NN, premiant pentru al șaptelea an la rând
Se pune din ce în ce mai mult accent pe flexibilitate, wellbeing și nevoile angajaților. Companiile, prin departamentele de resurse umane, dezvoltă strategii din ce în ce mai elaborate pentru a avea un mediu de lucru plăcut în companii și nu numai. Iată că se adeverește faptul că angajatul fericit face și treabă bună la job.
NN, unul dintre liderii pieței asigurărilor de viață și pensiilor private din România, a primit certificarea Top Employer 2025 pentru al șaptelea an consecutiv. NN ocupă locul al doilea în topul angajatorilor din România, în creștere față de locul patru anul trecut, ca urmare a strategiei sale solide de resurse umane centrate pe oameni, iar NN Group ocupă locul șapte în Europa pe baza certificărilor Top Employer primite de diviziile sale internaționale.
Certificarea Top Employer 2025 este acordată de Top Employers Institute, cea mai prestigioasă autoritate globală de certificare a performanței în domeniul resurselor umane, în urma unui proces amplu și bazat pe date de evaluare a proceselor organizaționale în 20 de arii precum strategia de resurse umane, brandul de angajator, mediul de lucru, atragerea talentelor, wellbeing-ul, dezvoltarea oamenilor, beneficiile oferite, recunoașterea performanței, diversitatea și incluziunea.
„La NN, oamenii sunt mereu pe primul loc și grija noastră pentru oamenii din echipă se reflectă în toate inițiativele pe care le desfășurăm, ca parte a ambiției noastre de a fi un asigurător digital pregătit pentru viitor, recunoscut pentru experiențele excelente oferite clienților, pentru echipa de profesioniști talentați și pentru contribuția relevantă în societate. Ca angajator de top, știm că succesul nostru depinde de pasiunea, dedicarea și implicarea talentelor noastre și, de aceea, ne dezvoltăm constant strategia de resurse umane centrată pe oameni, cu accent pe flexibilitate, wellbeing, dezvoltarea talentelor și diversitate. Și facem o prioritate să asigurăm o cultură puternică, mentorat și colaborare, experiențe excelente și un mediu de lucru care încurajează creativitatea, autonomia și dezvoltarea personală și profesională pentru toți cei aproximativ 500 de angajați din echipă și cei 1.700 de consultanți financiari și manageri din forța de vânzări”, spune Eszter Martin, Chief People Officer la NN.
Certificarea Top Employer 2025 reconfirmă poziția NN ca angajator de top pe piața dinamică și competitivă a muncii de din România. În ultimul an, NN a continuat să-și dezvolte sistemul complex și flexibil de beneficii pentru bunăstarea angajaților, acoperind o gamă largă de soluții pentru sănătatea, viitorul financiar și stilul de viață al acestora. În același timp, compania a implementat programe relevante de recunoaștere a performanței și de dezvoltare a capabilităților dinamice axate pe tehnologie, date, inteligență artificială, agilitate și experiența clienților. Nu în ultimul rând, NN a continuat transformarea agilă prin care îmbunătățește colaborarea cross-funcțională și a consolidat inițiativele din toate ariile de HR pentru crearea unui loc de muncă mai bun și mai divers și pentru atragerea de noi talente.