Secretele unui angajator dorit | Yulia Begemann, Director HR, Cultură și Incluziune, BAT Europa de Sud-Est

Acum aproape trei decenii, BAT punea prima cărămidă la temelia Fabricii din Ploiești, marcând începutul unei investiții ambițioase. Astăzi, compania este o prezență puternică în economia României, unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat și un angajator strategic.
„Din 1996, când am început construcția fabricii de la Ploiești, numărul angajaților a crescut constant, ajungând să se tripleze în ultimii zece ani până la un prag de circa 3.400 în prezent, în cele trei entități economice, între care se numără și centrul integrat de servicii, unul dintre cele mai mari ale Grupului. BAT România este, de asemenea, centru de coordonare a businessului în cele 13 piețe dinamice incluse în Aria Europa de Sud Est, cu o echipă impresionantă de oameni talentați, creativi și bine pregătiți în diverse domenii, care oferă de la București expertiză și resurse în proiecte derulate la nivel de arie sau regional, contribuind astfel la capacitatea organizației de a se adapta și de a crește sustenabil într-un mediu în continuă schimbare”, a precizat Yulia Begemann, Director Resurse Umane, Cultură organizațională și Incluziune al Ariei Europa de Sud Est, BAT.
Conform liderului HR, BAT România recrutează în medie 250 de angajați anual în unitatea comercială și în fabrică și are un sistem de management al talentelor foarte bine pus la punct: „Programul nostru de Management Trainee aduce anual tineri profesioniști în primele lor poziții manageriale imediat după universitate. De asemenea, reușim să atragem și să integrăm profesioniști cu experiență, cărora le oferim oportunități interesante conform experienței și abilităților lor de leadership”.
Angajator de Top
În 2025, BAT România a primit certificarea Angajator de Top din partea Top Employers Institute.
Această certificare este acordată în urma unui proces complex de evaluare, derulat de Top Employers Institute asupra unor practici interne precum strategia de resurse umane, mediul de lucru, atragerea talentelor, învățarea, diversitatea și incluziunea, bunăstarea și altele. Iar rezultatul este o recunoaștere a eforturilor companiilor de a crea un loc de muncă în care angajații se simt sprijiniți, apreciați și încurajați să se dezvolte: „Certificarea demonstrează că BAT România oferă cea mai bună experiență și un mediu profesional atractiv pentru angajații noștri la toate nivelurile și creează, în același timp, o responsabilitate uriașă: aceea de a depăși constant standardele de excelență în practicile destinate angajaților noștri, recunoscând valoarea importantă și contribuția pe care ei o generează pentru o creștere durabilă a afacerii și a echipelor, deopotrivă”.
Incluziunea nu este un slogan pe perete sau o cifră din raport
Incluziunea și diversitatea se numără printre valorile de bază ale organizației BAT, ține să sublinieze Yulia Begemann, convinsă că puterea unei companii provine din diversitatea de culturi, personalități, experiențe și perspective. „BAT este o afacere globală cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, iar scopul nostru este să creăm un viitor mai bun – A Better Tomorrow™. În BAT România avem în prezent o echipă diversă cu peste 21 de naționalități și 48% femei în funcții de conducere. Avem angajați care aparțin diferitelor confesiuni religioase și echipe formate din generații diverse, de la Baby Boomers și Generația X la Millennials și Gen Z, așa că pentru noi incluziunea nu este un slogan pe perete sau o cifră din raport, este parte din cultura noastră, din comportamentul și modul de lucru”.
Cei patru piloni‑cheie ai beneficiilor
Locul de muncă se transformă însă rapid, iar nevoile și așteptările angajaților se diversifică cu aceeași viteză. BAT a înțeles însă că succesul este direct legat de bunăstarea celor care formează echipa. „În mod cert, așteptările oamenilor au evoluat, iar noi am înțeles asta și ne adaptăm permanent pentru a ne asigura că rămânem un angajator atractiv”, dă asigurări liderul HR.
Conform ei, abordarea BAT include patru piloni-cheie ai beneficiilor, respectiv: beneficii fizice, în plan emoțional, financiare și sociale, dar și programe care sprijină o persoană în întregul ei, „prin asigurarea unei stări de bine complete, care adresează nevoi diverse”.
Concret, în ultimii ani, BAT a dezvoltat politici de lucru bazate pe flexibilitate și pe munca la distanță, în funcție de nevoile de business și ale diferitelor roluri. Pentru că, spune Yulia Begemann, în vreme ce unele domenii au necesitat prezență la fața locului, în altele s-a putut lucra la fel de eficient și într-un cadru mai flexibil: „De aceea, ne concentrăm mai degrabă pe rezultate și pe impactul generat decât pe numărul efectiv de ore lucrate. Scopul este să le oferim angajaților autonomie și posibilitatea de a alege, păstrând în același timp productivitatea și coeziunea echipei”.
O abordare holistică a stării de bine
Foarte importantă este însă abordarea holistică a stării de bine. În acest sens, BAT oferă sprijin prin servicii de consiliere psihologică, sală de sport și de yoga la birou și programe de informare susținute de experți cu renume în diverse domenii. Pentru noii părinți, compania oferă flexibilitate crescută a lucrului de la distanță, „știm foarte bine că aceasta este o tranziție importantă în viață”, iar pentru angajații care participă la inițiative de CSR sau care fac voluntariat în afara companiei, oferă zile libere suplimentare, „ca o dovadă în plus a angajamentului nostru față de responsabilitatea socială”.
„Obiectivul nostru este să creăm un mediu de lucru în care angajații se simt împuterniciți, implicați și sprijiniți, pentru a se dezvolta personal și profesional și pentru a crea, la rândul lor, valoare și performanță pentru business. Creștem constant cu ajutorul feedbackului primit de la angajați, urmărind cu atenție tendințele pieței și asigurându-ne că ne păstrăm agilitatea și relevanța ca angajator”, a punctat Yulia Begemann.
Yulia Begemann: Succesul este rareori un efort individual
Cred că imaginea locului de muncă global evoluează constant, iar cei mai buni profesioniști sunt cei care nu încetează niciodată să învețe și rămân deschiși către noi perspective. Lucrul într-o organizație globală înseamnă interacțiune cu oameni din medii și cu moduri de gândire diferite, așa că deschiderea către diversitate și incluziune este cheia, împreună cu capacitatea de a construi conexiuni puternice și de a lucra în echipă. Într-o organizație globală, succesul este rareori un efort individual. Oamenii sunt principala forță motrice din spatele transformării afacerii noastre, cu abilități valoroase în domenii precum tehnologie și inovație, leadership și viziune strategică, ambiție, curaj și rezistență. Sfatul meu este ca acești profesioniști să-și dezvolte curiozitatea, deschiderea, curajul și abilitățile de colaborare. Industria noastră trece prin una dintre cele mai profunde transformări din evoluția sa, o etapă extraordinar de interesantă pentru cei care sunt dornici să schimbe status-quo-ul și să modeleze viitorul.
CITEȘTE ȘI: BAT, recunoscută pentru excelența în practicile de resurse umane
Foto: Yulia Begemann, Director Resurse Umane, Cultură organizațională și Incluziune al Ariei Europa de Sud Est, BAT

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 295 | Martie 2025