Directorul general al Mondelez România: Un lider nu acumulează putere, ci distribuie puterea către oamenii săi
Mondelez România este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa ciocolatei şi biscuiţilor, având în portofoliu branduri precum Milka, Poiana, Toblerone, Oreo, Belvita şi Tuc.
Am stat de vorbă cu Ivaylo Naydenov, care conduce de mai bine de trei ani business-ul gigantului american pe plan local şi regional, pentru a descoperi viziunea sa despre leadership, motivarea echipelor şi dezvoltarea companiei.
Care sunt pilonii principali pe care se bazează cultura organizațională a Mondelez România? De ce contează fiecare în parte pentru viziunea și strategia companiei? Dar pentru dezvoltarea angajaţilor pe plan profesional?
Avem șapte valori de la care pornește cultura noastră organizațională și la care ne raportăm când avem în vedere deciziile și acțiunile noastre, modul în care ne atingem obiectivele. Aceste valori se referă la a inspira încredere, a acționa ca și cum acest business ar fi al nostru, a păstra simplitatea, a fi deschis și a valorifica diversitatea, a spune lucrurilor pe nume, a asculta de rațiune și de inimă, discutând, luând decizii și având rezultate.
Sunt conceptele de bază care ne ghidează și care ne asigură, în Mondelez România, un mediu care favorizează creativitatea, diversitatea, dezvoltarea personală, leadership-ul și în care fiecare angajat să simtă că își poate exprima stilul propriu. Dacă ne orientăm după aceste principii, sunt sigur că vom dezvolta un business solid și sustenabil în regiune, care aduce valoare clienților, consumatorilor și angajaților noștri.
Ce faceți concret pentru a cultiva tinerele talente care vă trec pragul? Cum îi vedeți dvs. pe tinerii din România, care sunt principalele lor atribute? Dar "defecte"? Sunt dornici de învățare și de creștere din punct de vedere personal și profesional? Ce trebuie să facă un lider pentru a-i motiva la început și a-i menține motivați cât mai mult timp? Ați observat diferențe între generații în ceea ce privește lucrurile care îi motivează?
Pentru a dezvolta business-ul trebuie să dezvoltăm oamenii care lucrează în companie. De aceea este foarte important pentru noi să ne asigurăm că ne atingem obiectivele de business și, în același timp, să avem în vedere ca Mondelez România să rămână o companie de top în ce privește atmosfera de la locul de muncă. Vorbim foarte mult despre diversitate în Mondelez România, pentru că este un element cheie care asigură energie, generează dialog și ne ajută să ne îmbunătățim, ca organizație. Diversitatea are în vedere nu doar reprezentarea femeilor în funcții de top management – și suntem un exemplu pozitiv în acest sens – ci și modul în care valorificăm potențialul fiecărui angajat, indiferent de vârstă, experiență profesională, timpul petrecut în companie.
În echipa noastră regională – suntem un HUB din care fac parte România, Bulgaria și țările din estul Adriaticii – 20% sunt tineri, sub 30 de ani. Suntem mai multe generații care interacționează zi de zi și trebuie să ne asigurăm că organizația noastră este flexibilă și oferă un mediu de lucru potrivit pentru fiecare. Cu siguranță, noua generație a determinat schimbări la nivelul întregului mediu de business: am devenit mai agili, mai flexibili, mai axați pe conversații informale, deschise. Fiecare generație are o contribuție pozitivă la business, trebuie să știm să punem în valoare specificul fiecăreia și revin la discuția despre diversitate, este important să favorizăm schimbul de idei și de valori între generații.
Cred că orice om este dornic să învețe și să se dezvolte profesional dacă se simte valorizat, dacă simte că poate da ce e mai bun în compania în care lucrează, dacă se poate manifesta într-un mediu care încurajează autenticitatea și dacă beneficiază de lideri care îi inspiră și de conversații care sunt ocazii de coaching. În plus, oamenii se simt împliniți când simt că au control asupra vieții proprii și își găsesc echilibrul între timpul petrecut la serviciu și cel de acasă, cu familia și prietenii. Ne preocupă modul în care Mondelez România îl ajută pe fiecare angajat, nou venit sau de 20 de ani alături de companie, să simtă că nu a încetat să se dezvolte, în direcția potențialului său.
Care sunt principalele lucruri pe care trebuie să le aibă în vedere un lider pentru a conduce eficient o echipă? De ce?
Liderii noștri acționează în baza uneia dintre valorile noastre menționate anterior – sunt conduși de rațiune, dar și de inimă. În Mondelez promovăm două concepte de leadership: servant leadership si authentic leadership (lideri serviabili și autentici). Un lider trebuie să se gândească la nevoile membrilor echipei sale, la modul în care îi împuternicește, le valorifică potențialul, asigurându-se că se dezvoltă profesional.
Un lider nu controlează, ci este un coach, ascultă, are o viziune pe care o împărtășește cu echipa și îi face pe oameni să simtă că merg în aceeași direcție, este persuasiv și construiește comunități.
Un lider nu acumulează putere, ci distribuie puterea către oameni, pune nevoile echipei în fața nevoilor sale și îi ajută pe oameni să se dezvolte și să performeze la adevărata lor valoare. Robert Greenleaf, cel care a introdus conceptul de ”servant leadership”, consideră că organizațiile care au astfel de lideri pot schimba lumea.
„Atitudinea e o alegere. Fericirea este o alegere. Optimismul e o alegere. Bunătatea este o alegere. Dăruirea este o alegere. Respectul este o alegere. Ești ceea ce alegi. Alege cu înţelepciune.”, scrie Roy T. Bennett. Care e modul în care dvs. luați o decizie? Ce implică acest proces în cazul dvs.?
Pentru a lua o decizie trebuie să asculți. Ascultarea este o ușă spre comunicarea deschisă și eficientă și, în final, este baza unei decizii informate. Încurajez conversațiile și deciziile la toate nivelurile organizației, este important ca oamenii să își asume riscuri, să decidă, să poată reveni asupra deciziei, dacă e cazul, să învețe din deciziile pe care le iau. Discutăm, decidem, avem rezultate – este una dintre valorile noastre, care arată ca decizia este un rezultat al colaborării în echipă.
Care sunt lucrurile /atitudinile /oamenii care vă inspiră? Ce lecții ați învățat de la oamenii din jurul dvs.? Ne puteți da un exemplu concret?
Mă inspiră fiecare zi în care vin la birou. În domeniul nostru, piețele sunt foarte dinamice și competitive, astfel că o zi nu seamănă cu alta. Schimbările sunt parte deja din viața noastră de zi cu zi în mediul de business, într-o lume caracterizată de volatilitate, nesiguranță, complexitate și ambiguitate. Îmi place dinamismul business-ului și îmi găsesc inspirație în fiecare situație nouă pe care o abordez împreună cu echipa mea.
Am în echipă oameni extraordinari, profesioniști foarte buni, pasionați. Suntem o echipă diversă, colaborăm foarte mult lucrând la distanță, cu ajutorul tehnologiei, între regiuni, între funcții, între categorii și, deși fizic nu suntem mereu în același birou, suntem o echipă unită. Când oamenii se conectează, echipele devin puternice.
Vorba dulce mult aduce, spune o vorbă din folclor. Însă cum se raportează românii la ideea de dulce? În ce mod și la ce ocazii ați observat că românii consumă mai multe dulciuri, comprativ cu alte popoare din regiune? Care e radiografia pieței dulciurilor din România și cum se poziționează compania dvs.? Dar în regiune?
Dacă ne uităm la evoluția piețelor, în ultimii ani, consumul a crescut, atât în categoria de ciocolată, cât și în cea de biscuiți. Consumatorii din România preferă brandurile cunoscute, care le oferă o experiență de consum memorabilă, și, deși sunt încă interesați de promoții, interesul este relativ scăzut comparativ cu alte țări europene. Consumatorii noștri sunt interesați de variantele clasice, dar începe să se dezvolte accelerat și segmentul alegerilor mai sofisticate, mai rafinate. Consumatorii se uită la inovații, așteaptă noi sortimente, își doresc alegeri premium.
De exemplu, a crescut interesul pentru ciocolata neagră și aici am venit cu o propunere din partea brandului nostru local Poiana. Poiana este exemplul perfect al modului în care un brand local beneficiază de expertiza globală a liderului pieței de ciocolată. Poiana este un brand foarte îndrăgit de consumatorii români și a rămas relevant pe piața de ciocolată, în topul preferințelor, fiind unul dintre brandurile valoroase din portofoliul Mondelez România.
Revenind la consumatori, îi vedem din ce în ce mai preocupați de originea și calitatea ingredientelor și, mai ales în cazul consumatorilor tineri, de ce este dincolo de produs – cine este compania care îl produce, cât de responsabilă este față de mediu. Datele arată că interesul pentru sustenabilitate este în creștere și vedem această tendință și în România. Certificările precum cacao sustenabilă, grâu sustenabil sau afirmații ca "fără arome artificiale", "fără coloranți artificiali" vor face din ce în ce mai mult diferența la raft.
Ce planuri de viitor are Mondelez România?
Ne așteptăm ca piețele pe care suntem activi – ciocolată și biscuiți – să continue să crească și avem un plan strategic pentru a asigura o creștere organică sănătoasă a brandurilor noastre, peste creșterea pieței. Suntem liderii categoriilor de biscuiți și de ciocolată. Milka este brandul nostru de ciocolată cu care ne mândrim. Este numărul unu pe piața ciocolatei, având o puternică legătură emoțională cu consumatorii noștri. Vom continua să investim în Poiana, brandul nostru local, atât de apreciat de romani. În categoria de biscuiți, suntem văzuți ca inovatori pe piață, iar Milka, Oreo, Belvita sunt brandurile emblematice prin care ne remarcăm. Vom continua să susținem portofoliul nostru de bază, dar desigur, vom veni constant cu inovații care urmăresc îndeaproape zonele de interes ale consumatorilor noștri, susținând astfel dezvoltarea piețelor din regiune, cu brandurile noastre locale și globale atât de îndrăgite.
La final, le puteţi transmite un gând bun cititorilor CARIERE?
Le doresc ceea ce ne dorim aici, în Mondelez România, pentru angajații noștri, să își valorifice potențialul, cu inspirație și pasiune, în fiecare zi.