Stresul: trofeul de care nimeni nu se poate bucura
Care sunt cele mai frecvente răspunsuri pe care le primiți atunci când întrebați orice coleg, prieten sau cunoștință, despre ce mai face? Șansele sunt foarte mari ca răspunsurile să graviteze în jurul: “Oh, extrem de stresat/ă”, sau “Ocupat/ă cu o mie de sarcini ca de obicei”, sau “ Înecat/ă în treburi”. Am putea să înșirăm multe alte variante, însă, în final, mesajul este același: este oarecum un obicei al nostru să vorbim despre cât suntem de stresați sau ce volum de muncă avem de gestionat.
Motivul pentru care prezentăm această informație poate să difere de la o persoană la alta. Pentru unii, a vorbi despre cât sunt de stresați are ca scop atragerea compasiunii celorlalți. Pentru alții, a vorbi despre câte au de făcut și despre cât de greu le este reprezintă un mod de a comunica celor din jur cât de importanți sau realizați sunt în cariera lor. Altfel spus, ultima categorie glorifică stresul și îl poartă cu mândrie ca pe o medalie de onoare.
Într-un articol publicat în 2023, Kristen Black și Thomas Britt au atras atenția asupra acestui fenomen cu primul studiu publicat despre glorificarea nesănătoasă a stresului. Autorii ne avertizează că a face din stres o realizare și a trăi fiecare zi în competiție cu cei din jur pentru titlul de ”cel mai stresat angajat al lunii”, este de fapt un miraj social care nu face altceva decât să ne epuizeze și să ne scadă performanța.
Și eu port stresul ca pe o insignă de onoare?
Din păcate nimeni nu este imun la acest fenomen. Din fericire însă, este destul de ușor să ne dăm seama dacă am căzut în capcana glorificării stresului, gândindu-ne la cele 4 modalități în care aceasta se manifestă (Black și Britt, 2023).
Prima întrebare pe care trebuie să ne-o adresăm este: Consider nivelul de stres un indicator al succesului? Persoanele care tind să pună stresul experimentat pe un piedestal sunt convinse că cei din jur o să creadă că sunt realizați și că au succes în carieră dacă sunt stresate tot timpul. Doar cine nu muncește nu se stresează, nu? Aceste persoane cred că volumul mare de muncă este admirabil și necesar ocupării pozițiilor importante, sau necesar atingerii succesului în carieră. A doua întrebare pe care ne-o putem adresa este: Cum mă simt atunci când am timp de relaxare? Persoanele care tind să glorifice stresul raportează sentimente de vinovăție atunci când încearcă să se deconecteze de muncă. Consideră că irosesc timpul și se gândesc în mod constant la toate lucrurile productive pe care ar putea să le facă în timpul în care încearcă să se relaxeze. A treia întrebare care ne poate ajuta să înțelegem cum ne raportăm la stres este: Compar încărcarea și stresul celor din jur cu experiența mea, ca să-mi dau seama dacă fac suficient? Pentru a ne da seama dacă punem suficient efort în muncă, facem stresul obiectul comparării sociale și ne uităm la cât au de lucru cei din jur. Iar dacă simțim o oarecare ușurare constatând că suntem noi mai ocupați și mai stresați, poate fi un semnal de alarmă că trebuie să revizuim relația noastră cu stresul. Iar în final, ultima întrebare care ne poate lămuri este: Cum răspund când mă întreabă cineva ce mai fac? Dacă primul impuls este să ne descriem toate sarcinile complicate și frustrante, să dăm o privire de ansamblu a calendarului încărcat pe care îl avem, sau uneori chiar să exagerăm pe ici pe colo, este un semnal că încercăm să impresionăm lumea prin nivelul nostru de stres.
De ce nu e bună glorificarea stresului
În studiul original, Black și Britt (2023) au arătat că glorificarea stresului poate avea efecte dăunătoare. Conform autorilor, cei care glorifică stresul (prin oricare din cele 4 elemente discutate mai sus) se implică în mod sistematic în mai puține activități de relaxare și se detașează mai greu de lucru. Aceste persoane tind să dețină convingeri specifice workaholismului, muncind adesea în mod excesiv și într-un stil perfecționist, resimțind frecvent emoții negative în ceea ce privește propria activitate.
Inspirat de acest articol inițial, date culese de la aproape 300 de angajați din zona de Vest a României au indicat rezultate la fel de îngrijorătoare. Angajații români care au perceput stresul ca pe o insignă de onoare au raportat în ultima lună că au lucrat în ciuda unor afecțiuni medicale care ar necesita recuperare (dincolo de nivelul de încărcare pe care o au în mod obiectiv din partea companiei). Mai mult, acești angajați n-au fost mai performanți, ci din contra. Glorificarea stresului atrage după sine performanță în muncă mai scăzută, în mare parte datorită epuizării pe care o generează.
Ce pot face angajații și companiile
Din fericire, la cât de ușor este să cădem pradă acestui miraj construit social, la fel de ușor este și să ne trezim din el. Câteva schimbări minore în modul în care vorbim despre stres și despre experiența noastră de muncă pot să constituie punct de pornire prin:
- Atenție la răspunsurile noastre, atunci când suntem întrebați ce mai facem. Chiar dacă luăm lumea prin surprindere dacă în loc de ”Uite, stresat ca de obicei” modificăm răspunsul în ”Uite, bine! Mai termin câteva sarcini și mă duc să mă bucur de o seară liniștită cu…”, schimbarea este acolo. În loc să punem nivelul de stres în față, putem împărtăși o realizare obiectivă, un eveniment fericit, un plan de activitate care ne încântă etc. Astfel, comunicăm atât nouă cât și celor din jur, că viața este mult mai mult decât suma stresorilor zilnici.
- Putem să fim mai atenți la indicatorii de progres ai proiectelor la care lucrăm și să ne bazăm mai curând pe aceștia, decât pe sentimentul nostru că ”nu am muncit suficient pentru că nu sunt suficient de stresat”.
- Putem să fim mai atenți la senzațiile interne de oboseală atunci când evaluăm dacă am lucrat suficient pentru ziua respectivă și să ne gândim dacă obiectivele pe care ni le-am propus pentru ziua respectivă nu au fost cumva cam optimiste.
La nivel de companie, liderii au un rol crucial în perpetuarea sau oprirea acestui fenomen, prin:
- Modelul pe care îl arată angajaților. Liderii trebuie să fie conștienți că angajații o să fie atenți și o să copieze tendințele lor de a se mândri cu nivele exagerate de încărcare și stres. Unii angajați chiar pot percepe asta ca și calea spre o poziție mai înaltă. În schimb, dacă liderul nu se identifică cu nivelul de încărcare și stres, angajații o să se simtă mai în siguranță să facă și ei la rândul lor acest lucru.
- Sistemele de recompensare. Care sunt angajații cel mai des promovați și răsplătiți în organizație? Cei care se mândresc peste tot cu nivelul de încărcare și stres pe care îl au? Cei care sunt cei mai vocali despre cât de multe fac în companie? Dacă da, compania în mod neintenționat încurajează și bonifică glorificarea stresului.
Ca încheiere, stresul nu este problema, modul în care îl transformăm într-un scop și o realizare admirată la nivel colectiv este. Stresul în sine (cât timp este în limite normale) este chiar benefic pentru performanța și motivația noastră. Putem să ne gândim la stres ca la ceva util, care ne mobilizează și ne ține activi atunci când avem nevoie de energie să facem lucruri. Dar trebuie să avem grijă până unde lăsăm stresul să ne reprezinte în viața de zi cu zi.
Image by pressfoto on Freepik
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 285
Pentru abonare, click aici
