Furia: o forță sacră

Am simțit furie de foarte multe ori, de-a lungul timpului. Și încă simt, des.

Recunosc, mi-e frică de furie, cel puțin la primele impulsuri. Apoi, îmi aduc, uneori, aminte că o pot întâmpina matur, cu prezență, pot auzi mesajul ei și o pot alchimiza. Furia este o forță care, după părerea mea, ar trebui respectată mai mult. Nu lasă loc de compromis și nu poate fi abordată decât dintr-un spațiu matur, prezent, de la același nivel de putere: din integritate. Integritate cu noi și cu Viața, în primul rând (și, mai apoi, cu ceilalți).

Simt furia ca pe o forță sacră. Ce ia naștere clocotitor și izbucnește în ființa noastră ca o energie sălbatică, primară, de nedomesticit. Ca o forță-mesager a Vieții înseși. Deși, poate, suntem obișnuiți sau educați să percepem furia ca pe o formă de primitivism, după părerea mea, este nevoie de un înalt nivel de măiestrie și de putere, pentru a putea întâlni și alchimiza furia într-un mod integru și autentic. Pentru că este o forță atât de puternică, încât, dacă nu știi cum să dansezi cu ea, te poate pune la pământ.

În ultimul timp, simt furia ca pe o manifestare sacră a Vieții înseși, care, implacabil, vine și ne atenționează atunci când ne îndepărtăm de Sufletul nostru. Când nu trăim în acord cu limitele noastre, în armonie cu cine simțim, în adâncul nostru, că suntem.

Problema nu este furia, în sine. Ci faptul că nu avem, încă, un sistem – familial, educațional, social, personal -, care să recunoască sacralitatea și puterea imensă a acestei energii, a acestei forme a Vieții, care doar ne semnalizează – da, într-un mod neînduplecat – când nu ne onorăm Ființa. Cred cu tărie că, dacă ar deveni o normalitate să creăm spații (mai multe decât cele care deja există), în care să sprijinim oamenii – copii și adulți, deopotrivă, în a-și întâlni furia proprie și a învăța, prin diferite metode, să danseze cu ea într-un mod conștient și alchimic, lumea ar deveni un loc mai bun. Pentru că o parte consistentă a Umbrei noastre (personale și colective) e reprezentată și de Furia reprimată, amorțită, ignorată, neprocesată conștient și adecvat.

Viața ne iubește prin Furie. Propriul nostru Suflet ne comunică și prin Furie. Văd furia ca pe o formă a elementului Foc. Focul Vieții. Ce, desigur, te poate arde, dacă nu știi cum să te apropii de el. Dar care mereu transmite mesaje clare, puternice, cu iubire, pentru a ne ghida.

Simt să împărtășesc ceva. Într-o seară, în timp ce procesam furia resimțită în acele momente, am realizat că toată furia pe care am simțit-o când eram o copilă, era, de fapt, un Stâlp protector neclintit. O torță, care îmi semnaliza că am un aliat, că nu sunt singură, că ce simt e valid. Desigur, atunci nu știam. Aproape de fiecare dată, am reprimat furia, am fugit de ea, pentru că nu știam cum să o abordez. Acum? Nici acum nu știu mereu. Învăț, sunt într-un proces continuu față de furia mea, un proces ce se dezvăluie în fața ochilor mei, a ființei mele și în care învăț, mă descopăr și mă redescopăr constant.

Furia poate deveni distructivă, ca orice forță, când este întâmpinată în mod inconștient, cu o lipsă de maturitate și cu o capacitate scăzută sau inexistentă de conținere și de transformare.

Citește articolul integral pe Revista Psychologies