Viața ca un joc lego
La un mall, în magazinul Lego, există un colț cu multe piese amestecate, pe care copiii le folosesc în magazin: construiesc tot felul de lucruri. Mereu m-a fascinat imaginația copiilor și modul lor inocent de a alege din mii de piese mici, amestecate fără nici un sens, și a le da o noimă. Mi se pare că sunt niște artiști care încă nu știu să ne povestească nouă sensul a ceea ce creează. Iar noi nu mai avem suficientă imaginație sau răbdare ca să îi înțelegem.
Va invit să ne gândim la viața noastră ca la o construcție cu piese de Lego. Ce construcție ar fi viața ta? Dar a ta?
A mea ar fi un carusel cu căluți care, din când în când, ies din carusel, au o altă viață, apoi se întorc și își fac treaba.
Să ne imaginăm acum că desfacem toate piesele de Lego și le punem într-o cutie mare, atât de mare încât să le vedem pe toate clar. Avem viața noastră deconstruită în bucăți mici.
Aceste bucăți pot fi, printre altele:
Casa noastră
Biroul
Colegii
Clienții
Pasiunile noastre – mașinile, parfumurile, călătoriile, cărțile, sportul
Banii
Familia pe care ne-am construit-o
Părinții
Cursurile pe care le facem
Gadget-urile
Stilul nostru vestimentar
Mentorii
Fricile noastre
Bucuriile
Restaurantele preferate
Animale
Acestea sunt categorii mari pe care le putem deconstrui în părți mai mici, ca la jocul lego.
După ce am deconstruit obiectul nostru (pentru mine, caruselul), ne uităm altfel la piese, din mai multe unghiuri, așa cum copiii se uită la piesele din magazin. Și reconstruim, de această dată gândindu-ne diferit, stând, metaforic, cu capul în jos, ca să avem alte perspective. Scopul este să construim ceva care să funcționeze mai bine pentru noi, date fiind vremurile, date fiind obiectivele noastre pe termen mai lung.
Putem să ne stabilim niște puncte de referință. De exemplu: mental, emoțional, a avea, a fi, a deveni, sau altele: carieră, financiar, spiritual, familie, sănătate.
În unele zone poate avem prea mult, în altele prea puțin. Poate că am vrea mai mult în unele zone, ca să avem o viață mai echilibrată. Poate că în alte zone avem niște constrângeri.
Am putea folosi apoi un exercițiu gen semafor: roșu: stop, ce nu mai vrem; galben: ce transformăm; verde: ce păstrăm, continuăm.
Cred că un fir roșu în această regândire ar putea fi valorile noastre, ceea ce contează pentru noi cu adevărat. Eu aș pune: libertate; creativitate; învățare, printre primele.
Înainte de a reconstrui, aș vrea să evoc un experiment pe care l-am făcut la un eveniment: trebuia să regândim ambalajul de iaurt țînând cont de consumator. Eram în niște grupuri: eu eram consumatorul intervievat și observat de vreo 5 persoane. Atunci am realizat că eu mâncăm doar un anumit tip de iaurt, cu Vanilie de Madagascar, pe care îl primeam la micul dejun la un hotel din Paris; că mâncam acel iaurt pentru promisiunea pe care aveam senzația că mi-o face: o adiere de Madagascar, eu fantazând despre acel loc.
Similar, când reconstruim, putem să ne gândim la ce vrem, cui ne adresăm, de ce, care e scopul, care e viziunea pentru viitor.
Putem lua exemplul copiilor: dacă le dai aceleași piese, acolo, la magazin, vor face alte construcții, iar și iar. Au această flexibilitate mentală pe care noi, adulții, de multe ori am pierdut-o.
Voi ce ați reconstrui? Cum v-ar plăcea să arate construcția care ar reprezenta viața voastră, în ideal?
