Formăm lideri încă din liceu sau îi susținem pe cei deja formați?
În 2000, când fondatorii Fundației LEADERS au pornit cu această idee, noțiunea de leadership era destul de exotică în România, nișată la domeniile economic și politic. „De ce fiecare are nevoie de leadership pentru a-și exploata la maximum potențialul și de ce «leadership» înseamnă mai mult decât a conduce sau a-ți impune părerile și ideile – acestea au fost misiunile noastre în primii ani”, spune Adelina Maria, Strategic Director la Fundația LEADERS.
Cu toate că aveau o idee foarte clară despre ce vor să facă, de-a lungul anilor și-au dat seama că abordarea trebuie schimbată. Evenimentele organizate în primii ani au fost pe termen scurt și ținteau un număr mare de oameni. După 17 ani de experiență, au ajuns la concluzia că pașii mici, consolidați sunt mai de impact. Așa a apărut școala de leadership pentru tineri de până în 25 de ani și programul pentru dezvoltarea liceenilor – cu peste 7.000 de elevi participanți.
Programe gratuite pentru liceeni și studenți
Există trei etape esențiale în evoluția unui lider, iar programele LEADERS sunt structurate în funcție de acestea. Trei programe au fost dedicate fiecărei etape, începând din acest an: Explore, Experience și Challenge. Explore se adresează liceenilor, celor care trebuie să-și aleagă drumul și să ia o decizie majoră, care le poate influența întreaga viață. În faza Explore se pune accentul pe autocunoaștere (talente, abilități, competențe, tip de comunicare, lucru în echipă) și orientare vocațională.
Experience este modulul practic de leadership sau acceleratorul de experiențe, care-i pune pe tineri în situații reale de viață (conduc afaceri pentru o zi sau au responsabilitatea unui proiect social). Specialiștii le analizează reacțiile și comportamentele, primesc feedback constant, sunt inspirați și îndrumați de lideri din diverse domenii. Challenge este programul dedicat antreprenorilor și managerilor, cu vârste până în 35 de ani, care conduc deja echipe și au nevoie de un reset, de o nouă perspectivă.
„Noi credem într-un model de leadership autentic, iar metodele noastre de dezvoltare presupun punerea oamenilor în situații concrete: unele reale de business, proiecte sociale de impact, desfășurate sub atenta observare a facilitatorilor noștri, participanții primind feedback constant și debrief”, mai spune Adelina Maria.
Programele din primul nivel de leadership
(Explore) pentru liceeni și studenți sunt gratuite. Fondurile au venit, în principal, de la sponsori, prin programele de CSR ale companiilor. Pentru Experience, un program care se desfășoară pe o perioadă de șase luni și costă 1.500 de euro, jumătate din sumă este susținută de sponsori, iar pentru acoperirea celorlalți 750 de euro se oferă mai multe variante de finanțare. Una dintre ele este programul work&learn „I work for my education”, în care participanții selectați lucrează o perioadă determinată la unul dintre partenerii fundației și valoarea muncii lor se transformă în bani pentru a-și plăti participarea.
„Una dintre manierele benefice de afirmare a leadershipului, precum și de formare a viitorilor lideri, este modelul personal – «Lead by example». De aceea, credem că este utilă identificarea modelelor de reușită, recunoașterea acestora și prezentarea lor publicului spre inspirație și motivație” – Oana Radu, președinte JCI România
Un program internațional, implementat local
O altă organizație care a creat programe de dezvoltare a tinerilor este Junior Chamber Internaţional (JCI) România. Programul de recunoaștere și premiere a tinerilor remarcabili (18–40 ani), care excelează în domeniile lor de activitate și aduc schimbări pozitive în comunitate – Ten Outstanding Young Persons of the world (TOYP) – a fost lansat în țara noastră în 2016. Ideea proiectului de recunoaștere a tinerelor valori prin JCI are însă un istoric de 34 de ani. Prin TOYP, JCI internațional a premiat aproape 300 de persoane din 57 de națiuni. Printre persoanele premiate de-a lungul timpului în se numără personalități ca John F. Kennedy, Henry Kissinger, Elvis Presley, Jackie Chan sau Wayne Gretzky.
„Prin premierea celor zece persoane remarcabile – pe categorii care variază de la performanță în afaceri și eforturi umanitare până la descoperiri medicale în folosul omenirii și realizări culturale –, JCI încurajează tânăra generație să caute excelență și modele demne de urmat. Aceasta este doar una dintre direcțiile prin care JCI contribuie la formarea de lideri mai buni, pentru societăți mai bune”, spune Oana Radu, președinte JCI România.
În competiția de anul trecut au fost depuse și validate 59 de candidaturi. Acum se desfășoară a doua ediție a proiectului. „Tinerii români sunt extraordinari și merită recunoașterea noastră atât la nivel naţional, cât și internațional. Pentru echipa JCI România, TOYP reprezintă ocazia de a oferi inspirație și motivație pentru o generație de oameni creativi, inteligenți, performanți și ambițioși”, a precizat Diana Mardarovici, Immediate Past President JCI România.
Succesul pe termen lung al liderului depinde de măsura în care își asumă și promovează valorile de responsabilitate socială. Liderii care au marcat istoria umanității, indiferent de domeniul de activitate avut, și-au propus să contribuie în mod efectiv la binele comunității în care își desfășurau activitatea. De aceea, în departajarea tinerilor nominalizați pentru TOYP, cele mai importante criterii de apreciere sunt: măsura în care realizările candidatului sunt în beneficiul comunității, națiunii sau lumii și cum reușește acesta prin realizările sale și modul său de acțiune să devină model pentru alții.
Înscrierea în programul TOYP se poate face prin completarea unui formular până la data de 15 august, iar un juriu specializat va evalua aplicațiile candidaților, stabilind cei zece finaliști ai competiției la nivel național. Gala de premiere a celor zece finaliști pentru România va avea loc anul acesta la Constanța. Ultima etapă a programului TOYP este reprezentată de Gala Internațională, care va avea loc în Goa, India, în octombrie 2018 și unde vor fi desemnați cei zece finaliști ai lumii.
Articol preluat din numărul 237/mai 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.