Stresul financiar al angajatului = pierderea angajatorului
80% din viață. 0% educație
Deși petrecem 80% din timpul treaz fie producând, fie cheltuind banii, nimeni nu ne-a învățat cum să controlăm această resursă valoroasă. Presiunea anturajului e fantastică și am întâlnit departamente întregi obsedate de febra Black Friday sau de iluzia criptomonedelor. Echipe întregi au pierdut în felul ăsta 70% din banii personali, uneori chiar împrumutați. O ceață nesănătoasă plutește în mediul corporate și oamenii se mișcă încolonați spre propriul dezastru financiar. Lipsa educației financiare și necunoașterea principiilor de bază ale gestionării banilor conduce angajații să ia decizii care se vor dovedi adevărate bombe pe termen lung. Iar victima colaterală este, de multe ori, compania angajatoare.
E treaba companiei? DA!
Ar fi tentant să spui că nu e treaba companiei ce face angajatul cu propriul salariu. Dar realitatea este că unui angajat dezorganizat financiar nu-i vor ajunge niciodată banii oricâte măriri de salariu i-ai da. Peste trei sferturi dintre români habar nu au pe ce li se duc banii în fiecare an. Dacă și-ar face un buget personal/pe familie ar înțelege că un pachet de țigări zilnic înseamnă peste 6.000 RON / an, adică, poate, 1-2 luni de muncă. Că masa de prânz comandată la catering înseamnă alte 1-2 luni de muncă. Mai adăugăm mașina personală sau un credit care-i consuma 50% din venituri și iată un angajat sufocat de stress-ul financiar. De multe ori acesta va căuta soluții de scurtă durată, repetate cereri de măriri de salariu, alte împrumuturi periculoase sau chiar va aduce prejudicii companiei prin diverse combinații. Alteori va părăsi firma pentru o iluzorie creștere de 200 RON care se va dovedi, în curând, insuficientă.
Simțim cu toții criza resurselor umane. Profesioniștii în HR sunt provocați să recruteze, să motiveze și să păstreze angajați valoroși și productivi. Este cu atât mai grea această sarcină atunci când universul angajaților este strivit de decizii financiare neinspirate, de la credite la obiceiuri de consum nesănătoase, de la lipsa oricăror economii la goana după investiții perdante.
Există soluții! Simple și eficiente
Iată cei 7 pași pe care ar trebui să-i urmeze fiecare persoană pentru a-și gestiona mai bine finanțele personale.
- Cunoaște-te! Ești Spender, Saver, Avoider sau Monk? Ce slăbiciuni și puncte forte ai? Caută un partener de echilibru care să te completeze.
- Controlează-ți cheltuielile! Fă-ți un buget personal și identifică acele categorii care au scăpat de sub control. Folosește un instrument de organizare financiară
- Elimină datoriile. Scapă de datoriile mici, în ordine crescătoare, prin strategia Bulgarele de Zăpadă și achită-ți creditul ipotecar în 7-10 ani prin plăți anticipate cu REDUCEREA DURATEI!
- Economiile! Asigură-ti Fondul de URGENȚĂ de 1000 RON și Fondul de SIGURANȚĂ de 3-6 luni de cheltuieli. Pregatește-te din timp pentru achiziții sau evenimente majore.
- Vrei să câștigi mai mult? De la ore suplimentare la proiecte noi, cea mai rapidă și puțin riscantă opțiune de creștere a veniturilor este în cadrul companiei actuale.
- Investițiile. Evită să pierzi bani în investiții riscante, în scheme și combinații pierzatoare doar pentru că sunt si colegii tai implicați.
- Atinge echilibrul financiar în relația cu partenerul și copiii prin stabilirea unor obiective comune pe termen lung.
“Or fi intrat banii pe card?”
Peste 70% dintre angajații români trăiesc de la un salariu la altul. Sunt zile în care fraza: “Or fi intrat banii pe card?” e principalul subiect de discuție. Această povară se transmite inevitabil companiilor care simt din greu presiunea solicitărilor salariale. Mai multe beneficii, mai multe bonusuri care nu par să mai funcționeze. Se întâmplă, de fapt, ceea ce eu numesc „udatul buruienilor”. Veniturile mai mari peste obiceiuri nesănătoase sau dezorganizare financiară nu fac decât să crească aceste “buruieni” financiare. Așa se explică faptul că, paradoxal, în aceasta perioadă de creștere a salariilor, gradul de îndatorare al angajaților crește și mai mult.
“Sunt angajată de 6 ani. Acum 2 luni, după curs, a fost singura dată când mi-au ramas 200 RON la sfârșitul lunii. M-am bucurat ca un copil.”, mi-a spus Irina. Ce a făcut Irina extraordinar? În primul rând a descoperit că este un SPENDER – adică îi vine foarte greu să reziste tentațiilor de shopping online și offline. Apoi și-a făcut un buget personal ca să vadă pe ce i se duc banii. A înțeles că dădea aprox. 8000 RON pe coafor într-un an adică 2 luni de muncă. A lăsat cardul de credit în sertar acasă și a început să folosească mai des cash, ca să-I controleze mai bine. I-am recomandat să-și caute un partener de echilibru de tip tip SAVER – mama ei – și, în ziua de salariu, a pus 200 RON într-un plic și a rugat-o să îi păstreze. A trecut o lună și nici nu le-a simțit lipsa, așa că luna următoare a pus încă 300 în plic. La sfârșitul anului va avea deja un fond de urgență care o va ajuta să treacă peste problemele vieții. Se simte mai sigură, mai motivată și mai puțin stresată. Este mai atentă la sarcinile ei pentru că acum are un plan. Se poate gândi și la anul viitor, nu doar la ziua de mâine.
Wellness 360
Sănătatea unei companii depășește bilanțul și balanța, stocurile și liniile de producție. Acest organism viu depinde de sănătatea și echilibrul fiecărui membru al echipei. Și dacă suntem preocupați de sănătatea fizică și emoțională a colegilor noștri, este cel puțin la fel de importantă sănătatea lor financiară.
Educația financiară este despre viață, nu despre bani.