Cum să eviţi leadershipul toxic care îţi distruge echipa şi afacerea?
Sursa foto: pixabay.com
Dezvoltarea unei echipe şi creşterea afacerii niciodată nu va putea fi realizată într-un mediu cu un leadership toxic. Motivul este cât se poate de evident: calitatea liderilor determină calitatea echipei, şi, mai departe, calitatea echipei determină rezultatele. În plus, liderii sunt cei care stabilesc viteza cu care se mişcă echipa şi direcţia în care se îndreaptă ea.
Cu cât toxicitatea leadershipului este mai mare, cu atât evoluţia echipei este mai mică, retenţia angajaţilor buni şi foarte buni devine din ce în ce mai mică, iar motivaţia întregii echipe intră într-o zonă de alertă.
În aceste condiţii, direcţia spre care se îndreaptă afacerea este una destul de predictibilă, iar pagubele nu vor mai putea fi evitate. Nici măcar managementul de calitate nu mai poate face aproape nimic în condiţiile în care leadershipul este toxic.
Gradul de toxicitate poate varia, începând de la liderul bine intenţionat, dar incompetent în conducerea unei echipe, până la liderul rău intenţionat şi incompetent.
CUM IDENTIFICI LIDERUL TOXIC?
Ca să poţi face cât mai corect diferenţa dintre liderul autentic şi liderul toxic, îţi recomand să analizezi din două direcţii semnalele care îţi confirmă manifestarea leadershipului toxic în echipa ta sau în firma ta:
– semnalele care provin din partea echipei;
– semnalele care provin din partea liderului toxic.
Îţi fac această recomandare, întrucât am observat că liderii toxici fac tot posibilul ca în fața şefilor să ascundă modul defectuos în care îşi conduc echipa, şi de multe ori chiar reusesesc să facă asta destul de bine.
Ca să îţi dau încă un motiv serios pentru care să faci această analiză din două direcţii, ia în considerare că liderul la care toxicitatea se datorează în principal lipsei abilităţilor de conducere, în majoritatea situaţiilor, nici măcar nu conştientizează că leadershipul său este toxic. Sigur că, intenţiile sale în ceea ce priveşte conducerea echipei sunt pozitive, însă sursa toxicităţii o reprezintă de această dată, lipsa abilităţilor de conducere.
Gradul de toxicitate poate fi identificat la un anumit nivel doar de cei care au maturitate în conducerea echipelor, iar nivelul lor de leadership atinge măcar pragul 5 din 10 (mă refer aici la un nivel de leadership măsurat cu instrumente precise, nu la un nivel de leadership presupus). Ca să ai un element de ghidare, ține cont că un 7 în leadership este foarte greu de atins. În majoritatea situațiilor, lideri care conduc echipe de 15-20 ani, nu ating nota 7 în leadership.
Sigur că, metoda profesională de identificare a toxicităţii, constă în folosirea de instrumente precise de măsurare. Însă, în lipsa lor, poţi estima gradul de toxicitate analizând pe de o parte semnalele care provin din partea echipei, iar pe de altă parte, semnalele care provin din partea liderului toxic.
9 semnale din partea echipei care îţi confirmă că leadershipul este toxic
Există mai multe semnale din partea echipei, care sunt indicatoare precise ale unui leadership toxic. Însă, le voi prezenta pe cele care au cea mai mare influenţă toxică:
– oamenii sunt nemulţumiţi şi au o atitudine negativă;
– în mod frecvent apar efervescențe şi nemulţumiri în cadrul echipei;
– discuţiile în contradictoriu sunt luate drept afronturi personale;
– comunicarea este precară;
– încredrea este pusă sub semnul îndoielii;
– fiecare încearcă să facă lucrurile doar în avantajul său;
– echipa funcţionează pe principiul uşii rotative: adică din echipa pleacă oameni buni şi intră oameni slabi.
– nu se investeşte în dezvoltarea angajaţilor;
– motivaţia echipei este scăzută.
Aceste semnale reprezintă de fapt efectele pe care liderul toxic le generează în interiorul echipei şi le întreţine zilnic, iar întreţinerea lor mai departe amplifică efectele produse de liderul toxic. Recomandarea este să nu încerci să îmbunătățești în mod direct aceste efecte, întrucât nu vei obţine nici o schimbare. Dacă vrei să modifici efectele produse, de fapt trebuie să elimini sursa care generează aceste efecte.
10 semnale din partea liderului care îţi confirmă că leadershipul acestuia este toxic
Iată cele mai vizibile semnale ce definesc liderul toxic:
– este extrem de închis la a primi feedback din partea echipei;
– susţine că întotdeauna are dreptate, iar tot ce se întâmplă rău se datorează echipei;
– nu deleagă întrucât vrea să deţină control total, crezând că, în acest fel, va deține întreaga putere;
– este interesat doar de rezultatele sale şi promovarea sa, în detrimentul tuturor membrilor din echipă;
– nu este de caracter (se întâmplă frecvent să nu facă ceea ce spune);
– se înconjoară de oameni slabi, pe care îi manipulează uşor, în timp ce oamenilor buni încearcă să le frâneze evoluţia;
– este nesigur în deciziile pe care le ia şi întreţine un climat organizaţional bazat pe nesiguranţă şi incertitudine;
– îşi încălcă promisiunile;
– denaturează adevărul;
– se pune înaintea tuturor.
TRANZIŢIA DE LA ŞEFUL TOXIC LA LEADERUL AUTENTIC
Liderul toxic dezvoltă o cultură organizaţională toxică. Mai departe, cultura organizaţională toxică reprezintă mediul favorabil care susţine dezvoltarea altor lideri toxici.
În continuare am să-ţi pun la dispoziţie o metodă unică de conducere, pe 5 niveluri de evoluţie, care permite tranziţia sigură de la şeful toxic la liderul autentic.
Iată cele 5 niveluri:
Nivelul 1. Evaluarea Leadershipului.
Nivelul 2. Conducere (a echipei).
Nivelul 3. Eficientizare (în conducerea echipei).
Nivelul 4. Creştere accelerată (a rezultatelor).
Nivelul 5. Dezvoltare explozivă.
Pentru a înțelege procesul tranziției, vizionați următorul videoclip:
În concluzie, leadershipul toxic în majoritatea situaţiilor, se datorează incompetenței liderului în conducerea oamenilor. Este cazul celor care conduc după ureche, fără a folosi o strategie clară cu instrumente performante.
Liderii autentici sunt motoarele care pun în mişcare membrii organizaţiei. Peste 80% din leadership se manifestă în zona de mijloc a organizaţiei şi nu în vârf, așa cum crede majoritatea. Motivul este simplu: peste 80% din activităţile de leadership se manifestă în zona de mijloc a organizaţiei. Acolo trebuie făcută cea mai mare investiţie în programe de leadership, întrucât acolo este cea mai mare nevoie, astfel încât să poţi maximiza rezultatele în firmă.
Când echipele funcţionează bine, leadershipul devine mai uşor, managementul devine mai uşor, fluctuaţia de personal devine mult mai mică, iar rezultatele cresc semnificativ.