Wu Wei, Apa, Viața. Arta de „A nu face nimic”
„A nu face nimic” sau Wu Wei. Vi se pare că sună ca o invitație la relaxare sau un îndemn la leneveală?
Nu este așa. Conceptul Wu Wei se află în centrul filozofiei Tao/Dao. Wu Wei înseamnă să ne urmăm calea străduindu-ne să ne comportăm la fel de spontan precum o face natura. Să adoptăm atitudinea salciei sau a bambusului care se îndoaie în bătaia vântului, fără efort, fără a opune rezistență. Acesta este paradoxul Wu Wei. Nu înseamnă a nu acționa, înseamnă „acțiune fără efort” sau „acțiune fără acțiune”.
Non-acțiunea ne invită să ne lăsăm absorbiți de mersul lucrurilor. Înseamnă, pe de o parte, acceptarea lumii așa cum este, iar pe de altă parte, acceptarea de sine și a celorlalți așa cum sunt. Starea de Wu Wei este similară cu ceea ce simțim când suntem în Flow.
Traducerea lui Alan Watts pentru Wu Wei este „de a nu forța”, și mă regăsesc mai bine în această formulare.
În această formă, am practicat principiul Wu Wei (fără a ști pe atunci că se numește astfel) în timp ce coordonam proiecte globale și facilitam schimbări organizaționale pentru o corporație din top Fortune 500. Privind înapoi la acele vremuri, cred că Wu Wei m-a sprijinit să ‚livrez’ schimbări mai line, acordând multă atenție nevoilor oamenilor și diferențelor culturale. Coincidență sau nu, unul dintre proiectele majore din care am făcut parte s-a numit TAO J și a vizat trecerea la nivel global la o singura platformă SAP (pentru cei nefamiliarizați cu acest termen, detalii aici: https://www.techtarget.com/searchsap/definition/SAP)
La nivel intuitiv, am adoptat ceea ce am aflat că se numește Leadership de tip Dao, respectiv un stil de coordonare, supervizare asemănător apei.
Cele cinci calități ale apei care caracterizează stilul de conducere daoist
- Apa este altruistă. Toate speciile și organismele depind de apă. Fără apă, niciunul dintre noi nu am putea supraviețui. În schimb, apa nu primește aproape nimic de la noi. Daoismul susține că scopul final al liderilor este de a-și servi oamenii fără dorința de a câștiga beneficii personale.
- Apa este modestă și umilă. În opinia lui Lao Tzu, oamenii care sunt umili și modești trăiesc nu numai în armonie cu ceilalți, dar sunt și lideri eficienți. Lao Tzu spunea: „Cel / Cea care știe să motiveze oamenii se comportă cu umilință. Iar aceasta este ”o virtute fără rival”.
- Apa este extrem de adaptabilă și flexibilă. Liderii autentici ar trebui să se adapteze la orice situație, precum apa ia forma recipientului ce o conține. O mentalitate deschisă, flexibilă îi va permite liderului să se adapteze cu ușurință la dinamica schimbării.
- Apa este transparentă și limpede. Un lider adevărat ar trebui să fie onest și să comunice în mod transparent.
- În cele din urmă, apa este blândă, dar în același timp perseverentă, răbdătoare, puternică. Picăturile de apă care continuă să cadă peste o stâncă în decursul anilor vor eroda și cea mai tare rocă. Perseverența și răbdarea vor ajuta apa să-și croiască în timp calea printre stânci și să ‚ronțăie’ munții.
Din 2019 port și pălăria de coach, iar demersul interogativ este unealta măiastră pe care o iubesc, așa că nu mă pot abține să nu vă iau la (câteva) întrebări:
- Din 2020 și până în prezent, care dintre cele cinci calități ale apei vi le-ați îmbunătățit?
- La care dintre acestea considerați că aveți cel mai mult de lucrat?
- Când credeți că veți începe să faceți acest lucru?
- Ce abilități apreciați cel mai tare la un lider?
- Ce v-au învățat crizele actuale despre flexibilitate?
Iar, la final, vă invit să reflectați asupra semnificației cuvintelor de înțelepciune ale lui Alan Watts, și, de ce nu, să scrieți pe o foaie de hârtie abordarea personală a acestor vorbe.
“Ceea ce spun este că nu ai nevoie să faci nimic, fiindcă dacă te vezi pe tine însuți într-un mod corect, vei vedea că ești un fenomen la fel de extraordinar al naturii precum copacii, norii și jocul apei curgătoare sau sclipirile focului arzând, aranjamentul stelelor și formele galaxiilor.
Voi toți sunteți asemnea acestor minunății și nu este absolut nimic în neregulă cu voi.”
Imagine de Ralf Kunze de la Pixabay