Greşeli din care orice lider învaţă
Aşa că îţi oferim câteva motive pentru a-ţi reevalua eşecurile.
1. Nu trebuie să-ţi permiţi să repeţi greşelile
Toată lumea greşeşte, însă dacă repeţi greşelile nu vei rămâne prea mult timp în business. Iar cea mai mare eroare pe care o faci este că nu analizezi greşelile anterioare. Cu un program încărcat de deadline-uri şi alte provocări profesionale, nu e de mirare că nu îţi acorzi puţin timp să-ţi reevaluezi momentele în care ai făcut greşeli.
Dacă eşti şef nimeni nu te va forţa să-ţi reexaminezi eşecurile, dar este important să iei tu iniţiativa.
2. Eşecurile sunt unele dintre cele mai bune oportunităţi de creştere
Este o vorbă: Din greşeli înveţi. Noi putem să adaptăm zicala şi ne permitem să spunem că greşelile te învaţă să ajungi la succes. A identifica o oportunitate de a te îmbunătăţi este primul pas către succes, dar unul fără de care nu ai putea trece dacă nu arunci o privire şi către erorile făcute în trecut.
Examinează-ţi deciziile şi oportunităţile anterioare pentru a învăţa din ele şi a evolua în anii următori.
3. Eşecurile tale sunt cele mai bune oportunităţi de a-i ajuta pe ceilalţi să se dezvolte
Ca lider, succesul companiei tale depinde, în întregime, de învăţăturile pe care le tragi din greşeli. Jobul tău, ca lider, este să educi şi să ghidezi echipa cu care lucrezi. Trebuie să le arăţi colegilor tăi o decizie strategică greşită şi felul în care poţi s-o rezolvi. Aceasta poate fi o lecţie foarte valoroasă pentru viitorul organizaţiei.
4. Greşelile din trecut învaţă echipa să reacţioneze într-un mod potrivit în faţa provocărilor
Împărtăşindu-ţi greşelile, dar şi lecţiile pe care le-ai învăţat, nu numai că-ţi pregăteşti echipa să dezvolte cele mai bune decizii strategice, dar şi demonstrezi că ai capacitatea şi atitudinea de a-i învăţa cum să răspundă în faţa eşecurilor.
Îi poţi învăţa că este în regulă să greşească şi poţi vorbi deschis cu colegii tăi despre asta, îi ajuţi să creeze o cultură a asumării propriilor decizii.
Echipa va învăţa că este important să-şi asume responsabilitatea pentru greşelile ei, iar învăţând unul de la altul este foarte important şi benefic pentru companie.
5. Învăţăturile din greşeli separă liderii autentici de restul liderilor
Liderul are o serie de responsabilităţi. Pentru a atinge statutul de lider este nevoie să arăţi şi să demonstrezi că ai luat decizii înţelepte în majoritatea timpului.
Liderul adevărat înţelege că oricât de expert este, eşecurile îl pot învăţa tot timpul câte ceva. Nu oricine îşi face o introspecţie sau admite în fata echipei greşelile pe care le-a luat.
Făcând aceste exerciţii de autoexaminare a eşecurilor poate fi un proces lung şi dificil, dar oricât de neplăcut ar fi pentru moment, gândeşte-te că este vital pentru tine şi compania ta în viitor.