Gabriel Lăcureanu – enologul care sfințește via și vinul din toate cramele prin care trece
La 16 ani visa să fie cântăreţ de rock and roll. Crede că şi acum face un fel de rock and roll cu vinurile. Nu regretă și nu își reproșează nimic. Fiindcă deciziile lui sunt cântărite și decantate precum vinul pe care îl face. Crede în oameni şi în capacitatea lor de a face lucruri măreţe. Și în divinitate. Fiindcă vinul e un aliment sacru care ne însoțește de la prima împărtășanie. Pentru Gabriel norocul e denumirea pe scurt a împlinirii sau a succesului. Pe ambele le-a construit însă, cărămidă cu cărămidă, fiindcă e un self-made man care știe să transforme condiții nefavorabile într-unele favorabile.
E conștient că eșecul e cea mai sigură cale de a aduce un om cu picioarele pe pământ. Pentru el, sensul vieții e să îi înveţe pe alţii ce ştie el mai bine. Oamenii lucrează cu el deoarece crede în lucrul în echipă și transmite în mod logic colegilor ceea ce au de făcut. E felul său de a-i face părtași la o viziune comună. Vinul nu se bea de unul singur și nu se face de unul singur. De aceea le cere oamenilor din echipă să fie creativi și să caute singuri răspunsuri la situaţiile pe care le întâlnesc, ceea ce le aduce și satisfacția unor reușite personale, dar și mulțumirea că fac parte dintr-o poveste mai mare.
Enologul român face parte din terroir-ul românesc
Pe Gabriel Lăcureanu l-am cunoscut ca enolog după o serie de alți câțiva specialiști internaționali în domeniu „aclimatizați“ în podgoriile românești. A fost la un moment dat o modă românească de a importa enologi străini. Foarte buni specialiști, nimic de zis, plus farmecul exotic al apartenenței la o castă și o cultură cu care nu fusesem obișnuiți. La Gabi Lăcureanu diferența vine din spectacolul degustărilor de vin, așa cum ar trebui să fie de fapt în orice cramă care respectă vinul. Cu povești, cu filozofie, cu glume, cu mărturisiri, cu atmosferă boemă, ca între bon viveurs. Pentru că vinul e, înainte de toate, un element indispensabil în cultura gastronomică a oricărei țări.
La 36 de ani este doctor în viticultură și enologie al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, cu lucrarea „Studiul potențialului enologic al soiului Busuioacă de Bohotin în condițiile Podgoriei Dealu Mare“. A lucrat cu trei crame diferite și pentru fiecare a obținut un premiu de excelență. Pe unde trece, sigur se lasă cu câte o medalie. Omul sfințește locul, se spune, iar el pare să dea un suflu nou oricărei podgorii și crame peste care își lasă amprenta. Nu întâmplător a fost desemnat oenologul anului 2016 la Gala Premiilor de Excelență vinul.ro. Pentru fiecare cramă cu care a colaborat a adus un premiu sau o medalie. E clar că nu e doar meritul pământului, al soiului de vie, ci și lui. La întrebarea dacă se poate vorbi deja despre un secret oenologic personal, îmi spune cu modestie că profesia lui implică multe variabile și că esențială e munca în echipă.
„Există o dezvoltare şi schimbare continuă a gusturilor umane în raport cu vinul, așadar profesia de enolog nu poate fi curând robotizată.“
Pentru profani, enologul este cel care transformă în vin strugurii primiți la cramă. De fapt, aceasta este definiția vinificatorului. Acesta este cel care aplică tehnicile de vinificare indicate de un enolog în funcție de observațiile pe care acesta le-a realizat în ferma viticolă pe parcursului anului climatic, explică Gabriel Lăcureanu. „Crescut, format aici, în societatea românească, un enolog român simte mai îndeaproape patrimoniul românesc viticol, îl tratează personal, aș spune. În același timp, cunoaște bine și regulile de lucru cu românii. Cu toate că am făcut stagii de pregătire în Franța și în Italia, la noi, multe dintre detaliile învățate acolo nu se potrivesc, fie din cauza climatului, fie a tehnologiei adoptate sau chiar a lucrului cu oamenii.“
Așadar, enologul român are, din punctul său de vedere, un avantaj major pe soiurile românești fiindcă sunt învățate teoretic și practic în școlile românești și bineînțeles, prin schimburile de experiență cu țările viticole, poate adapta evoluția soiurilor internaționale la specificul terroir-ului românesc.
Enologia, o profesie vocațională de viitor
Cu toate că profesiile legate de prelucrarea viței de vie sunt „de când lumea și pământul“ și așa par să și rămână, enologia continuă să rămână o profesie a viitorului. „Viticultura și vinificația în România sunt în plină dezvoltare. Asta se vede din investițiile care apar anual. Cred că orice pregătire teoretică și practică pentru domeniul agricol va avea succes. Dacă pentru celelalte ramuri ale agriculturii, însă, îți trebuie pregătire și pasiune, pentru profesia de enolog, ai nevoie în plus să fii înzestrat de la mama natură cu un aparat de degustare dezvoltat. Mă refer aici la capacitatea individului de a analiza olfactiv si gustativ vinul“, explică enologul anului 2016.
Cât de mult poate influența inteligența artificială și automatizarea această profesie? „Cred că va mai trece ceva timp până la automatizarea completă a lucrărilor viticole şi a celor ce se desfăşoară în centrele de vinificaţie. Abia apoi vom putea vorbi despre inteligenţă artificială în acest domeniu. Observ că există o dezvoltare şi schimbare continuă a gusturilor umane în raport cu vinul şi cu alte băuturi în general, așa că, presupun, este departe momentul în care un robot ar putea înlocui un enolog – atenție, nu un vinificator! Probabil că atunci când mâncarea va fi preparată de inteligența artificială, ne putem aștepta ca și vinul să fie făcut la fel. Ambele operațiuni însă necesită măiestrie, talent și simțire. Mai durează, sper!“, spune cu umor enologul cramei Licorna.
„În profesia mea e greu să te fure succesul. O iau de la zero în fiecare an. Trebuie să mă adaptez viței de vie și niciodată, în cei 11 ani de când fac vin, nu am avut doi ani care să semene!“
Și în acest domeniu se manifestă aceeași criză de profesioniști care a devenit un fenomen generalizat. Lipsa de personal calificat a apărut în special din cauza faptului că studenții, imediat după absolvirea unor facultăţi din domeniu, găsesc oferte mult mai atrăgătoare în afara ţării. Gabriel Lăcureanu confirmă: „Sunt mulţi profesionişti români talentaţi în industrie, dar ar mai fi nevoie. Pe de altă parte, în această afacere timpul nu este cel mai bun prieten, iar să crești dintr-un absolvent un profesionist durează câțiva ani; de aceea, mulți investitori scurtează calea apelând la consultanţi din alte ţări. Cred că aceşti profesionişti străini sunt folosiţi şi ca instrumente de marketing, consumatorul fiind mai încrezător în ceea ce face un străin, ca fiind mai de calitate decât produsul făcut de un român.“
Deși medaliile și recunoașterile profesionale au devenit o obișnuință pentru enologul cramei Licorna Winehouse, Gabriel își păstrează capul pe umeri. Ce face ca să nu îl smintească succesul? Ce îl aduce înapoi cu picioarele pe pământ după fiecare premiu? Se pare că însăși vița de vie și conexiunea cu natura. „În profesia mea e greu să te fure succesul. Sau cel puțin în ceea ce mă privește. O iau de la zero în fiecare an. Trebuie să mă adaptez viței de vie și niciodată în cei unsprezece ani de când fac vin nu am avut doi ani care să semene!“ E o profesie vie, cu multe variabile, care mereu te pune la încercare: în primul rând natura, apoi echipele de sezonieri, schimbările fiscale şi nu în ultimul rând gustul consumatorilor.
„Mă ține în formă și teama de a nu dezamăgi, odată ce am cucerit gusturile publicului. Succesul în această afacere constă mai degrabă în constanţa calităţii produsului de la an la an. Orice vin care iese pe poarta cramei trebuie să fie potrivit pentru segmentul lui de calitate şi preţ“, încheie pasionatul profesionist al vinurilor.
Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.