Florin Predescu Vasvari, profesor la London Business School: Orice succes în viață vine, în primul rând, dacă muncești din greu, ești serios și disciplinat. Și trebuie să fii și curios
A plecat din Râmnicu Vâlcea după ce a terminat cel mai bun liceu din oraș, apoi a urmat Cibernetica la ASE. N-a avut mentori care să-i schimbe drumul, dar a știut mereu să observe și să învețe. În 2000, împreună cu soția, a ales Canada în locul Americii, și acolo a trăit primul șoc academic: sistemul educațional care nu te învață să reproduci, ci să gândești. Astăzi, Florin Predescu Vasvari este profesor, director academic al Institutului de Antreprenoriat și membru al Consiliului de Administrație al London Business School.
Predă liderilor globali cum să investească în fonduri private și face parte din consiliul de administrație al Băncii Transilvania.
În interviul oferit pentru Revista CARIERE, vorbește deschis despre ce diferențiază cu adevărat o educație performantă, ce caută investitorii de azi, provocările economice la nivelul Europei și de ce România încă ratează oportunități esențiale.
Cum a fost parcursul dvs. educațional, de la Râmnicu Vâlcea până la studiile de doctorat în Canada, și ce anume v-a schimbat perspectiva asupra educației?
M-am născut la Râmnicu Vâlcea, într-o familie absolut normală, mama fiind contabilă, iar tatăl, tehnician. Am locuit aici până în anul 1995, când am terminat Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, profilul matematică-fizică, cel mai bun liceu din oraș. Apoi, m-am mutat la București, unde am studiat la Academia de Studii Economice, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Analiză Economică, până în 2000. Iar din anul 2000, m-am mutat în Canada, unde am urmat cursurile de masterat, după care doctoratul în Management, cu specializarea Finanțe și Contabilitate, la Universitatea din Toronto.
În anii în care am studiat în România, școala era destul de rigidă și nu pot spune că am avut profesori care m-au marcat în vreun fel, care să mă fi inspirat sau să mă fi îndrumat într-o direcție sau alta. Pentru mine, toate lucrurile s-au schimbat radical atunci când m-am mutat în Canada.
Cum diferă sistemul educațional canadian față de cel românesc?
Sistemul de educație era foarte diferit, a fost șoc pentru mine, într-un fel. În România, în anii de școală am avut note mari, iar la facultate eram bursier. În condițiile astea, trăiești cu impresia că, dacă ești la o facultate foarte bună în România și ai bursă, totul este simplu afară, că noi suntem mult mai avansați. Dar când te duci la o universitate de top peste hotare, realizezi că nu mai e chiar așa.
Bineînțeles că ce studiasem în România a fost foarte bine, de aceea m-au și acceptat la Universitatea din Toronto, unde am avut bursă atât la master, cât și la doctorat. Dar, până la urmă, sistemul este foarte diferit. În România, sistemul de învățământ, pe vremea aceea, era unul în care se dădeau foarte multe examene și trebuia să fii foarte bun în a reproduce materia. Pe când sistemul din afară este mult diferit. Este aproape imposibil să iei notă maximă la un examen. E prea mult de citit, prea mult de studiat pentru a lua nota perfectă. Iar când ești obișnuit cu perfecțiunea în România, ajungi să realizezi că ai anumite limite.
Ce v-a motivat să alegeți Canada ca destinație pentru studiile postuniversitare?
Multe lucruri în viață se întâmplă și accidental. N-am avut un plan să mă duc în Canada. La vremea aceea, soția, care încă nu era soția mea și care îmi fusese colegă la Cibernetică, a avut aceeași oportunitate ca mine, de a studia în Canada. Așa că ne-am hotărât să plecăm împreună. Mai exista opțiunea să mergem în America, dar nu ți se dădea viză. Ne-am căsătorit chiar cu o săptămână înainte să plecăm în Canada, pentru că altfel nu puteam să mergem împreună. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am ales Canada. În plus, Universitatea din Toronto era cea mai bună din Canada, iar noi acest lucru îl urmăream, așa că am urmat aici, și eu, și soția mea, același masterat și același doctorat.
Ați menționat anterior șocul resimțit în contact cu noul sistem educațional. În ce a constat mai exact?
În primul rând, felul în care se preda, aveai enorm de citit. În România, la universitate, aveai cursurile, îți luai notițele, profesorul scria totul pe tablă. Dacă știai cursurile, luai 10 la examen. Când te duci la universitate în Canada sau în SUA, unde e același sistem, trebuie să citești foarte multe cărți, pentru a înțelege ce ți se predă. Cursul îți dă, să spun, 35% din materie, iar pentru restul informațiilor trebuie să citești singur.
Multe dintre examene nu constau doar în a răspunde la niște întrebări. Unele examene sunt și oral, trebuie să ai capacitatea de comunicare foarte bună, să sintetizezi ce ai citit, să explici sau să scrii proiecte. Trebuie să interpretezi, să analizezi, este un sistem de educație care te forțează să gândești din diferite unghiuri, nu doar să reproduci. Dar faptul că materialul pe care îl ai de învățat este mult mai mare decât în România, având enorm de citit, probabil că acest lucru a fost un șoc pentru mine. Oricât te pregăteai pentru un examen, tot aveai impresia că nu ai acoperit totul.
Cum v-ați adaptat la un ritm educațional atât de intens și diferit?
Cred că primul lucru de care mi-am dat seama imediat a fost că nu poți să te pregătești doar înainte de examen. Nu știu cum mai este acum în România, dar în anii în care am făcut eu facultatea, când începea sesiunea de examene, atunci te apucai de învățat. În Canada, începi să înveți din prima zi în care te duci la cursuri până în ziua examenului, care poate să fie trei-patru luni mai târziu. Trebuie să fii tot timpul conectat la materia respectivă, pentru că, altfel, rămâi în urmă foarte mult.
Dar există și un sistem de suport pentru cursanți mult mai dezvoltat, în sensul că fiecare clasă are un teaching assistant. Profesorii aveau, o dată sau de două ori pe săptămână, ore dedicate în care te puteai duce să vorbești cu ei sau cu asistentul lor, moment în care ți se răspundea la întrebări. De la o săptămână la alta, puteai avea teme de făcut, ceea ce, pe atunci, nu se întâmpla la facultate în România. Probabil și de aceea cam toată lumea se pregătea de examene doar în sesiune.
În 2006, ați ales să vă relocați din Canada în Marea Britanie. Ce a stat la baza acestei decizii?
Un prim motiv a fost că am vrut să fim cât mai aproape de România. Al doilea motiv, faptul că ne-am dorit să locuim într-un oraș mare. Am avut multe posibilități să mergem în America, să predau la universități de acolo, sunt multe în orașe mici. Dar nu era ceva în care eram noi obișnuiți să locuim. Pentru noi, Londra a fost prioritatea numărul unu, aplicând pentru un job la London Business School, pe care l-am primit. Predau Finanțe, investiții în fonduri de investiții private.
Cât de asemănător este sistemul educațional britanic cu cel canadian?
Destul de asemănător. Doar că, în școlile de business, cum suntem noi, lucrurile sunt mult mai mult bazate pe practică, avem foarte multe studii de caz. Într-o școală de business, se studiază multe cazuri reale de business, pentru că cei care vin aici au, mulți dintre ei, businessurile lor. London Business School are două tipuri de programe: cel de degree, dacă vrei să faci un master în afaceri sau finanțe, și cel de executive, în care vii doar pentru o săptămână sau o lună.
Pe partea de executive courses, noi și INSEAD suntem cei mai mari, exceptând SUA. Anual, avem în jur de 2.200 de studenți care fac mastere și aproximativ 12.000 de cursanți care vin pentru acele cursuri de scurtă durată. Astfel că, atunci când cineva care deja este executive într-o companie vine la London Business School pentru cursuri de scurtă durată, trebuie să îi oferi cursuri foarte aplicate.
Ce îi determină pe antreprenori sau pe diverși CEO să urmeze cursuri de scurtă durată la London Business School?
Sunt oameni, inclusiv din România, care dețin afaceri sau care vor să investească bani. Mulți dintre antreprenorii care vin nu au neapărat businessurile construite de ei, ci moștenite din familie. Nu sunt neapărat oameni formați în business, unii poate sunt ingineri sau avocați. Și fie au construit o afacere, până la un punct, fie au preluat-o de la părinți, dar ajung să își dea seama că nu mai fac față la cerințele pieței. Nu mai înțeleg ce se întâmplă în jurul lor. Atunci, vin să învețe. Noi acest lucru le oferim: best practice from around the world. În cazul meu, îi învăț cum să investească în piețele de capital privat. Chiar și cei care au investit până să vină la mine în clasă au încă foarte mult de învățat, fiind un domeniu în care lucrurile avansează destul de rapid.
Ne puteți oferi un exemplu actual de transformare majoră în lumea afacerilor?
De exemplu, în ultimul timp, toată lumea vorbește despre cum este businessul afectat de tarifele impuse de SUA. Până acum, poate nici n-ai auzit de tarife. Nici nu știai ce sunt tarifele. Adăugăm la acest lucru competiția, care devine tot mai acerbă și mai dinamică. În final, fiecare om de afaceri are nevoie să-și ridice nivelul de cunoștințe, pentru a ține pasul cu piața și cu schimbările ei.
Pe lângă activitatea academică, aveți un rol activ în consiliile de administrație, boardurile unor companii. Ce presupune, concret, această implicare?
Boardul unei companii face două lucruri foarte importante: setează strategia acelei companii și decide cum sunt alocate resursele în următorul an sau în următorii cinci ori zece ani. Bineînțeles că mai sunt și alte roluri, să decidă cine să fie în management, pe cine să angajeze și așa mai departe. Este important ca orice board să aibă membri care gândesc independent și care aduc o perspectivă unică. Dacă, spre exemplu, toți membrii din acest board au studiat la aceeași universitate și sunt toți români, atunci valoarea adăugată a acestui board este limitată, pentru că toți gândesc la fel. Ideea este ca fiecare board să aibă oameni care sunt cât se poate de diferiți, astfel încât să aducă fiecare puncte de vedere din domeniile lor.
Eu, fiind specializat în fonduri de investiții care investesc în companii private, sunt obișnuit cu alocarea de capital și înțeleg foarte bine domeniul, aduc acest tip de cunoaștere în boardul Băncii Transilvania. Am și cărți scrise în domeniu, predau lucrurile acestea unor sute și sute de oameni, la London Business School. Fiind și în zona academică, care este un pic mai critică, mai introspective, vin și cu această perspectivă. Așa apar întrebările: de ce facem acest lucru? Este eficient ce facem?
În afară de proiectul bancar care vă ține conectat la România, mai sunt și alte proiecte în care sunteți implicat în țară?
Da, sunt parte din comitetul de investiții al fondului de investiții Morphosis Capital, care activează exact în zona în care predau eu: fonduri de investiții private. Cred că, în acest moment, este cel mai mare din România.
Situația la nivel global nu este una prea roză în nicio parte a lumii, fiind multe provocări economice. Credeți că ne confruntăm deja cu o criză financiară globală?
Nu cred. Sunt crize precum cele generate de factori externi, cum a fost pandemia de COVID-19. Sau cum a fost cea provocată de prea multe investiții în Residential Real Estate, cum a fost în America, în 2008. Criza resimțită acum este mai mult generată de factori politici, de decizia administrației americane de a impune tarife. Dar decizia aceasta se poate întoarce mâine. Mâine, președintele Trump poate să decidă să mai amâne cu 90 de zile tarifele. Deocamdată, nu suntem într-o criză, cred eu, și nu cred că o să avem criză financiară anul acesta. Orice este posibil, dar nu cred că o să avem criză, pentru că eu cred că americanii înțeleg care sunt implicațiile economice și am văzut că deja semnează tratate comerciale cu diverse țări. Dar, da, tarifele impuse de SUA reprezintă o reajustare pentru multe companii.
Cum afectează războiul din Ucraina stabilitatea financiară a Europei?
Principalul impact este pe partea energetică. Europa, fiind foarte dependentă de resursele de gaz și de petrol din Rusia, a avut de suferit. Însă este un impact temporar, un fel de șoc energetic, până la urmă, pentru că Europa nu plătea atât de mult pentru energie cât plătește acum. Întotdeauna, energia din Rusia a fost foarte ieftină. Dar și America produce mult și vrea să exporte în Europa. Orientul Mijlociu, la fel. Deci, există alternative, care vor reduce presiunea financiară asupra Europei.
Bineînțeles, mai există un șoc pe partea de securitate în Europa, care nu și-a pus niciodată problema atât de mult ca acum, în ultimii 40 de ani. Americanii au păzit securitatea în Europa zeci de ani. Cred că acum este momentul ca Europa să se ocupe de acest lucru. Nu știu dacă o să reușească, dar, dacă va reuși, atunci vor fi oportunități de investiții foarte mari în Europa, în Ucraina, în România. Cred că se va veni cu mult capital financiar.
Cât de atractive sunt afacerile românești pentru investitorii străini?
Nu știu dacă sunt atractive. Nu-mi dau seama, acum, de ce investitorii s-ar uita neapărat la România. Probabil că s-ar uita la România dacă s-ar produce ceva și s-ar re-exporta în Europa. Dar România are și ea problemele ei. Are resurse, însă nu mai are forță de muncă, din păcate, iar cea care mai există poate că nu mai este calificată suficient de bine. Costul forței de muncă în România, în schimb, a devenit scump și crește în fiecare an. Salariile cresc. Nu este ușor să investești în România.
Mai sunt și alte obstacole care descurajează investițiile străine în România?
Nu avem infrastructura bine pusă la punct. Se construiesc acum autostrăzi, dar este foarte târziu. Și nu se știe câți ani vor mai trece până când vor fi construite toate autostrăzile. În al doilea rând, așa cum am zis, există o problemă cu forța de muncă în România. Nu mai există forță de muncă așa cum era pe vremuri. Foarte mulți oameni au plecat. Iar forța de muncă de acum este destul de scumpă. Salariile în România, de multe ori, sunt mai mari decât cele din Italia sau Grecia, mai ales în orașele mari.
Cum explicați faptul că forța de muncă din România a ajuns mai scumpă decât în țări precum Italia?
O explicație de bază este că nu mai sunt atâția oameni calificați rămași în țară, așa cum erau în urmă cu 10-20 de ani. Foarte mulți pleacă, din păcate, și pleacă încă de la universitate. Există oameni care rămân în România și care sunt foarte buni profesional, însă nu e ușor să-i găsești. Sunt, probabil, cinci- șase milioane de români plecați din țară, impactul este masiv. Văd și mulți copii care aleg să plece deja după ce au terminat liceul, să studieze în afară, iar mulți nu se mai întorc. Faptul că România nu a investit în sistemul de educație este o mare problemă.
Care sunt, în opinia dvs., cele mai impredictibile aspecte din economia României?
Cred că marea problemă este incertitudinea în impozitări. Impozitele se tot schimbă, iar în România nu există stabilitate, poate și din cauza deficitului bugetar. Pentru mediul de afaceri este important să ai stabilitate la impozite. Dacă cineva vine să-și construiască o fabrică în România, trebuie să știe că, în următorii 10-15 ani, plătește un anumit nivel de taxe. România deja are taxa pe valoare adăugată foarte mare, contribuțiile sociale sunt foarte mari, la salarii sunt costuri destul de mari pentru un angajator. Probabil că acest lucru reflectă și faptul că sunt tot mai puțini contribuabili, astfel că cei care au rămas trebuie să plătească mai mult.
Cine este Florin Predescu Vasvari
2006 – Prezent: profesor în cadrul London Business School
2022 – Prezent: Director Academic, Institutul de Antreprenoriat și Capital Privat (London Business School)
2022 – Prezent: Membru al Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania (România)
2021 – 2023: Membru al Consiliului de Administrație al Sunwave Pharma (România)
2018 – Prezent: Membru al Comitetului de Investiții al Morphosis Capital (România)
2019 – Prezent: Membru al Comitetului de Risc în cadrul Blantyre Capital (Marea Britanie).
Foto: Florin Predescu Vasvari
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 298 | Iunie 2025
