Viitorul pieței muncii în era IA – Cum te poți pregăti și cum te poți proteja
Despre Inteligența artificială (IA), una dintre cele mai remarcabile tehnologii dezvoltate în ultimii ani, se spune că este cel mai de temut dușman pe care omul singur și l-a creat, întrucât, în anii ce vor urma, se va dezvolta într-atât, încât va putea înlocui omul în peste 80% din domeniile de activitate ale lumii – ceea ce, evident, naște în capul multora un scenariu distopic, care sperie și alarmează. Dar este diavolul chiar așa de negru pe cât pare? Și dacă este, noi, oamenii, mai putem face ceva să îl oprim?
Realitatea e că inteligența artificială aduce cu sine atât beneficii semnificative, cât și riscuri importante care ne pun pe gânduri. Pentru a maximiza avantajele și a minimiza impactul negativ al IA, este crucial să abordăm dezvoltarea și implementarea acestei tehnologii cu responsabilitate, luând în considerare aspecte etice, legale și sociale.
Gestionarea impactului inteligenței artificiale, în sens pozitiv și negativ, cade în primul rând în responsabilitatea guvernelor, a companiilor și a cercetătorilor, dar și în cea a întregii societății umane. Este vital să se genereze reglementări și norme etice în privința utilizării inteligenței artificiale în diverse domenii, pentru a asigura respectarea drepturilor omului, confidențialitatea datelor și evitarea discriminării. Este necesar ca toate companiile care dezvoltă sisteme de inteligență artificială să ofere transparență cu privire la modul în care algoritmii iau decizii și să permită auditarea acestora. Este extrem de important să apară programe de formare și educație în domeniul inteligenței artificiale, prin care oamenii să fie ajutați să înțeleagă tehnologia și să dobândească abilități necesare pentru a se adapta la schimbările pe care IA le va produce în piața muncii. Și lista măsurilor de acest gen poate continua.
Experiența ne-a învățat însă pe toți că măsurile de acest gen se adoptă greu și necesită timp de gândire, dezbateri și timp pentru elaborare. Așa că, gestionarea impactului inteligenței artificiale asupra vieții profesionale ar trebui să devină, în același timp, și o preocupare, chiar o responsabilitate a fiecărui individ în parte.
Se pune însă automat întrebarea: „Și ce poate face un om ca să nu riște să fie eliminat sau depășit de IA?”
Ei bine, există mai multe lucruri pe care omul le poate face pentru a se proteja și a se adapta la noua realitate cu care se confruntă și care va fi tot mai acut dominată de IA. Iată doar câteva sugestii:
1. Educație continuă: informarea constantă cu privire la evoluția inteligenței artificiale, la beneficiile și riscurile pe care aceasta le implică, îl poate ajuta pe om să ia decizii mai bine în favoarea sa și să se adapteze la schimbările tehnologice. Așadar, citiți articole, urmăriți conferințe sau participați la cursuri online pentru a vă menține cunoștințele actualizate.
2. Dezvoltarea de competențe relevante: învățarea unor abilități și competențe care nu sunt ușor de înlocuit de către tehnologia bazată pe IA poate ajuta la menținerea relevanței omului pe piața muncii. Dezvoltarea abilităților de gândire critică, de a lua decizii etice, de a rezolva probleme și de comunicare interumană sunt doar câteva dintre aspectele care pot face diferența în era digitală.
3. Folosirea responsabilă a tehnologiei: Utilizați tehnologia bazată pe IA în mod conștient și responsabil. Înțelegeți modul în care funcționează anumite servicii sau aplicații și evaluați avantajele și dezavantajele utilizării lor în viața voastră.
4. Implicare în discuții și activism: Participați la discuții despre impactul inteligenței artificiale în comunitatea în care activați și sprijiniți inițiativele pentru reglementarea etică și responsabilă a tehnologiei. Deși în România se crede că nimeni nu ne bagă în seamă, implicarea civică poate contribui totuși la modelarea direcției în care se dezvoltă tehnologia.
5. Dezvoltarea de abilități sociale: cu toate că tehnologia joacă un rol important în viața fiecăruia dintre noi, abilitățile sociale rămân esențiale. Investiți timp în interacțiuni umane autentice și în dezvoltarea de relații solide, deoarece sprijinul emoțional și conexiunea umană vor fi cel mai greu de înlocuit.
Așadar, deși nu există o garanție absolută în ceea ce privește situația fiecărei persoane în raport cu inteligența artificială, este totuși important să înțelegem că avansurile tehnologice, inclusiv inteligența artificială, pot influența piața muncii și pot determina schimbări în modul în care anumite joburi sunt realizate, dar nu ne pot învinge. Deciziile privind angajarea și concedierea angajaților pot fi influențate de cerințele de eficiență, costuri și competențe tehnologice, însă cheia succesului omului în raport cu noul său „dușman” este să rămână conștient și informat cu privire la evoluția inteligenței artificiale, să se adapteze rapid la schimbările din jurul său și să ia decizii care îi susțin dezvoltarea personală și bunăstarea într-o lume tot mai digitalizată.
Succes!
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay