Femeile, mai capabile decât bărbaţii să devină lideri? Ce părere aveţi?
Vom încerca să găsim un răspuns la această întrebare care stârneşte mereu controverse în cadrul emisiunii Jurnal de Leadership, luni, 24 septembrie, începând cu orele 19:00. Marius Dobre şi Mirabela Stoica, jurnalişti ai revistei Cariere, vor dezbate acest subiect alături de Mădălina Bălan, Managing Partner în cadrul companiei HART Consulting
În plus, moderatorii emisiunii vor discuta cu invitata lor şi despre managementul și retenția talentelor – o problemă care le dă multe bătăi de cap oamenilor de HR, dar și managerilor, sperând să găsească răspunsuri la numersoase întrebări arzătoare din acest domeniu: Ce trebuie să facem pentru a păstra talentele în cadrul companiei? Cum identificăm talentele? Cine ar trebui să se ocupe de acestea astfel încăt să poată să își atingă potențialul și să ofere randament maxim pentru companie. De asemenea, în cadrul emisiunii veţi putea afla și despre modul în care putem fideliza și reține aceste resurse neprețuite în cadrul organizației.
Pe parcursul emisiunii se vor atinge și subiecte precum construirea și gestionarea unei echipe înalt performantă, dar și despre necesitatea diversității, atât în cadrul echipei, cât și la nivelul întregii organizații.
Dacă doriţi să adresaţi întrebări invitatului, puteţi intra în direct la numărul de telefon 0372.924.288, prin chatul Radio Lynx ori pe messenger -id-ul este radio.lynx sau postând un comentariu la acest articol. Emisiunea poate fi vizionată live pe cariereonline.ro şi radiolynx.ro luni, 24 septembrie, începând cu ora 19:00.
Nu uitați că cele mai bune întrebări vor fi premiate cu un pachet constând dintr-un număr al revistei Cariere, un număr al revistei HR Manager și un exemplar din Ghidul MBA 2012.
În plus, cea mai bună întrebare va fi premiata cu Ghidul carierei tale, carte scrisă de Ştefan Murgeanu, celebrul autor al cărţii Concediază-ţi şeful!