Cristiana joacă rolul lui Moş Crăciun în fiecare zi a anului

Cristiana joacă…rolul lui Moş Crăciun în fiecare zi a anului, nu doar atunci când vin sărbătorile de iarnă. Deoarece crede că exemplul personal este cea mai bună motivaţie pentru cei din jur.
A înţeles că pentru copiii nevoiaşi educaţia şi buna creştere sunt singurele căi de a-şi face un drum în viaţă. Și, nu în ultimul rând a visat și și-a dorit să le dăruiască ceea ce le dăruiește acum.
La numai 20 de ani, Cristiana Ionescu se alătura copiilor în nevoie, în cadrul Asociației SOS Satele Copiilor România. Și se poate spune că acest lucru i-a marcat destinul – dacă se poate spune astfel. „Sunt și astăzi alături de SOS Satele copiilor. România îmi va curge mereu prin vene. Aici am învățat enorm – să fiu om, fundraiser, mamă. Cele mai frumoase proiecte le-am făcut aici, am avut mână liberă să creez, am stabilit etaloane în atragerea de fonduri din România. Și continui să le fiu alături, să ajut ori de câte ori pot”.

Cristiana Ionescu este fondatoarea comunității Dreamcatchers (uneori i se spune, nu întâmplător, “prinzătoarea de visuri“) și a Asociației Edulier.
Amândouă pornesc dintr-o poveste tristă: pierderea mamei, în 2010. Astfel, a transformat tristețea în ceva creativ: Edulier – se ocupă de copiii de la sate în principal, oferindu-le educație și educație non-formală și sprijinandu-i să își asigure un viitor foarte bun prin crearea de oportunitati, Dreamcatchers – înseamnă ceea ce și-a droit Cristiana să facă. După cum spune, “să împărtășesc din ceea ce am învățat să fac celorlalți, fie că vorbim despre companii, fie că vorbim despre organizatii non-profit, să îi împrietenesc și să contribui atât cât pot și eu la dezvoltarea sectorului non-guvernamental în România”.
Și adaugă: “Nu oricine se poate ocupa de fundraising. Munca cere multă documentare, calcule matematice, întâlniri, cunoștințe etc., totul pentru a strânge fonduri pentru cei neajutorați. Un fundraiser trebuie să fie, printre altele, și un extraordinar povestitor”.

A făcut altă alegere

În acest moment, muncește din greu pentru recunoașterea dislexiei și a celorlalte dificultăți de învățare în România. Își dorește ca Centrul Edulier să își găsească mai mulți prieteni. Mai ales că, din anul 2016, Centrul are o nouă „secțiune”, destinată terapiei educaționale a copiilor care nu pot citi, scrie, calcula…
„Spațiul nostru de terapie este insuficient pentru numărul mare de copii care apelează la noi. 2017 este o provocare pentru mine. Provocarea o reprezintă găsirea unui partener sau a unui spațiu pentru terapia digitală și educațională a copiilor. Am ajuns la 1.000 de copii din șase județe în proiectul social, iar acolo nevoile sunt diferite. Dar, peste toate, folosirea tehnologiei și accesul copiilor la ea este linia directoare a proiectelor viitoare”
Nu a fost și nu este deloc ușor ceea ce face. A muncit enorm multe nopți, a avut multe idei preconcepute de combătut, au fost mulți copii de trimis la școală, dar nu și-a propus ca totul să devină un fenomen, un etalon, un model. „M-am gândit să îmi fac treaba cât mai bine, să ajut copiii, și atât. Nimic din ceea ce am făcut nu ar fi fost posibil fără oamenii care mi-au fost și îmi stau alături: voluntari, prieteni, familia mea. Mi-am dorit să ajut cât mai mulți oameni să își prindă singuri visurile. Nu a fost ușor, au fost unii care au spus public că se așteptau să îmi rup gâtul. Iată, suntem în anul 2017, cu peste 1.200 de «dreamcatcheri» trecuți prin modulele noastre de training, cu organizații care astăzi stau în top trei ONG-uri din România, care au fost consiliate să reușească, să crească sustenabil, pas cu pas, sănătos”.

Energia de a continua

Cristiana Ionescu este adepta ideilor promovate de Walt Disney: „First, think. Second, believe. Third, dream. And finally, dare!”, acesta este aforismul ei preferat – „A devenit naturalul, pentru mine. Degeaba citești, mergi la cursuri, ești tobă de carte dacă stai ca un șoarece la tine în organizație, nu ieși, nu te cunoaște nimeni, nu ai succes”.
Programul social al Asociației Edulier ajută anual copiii din familii defavorizate din Corbeanca, Periș, Bălteni, Buriaș, Brătulești (Ilfov), Ciocănari (Dâmbovița), Ograda (Ialomița), București, Daia (Giurgiu). Sprijinul material este completat cu programe de educație nonformală, derulate anual: Săptămâna Magică, Școala de vară la țară, Punga Albă cu Visuri, Carnavalul Copilăriei, Să dăruim Copilăria, Lumea Copiilor, Edulier – Înapoi la Școală, Seara Acadelelor, Seara venețiană, Campionatul de Lego ș.a. La Fundaţia Edulier totul se face în joacă, dar la final scopul este unul serios. “Pentru mine este uimitor şi îmi dă cumva energia să continui faptul că aceşti copii, absolvenţi le zicem noi, care au trecut de 14 ani, se întorc şi ne ajută ca voluntari. Ştiu regulile. Răsplata este să văd că au înţeles că este nevoie să visezi întâi, înainte ca visul să ţi se împlinească!”.

Îi este greu, când nu are resurse suficiente, să îi ajute pe toți: „Sunt nopți în care mă frământ, nu dorm, caut resurse, soluții, algoritmi. Este greu”.
În tot ceea ce face acum a ajutat foarte mult faptul că a fost avocat și că a pledat foarte mulți ani. Prin urmare, a renunțat la avocatură și a făcut altă alegere. Iar dacă i s-ar propune să aleagă din nou, ar face la fel! “Timp de 12 ani, cât am fost avocat, mă simțeam uneori ca un condamnat la locul de muncă. Zilnic mergeam în clădiri cu gratii la geam. Zilnic. Nu exista nimic care să mă mai motiveze să continui. Nu aș schimba decizia luată. Nu aș mai putea să mă întorc, am virusul ăsta, care nu mă lasă. Însă mulți dintre ei îmi sunt alături la Edulier.” Spune că timp de 12 ani, cât a fost avocat, se simțea uneori ca un condamnat la locul de muncă. De ce? „Zilnic mergeam în clădiri cu gratii la geam. Zilnic. Nu exista nimic care să mă mai motiveze să continui. Nu aș schimba decizia luată”.

Ar schimba ceva nu la România, ci la români…”Aș vrea să am o putere, să le pot seta tuturor ca prioritate educația proprie și a propriului copil. Acumulările de obiecte, daruri nu îl fac să se descurce în viață, îl trimit defect într-o lume în care obiectele nu au valoare, ci cunoștințele, inima, aripile întinse, visurile împlinite. Dacă nu au visuri, ce pot face copiii aceștia?!”.