„HR-ul este domeniul cel mai potrivit profilului meu uman și profesional, pentru că este despre oameni”
După o scurtă carieră medicală, Roxana Cîlțea s-a angajat în cadrul unei companii din zona farma, pentru care lucrează de 27 de ani.
Roxana Cîlțea, HR Head Sanofi România & Moldova, a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București în 1987, cu intenția fermă de a profesa și de a se dedica sănătății oamenilor. Patru ani mai târziu, însă, a părăsit practica medicală și s-a alăturat companiei care avea să devină Sanofi (companie care cercetează și produce medicamente originale, inovatoare, între primii cinci mari producători ai lumii). „Mi s-a părut o provocare pe care am acceptat-o cu mult curaj, fără să știu pe atunci că voi rămâne în industria farma și, mai mult decât atât, în cadrul aceleiași companii, Sanofi România“, spune Roxana Cîlțea.
Astfel, în 1991 a devenit primul și singurul angajat „post decembrist“ al diviziei farma a firmei care pe atunci se numea Hoechst AG, în poziția de Reprezentant al diviziei farma. Este responsabilă de întreaga activitate a diviziei, promovarea medicamentelor, autorizarea acestora, marketing, vânzări. A format și dezvoltat o echipă, iar în 1997 a devenit Country Manager al Hoechst Marion Roussel Representative Office România.
Au urmat numeroase procese de fuziuni și achiziții care și-au pus fiecare amprenta în structura organizației și în cultura organizațională a companiei. Din 1999, timp de aproape 6 ani, a coordonat activitatea de Regulatory & Medical Affairs, iar în 2005 a preluat poziția de Director Resurse Umane, continuând să dezvolte împreună cu compania, la nivel de țară, operațiuni comerciale și industriale, ulterior acoperind un perimetru geografic mai larg, în țări din Europa de Est.
„Pe parcursul acestor ani am învățat ce înseamnă promovare medicală, am învățat să relaționez cu profesioniști de elită, am învățat să relaționez cu autoritățile de pe poziții de parteneriat. Am învățat că munca asiduă, curajul de a îndrăzni, hotărârea, încrederea în sine, onestitatea și etica profesională reprezintă singura cale sigură către succes și împlinire“, explică Roxana Cîlțea.
Deși ne spune că provocări profesionale există în absolut fiecare zi, Roxana Cîlțea își amintește de perioadele tumultuoase pe care le-au reprezentat procesele de fuziune între echipe mari pe care le-a gestionat. Cel mai dificil este să asiguri „omul potrivit la locul potrivit“ în condițiile în care pe jumătate dintre ei îi cunoștea doar de câteva zile. „Angajarea fiecărui om, indiferent de poziție, fie că este Head of Business Unit, fie că este asistentă la recepție, reprezintă o mare provocare! Să pretinzi că ai făcut alegerea corectă după o discuție de o oră-două cu un canditat este o aroganță pe care suntem nevoiți să ne-o asumăm“.
Roxana Cîlțea ne împărtășește că promovarea unui coleg și consilierea în carieră sunt responsabilități care o fac să se simtă cumva răspunzătoare de întreg viitorul acestor oameni, în viața cărora a intervenit cândva cu o decizie, un sfat, o recomandare.
Sanofi promovează egalitatea de gen
Preocuparea pentru egalitatea de gen există de foarte mulți ani în cadrul companiei. De exemplu, de peste 10 ani există la nivelul organizației globale un Gender Balance Board înființat de Consiliul Executiv al Sanofi, care se concentrează pe promovarea parității de gen în cadrul organizației. În ultimii doi ani, subiectul a căpătat o amploare mai mare, dat fiind și obiectivul asumat oficial pentru 2025. „Egalitatea de gen este una dintre prioritățile strategiei noastre de Diversitate & Incluziune. Ambiția companiei este ca, până în 2025, să creeze o reprezentare egală a bărbaților și femeilor printre liderii noștri de vârf“, spune Roxana Cîlțea.
În cazul României, situația este privilegiată: marea majoritate a funcțiilor de top management este ocupată de femei. Se urmărește, însă, păstrarea unui echilibru de gen pentru fiecare nivel de management. Această atenție se traduce prin menținerea unui mediu de lucru sănătos, oportunități egale de avansare și programe de dezvoltare profesională, workshop-uri pentru dezvoltarea abilităților de leadership, întâlniri și dezbateri locale și globale pe tema diversității și incluziunii.
Un exemplu de proiect de succes în această direcție este programul de mentorat, prin intermediul căruia este susținută următoarea generație de lideri-femei, apelând la actuala generație și la schimbul de experiență. Mentorii împărtășesc cu colegele considerate talente lecțiile învățate pe parcursul carierei, direcțiile sau drumurile care le-au adus victorii, valorile sau modelele care le-au ghidat și le-au dat putere.
„Eu cred că facem bine ce facem, pentru că această grijă pentru angajat a fost recent recunoscută de Top Employers Institute pentru Good Practice în Employee Development. Sanofi a primit distincția de Angajator de Top 2019 la nivel global, făcând parte dintre cele 14 companii din întreaga lume premiate în acest an. Un premiu care ne onorează și ne arată cât de mult contează să asiguri un mediu în care fiecare, cu individualitatea și specificitățile sale, se poate dezvolta armonios și în linie cu cerințele profesionale actuale“.
✓ Fără îndoială, modelele de femei puternice din familia mea sunt mama, bunica maternă și, nu în ultimul rând, fiica mea. Din afara familiei, Margaret Thatcher.
✓ Cu riscul de a provoca controverse, cred cu tărie că „femeia te ridică, femeia te coboară“. Departe de a fi o feministă în înțelesul militant al cuvântului, cred că femeia are un rol crucial în familie și în societate în general, indiferent pe ce palier se află și la ce context socio-profesional se raportează. Cu cât vom fi mai conștiente de acest lucru, cu cât mai multă încredere vom avea în noi și în fiicele noastre, cu atât mai multă plus valoare vom aduce celor din jurul nostru.
✓ Nu am făcut niciodată vreun sacrificiu pentru carieră, dar nu este un merit, ci o șansă, șansa de a fi avut o familie minunată, părinți devotați, un soț de excepție și o fiică absolut specială, care m-au susținut, m-au încurajat și m-au ajutat oricând am avut nevoie. Iar eu m-am străduit să nu îi dezamăgesc și să mă dăruiesc și lor în egală măsură.
O zi obișnuită de lucru
Pentru Roxana Cîlțea, o zi obișnuită începe cu prima jumătate de oră a zilei în care își bea cafeaua împreună cu soțul ei, după care ajunge la birou. E momentul care îi dă energie pozitivă pentru întreaga zi. Este mai degrabă matinală decât un „night worker“. La birou are liste de „to do“ pe care însă nu de puține ori le transferă pe ziua următoare, fiindcă foarte rar ezită să își întrerupă treaba dacă cineva o abordează sau are nevoie de ea.
Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.