu ne simțim confortabil și relaxați când cele două sfere, profesională și personală, se întrepătrund, cu toate că ambele fac parte din noi. Separarea vieții în aceste două capitole distincte a generat o percepție nefirească a persoanei. Nu suntem doi oameni, nu trăim două vieți, suntem o singură persoană, cu roluri diferite de care ne este la fel de drag și cărora ne dedicăm permanent cu pricepere.

De curând, aveam o discuție cu owner-ul unui business pentru care derulez un proiect de dezvoltare organizațională. Suntem în etapa de intervenție la nivelul echipei de leadership și observasem, recunosc cu plăcere, o ameliorare a reticenței membrilor mai sceptici la astfel de demersuri. Am primit atunci, împreună cu explicația, unul dintre cele mai valoroase feedback-uri din viața mea: “S-au deschis pentru că ai creat acel <safe space> în care nu sunt judecați și ți-ai arătat vulnerabilitatea, ceea ce le-a dat și mai mult confort”.

Faptul că ne-am dezvățat să ne apropiem de cei cu care lucrăm, să căutăm să-i cunoaștem și să-i înțelegem din perspectiva unei relații interumane și nu doar prin cea contractuală, ierarhică sau profesională, nu ne ajută prea mult. Ca orice comportament limitativ, punerea unor granițe îngrădește premisele unei relații de a se dezvolta.

Ce poate fi mai valoros? Să văd o mamă grijulie, un părinte sensibil la nevoile copilului sau să mă adresez unui rol profesional eficient? În zona de atragere a talentelor sau în procesele de selecție se descoperă valențe și abilități prin interviul structurat pe competențe. Prin acest demers, recrutorul încearcă să probeze și să descopere validitatea afirmațiilor din CV-ul candidatului, sau chiar mai mult decât a reușit acesta să se prezinte prin document. Atunci identifică potențialul și omul cu care se va însoți în echipă, calibrând toate valențele sale la contextul organizațional. Cu cât faci acest lucru mai aproape de natura umană, cu atât mai reușit este proiectul. Această enumerare de argumente mi-a adus aminte de o întâmplare din viața de recrutor executiv. După întâlnirile cu candidații de pe lista scurtă, am avut de ales între doi lideri în domeniul lor de activitate. Unul dintre aceștia avea tot pachetul de competențe hard aliniate perfect cu rolul. Celălalt candidat mai putea crește pe alocuri, avea dorința și capacitatea necesare, iar compania era un excelent spațiu de dezvoltare. Am susținut și propus angajarea persoanei care nu era în standardul perfect, luând în considerare aspecte care nu sunt niciodată scrise în fișa postului. Îl cunoșteam suficient de bine pe cel care avea să-i fie superior, cu care, de altfel, avea să lucreze îndeaproape în următorii ani. În alegerea mea, am pus în balanță o pondere mai mare de competențe soft în detrimentul celor hard, știind că relația lor o să asigure bunul mers al proiectelor și, mai ales, al interacțiunilor cu celelalte departamente cu care vor colabora. Peste ani mi s-a confirmat că exercițiul meu a avut succes. Niciodată din zona de lucru respectivă nu au venit inadvertențe generate de abordări nepotrivite, iar restul, de natură tehnică, s-au putut rezolva cu ușurință.

Alegerea oamenilor, a întregului, aduce o reală plus valoare în echipă și în rolul asumat. Omul acela cu familie, copii, animale de companie, cu grijile sale, cu viața sa colorată sau uneori mai înnorată, este cel alături de care vei reuși să construiești. Piesa înlocuibilă dintr-un ansamblu în care pun și caut doar competența tehnică, nu este ceea ce te diferențiază ca organizație. În pandemie am văzut că oamenii s-au unit umăr lângă umăr ca să-și salveze companiile în care lucrează, s-au făcut eforturi peste măsură, iar angajatorii au fost impresionați de acest tip de angajament pe care, în condiții normale, nu l-ar fi putut evidenția prin niciun fel de “survey” aplicat.

Oamenii fac diferența, ei fac și cifrele care generează performanța. Un părinte care reușește să jongleze cu diverse obligații, o mamă afectuoasă care găsește o vorbă bună în orice moment, un om iubitor de animale, un nepot dedicat și un soț atent la grijile familiei, sunt tot atâtea fațete ale ființei umane cu calitățile pe care, ca angajator, le apreciezi la omul cu care lucrezi zi de zi.

Aș mai avea multe exemple să vă dau pentru a vă convinge, dar sunt sigură că le aveți și voi la îndemână. Lăsați lucrurile să se întâmple natural, dați spațiu și viață relațiilor profesionale și o să găsiți, la rândul vostru, ce să povestiți celor care aleg să trăiască în paradigma rigidității și a excluderii componentei personale din viața profesională. Avem o singură viață cu roluri multe și diferite pe care ni le asumăm pe parcurs. Ele nu se exclud, ci ne întregesc prin complementaritate, ajutându-ne să creștem mereu.

Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay