Semne că este momentul să te orientezi spre un alt loc de muncă
De foarte multe ori facem la job lucruri care nu ne plac, deși am dori să refuzăm, considerând că numai în acest mod vom deveni adevărați profesioniști. Realitatea este că apare frustrarea atunci când facem un lucru care nu ne place și nu ne este confortabil, și, deși devine o rutină, greu ne conformăm lui.
Aspectele financiare pot fi și ele un blocaj atunci când rămâi într-un job care nu te satisface complet, iar schimbarea și frica de nou sunt cele mai mari impedimente în calea visurilor tale.
Sunt semne de care este bine să ții cont atunci când ești nemulțumit de un job și să te gândești serios dacă este cazul să-ți dai demisia.
1. Mediu de lucru toxic
Cea mai mare parte ți-o petreci la job, astfel că relațiile de la muncă sunt foarte importante pentru starea ta psihică. Un colectiv unit și sănătos este unul dintre motivele pentru care multe persoane merg la muncă zâmbind. Iar managerul este esențial în orice departament.
Dacă nu te înțelegi bine cu șeful și compania pentru care lucrezi nu își respectă angajații, motivația ta va scădea treptat și îți vei pune întrebări în legătură cu rolul pe care îl ai în firmă. Locurile de muncă toxice tind să îți distrugă stima de sine și nu vei reuși să deosebești normalitatea de lucrurile cu adevărat dăunătoare. Dacă șeful tău nu este capabil să-ți ofere un feedback real, subliniind doar greșelile și niciodată lucrurile bine făcute, performanța ta va scădea drastic.
2. Diminețile sunt un coșmar pentru tine
Dacă îți este din ce în ce mai greu să te trezești dimineața cu gândul că începi o nouă zi de muncă, acesta este un semn care poate prevesti efectul de burnout.
Depresia își face locul acum, deoarece taskurile pe care le faci nu îți aduc nicio motivație. Nefericirea la locul de muncă apare atunci când nu te simți apreciat, respectat și valorizat. Demisia trebuie luată în considerare în aceste momente, când nu ai voie să te lași pradă emoțiilor negative. Amintește-ți că trebuie să îți păstrezi energia pentru găsirea jobului potrivit!
3. Nu mai înveți nimic nou
De multe ori te simți ca un hamster care merge în gol pe aceeași rotiță. Pare că învățarea s-a oprit pentru tine și rutina s-a instalat de mult. Dacă te regăsești în această descriere, este cazul să reevaluezi locul unde te afli și ce poți să îmbunătățești la tine.
Nu accepta să te plafonezi, deoarece nu vei evolua nici din punct de vedere financiar și nici profesional.
Țintește mai sus și, dacă nu găsești înțelegere la superiorii tăi, este cazul să găsești o nouă oportunitate de muncă.
Din cauza fricii de necunoscut, de foarte multe ori rămâi captiv într-un job care nu te definește, în loc să faci ceva ce îți place cu adevărat. Nu este ușor să o iei de la capăt într-un nou domeniu, dar dacă acesta te ajută să-ți valorifici mai bine competențele și pasiunile, atunci o schimbare profesională este varianta cea mai bună.
Decizia de a părăsi locul de muncă actual nu este ușoară, dar dacă nu mai există motivație și nici oportunități de învățare, nu ezita și caută alt job. Nu uita că cel mai important este psihicul tău și învață să spui nu oamenilor și mediilor nocive din viața ta.
Sursa photo: Shutterstock