Jimmy Little: Trăiește-ți viața din plin, așa cum vrei. Dar trăiește-o cu respect

Jimmy Little a fost un muzician, actor și profesor aborigen australian ale cărui voce și stil muzical au trecut barierele rasiale și culturale în anii ’50| ’60 și l-au instituit ca ambasador al culturii indigene într-o perioadă în care aborigenii australieni încă se confruntau cu prejudecăți rasiale și restricții sociale și legale.

Fotograful Andrew Zuckerman l-a inclus în cartea sa, Wisdom, ca sursă de interesantă și relevantă înțelepciune. Iată câteva dintre ideile pe care i le-a împărtășit Jimmy Little:

„Înțelepciunea a fost un lucru firesc, pentru mine. Noi aveam o minunată istorie orală – istoria, cultura și credințele noastre se transmiteau de la o generație la alta. Mama și tata nu ne-au spus, efectiv, ce e bine și ce rău. Aceste lucruri ni s-au transmis, pur și simplu, în mod natural, prin puterea exemplului. Părinții, vecinii, întreaga noastră comunitate ne ofereau același model de comportament: respect, bună cuviință și credință. Lucrurile acestea erau atât de naturale încât nu le puneam la îndoială.”

Puterea exemplului și puterea unității de gândire și simțire mi-au atras cel mai mult atenția, în spusele lui Jimmy Little. Este important ca standardul de normalitate instituit de părinți și de oamenii din comunitate să fie nu numai sănătos, ci și unitar. Pentru că unele lucruri merită cercetate și înțelese, dar nu puse la îndoială.

Iar dacă lumea se schimbă fără încetare, unele lucruri nu se schimbă niciodată și devin surse inepuizabile de echilibru și de inspirație. Respectul, buna cuviință și credința sunt valori întotdeauna valabile și, mai ales, sunt naturale. Ne naștem cu ele și sunt firești – ceea ce le face să fie o bază de înțelepciune solidă și sănătoasă, pe care ne putem întotdeauna așeza și reașeza viața.

„Mamele și tații își învățau copiii ce se știa din bătrâni: asta se mănâncă, cu iarba asta te tratezi, asta e interzis. Dar, în egală măsură, părinții mei și părinții părinților mei ne-au dat de înțeles că nu avea să ne trebuiască toată învățătura băștinașă, pentru că deja se intra într-o nouă eră, într-un nou stil de viață, într-o altă dimensiune. „În jurul nostru sunt oameni noi”, spuneau părinții mei.”

A nu-ți fi teamă de omul nou și a ști să-l accepți este una dintre cele mai importante lecții de viață ce îi pot fi transmise unui copil. Prudența este importantă, dar teama este periculoasă. Copilul învățat să-i fie teamă de omul străin se va teme de orice schimbare – pentru că orice schimbare implică oameni noi. Adultul de mai târziu va învăța mai puțin, se va dezvolta insuficient, nu-și va putea actualiza circumstanțele de viață în funcție de evoluția sa și de nevoile sale, nu va putea fi autentic și va trăi în dezacord cu sine.

Să fii conștient că lumea se schimbă și să nu-ți fie teamă de ea, știind că înțelepciunea naturală a vieții te va ajuta să navighezi pe apele oricăror vremuri este o conștientizare de mare ajutor și valoare.

„Mama, tata și bunicii mei ne spuneau: „Trebuie să fii înțelept. Trebuie să fii onest. Trebuie să fii sincer. Trebuie să fii cinstit cu tine însuți.”

Onest, cinstit, sincer – sunt valori care îți deschid calea către inima altora și, în egală măsură, te țin aproape de inima ta. Astfel vei rămâne în legătură cu ceea ce este firesc, natural adevărat și vei avea acces la toate resursele vieții. În plus, trăind în acord cu tine vei avea acces la toate resursele cu care ai fost tu dăruit.

„Trebuie să-ți trăiești propria viață – nu pe a părinților sau pe a bunicilor tăi. E bine să le accepți învățămintele, avertismentele, pregătirea pentru viață pe care ți-o dau. La fel am făcut și eu cu fiica mea și cu nepoțelul meu: i-am pregătit pentru lumea modernă din lumea mea de modă veche. Înțelepciunea se află întotdeauna în credința noastră.”

Nu trebuie să trăiești viața altuia ca să ai parte de înțelepciunea sa. Viața este personală, înțelepciunea este universală. A iubi înseamnă a avea respect pentru viața omului și pentru drumul lui. Fiecare viață este o comoară de bucurii, de învățăminte și de înțelepciune care îi aparține, de drept, omului care îi este dată.

„Îmi place foarte mult colaborarea, pentru că știu că oamenii au mers pe cărări pe care eu nu am pășit niciodată, așa că tânjesc după cunoștințele lor. Să facem compromisuri, să negociem, să colaborăm, să participăm cu toții, pentru ca fiecare să dea ce-i mai bun din el.”

Tânjirea după cunoștințe și respectul pentru viața celuilalt cred că sunt două dintre cele mai importante și necontenite surse de pace interioară și de inspirație.

„Unde-s doi, puterea crește”, într-adevăr, dar nu atât prin înmulțire, cât prin împărtășire. Colaborarea nu înseamnă atât bună înțelegere, cât înseamnă ca oamenii să se inspire reciproc și să dea ce-i mai bun din ei.

„Pentru a supraviețui trebuie să iei, iar dacă iei trebuie să știi să dai. Nu în sensul de a umple goluri sau de a-ți acoperi urmele, ci în sensul de a fi recunoscător și de a-ți aduce propria contribuție.”

Consumi resurse pentru a trăi, așadar creează resurse. Ți s-a dat viața, așadar respectă viața. Contribuie. Nu trebuie neapărat să pui în același loc – poate de ce ai tu de dat e nevoie în altă parte. Dar oferă, creează, pune la loc – chiar dacă în alt loc.

„Am învățat să respectăm pământul și să-l respectăm pe celălalt, și să respectăm ce poate omul să împartă și să dea.”

Bunăvoința și generozitatea nu au preț. Neprețuite sunt și darurile cu care omul a fost înzestrat. Fiecare om este dăruit pentru ceea ce are de trăit, prin urmare ce are de oferit poate fi doar respectat. Așa că respectă ce are omul de dat. Și respectă ceea ce este sursă de viață.

„Din recunoștință pentru călătoria care este viața mea, vreau să ajut pe cineva în fiecare zi. Printr-o vorbă bună, prin câteva cuvinte scrise pe o hârtie, printr-un fax – îmi place să aduc un zâmbet pe fața oamenilor. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat și această zi ca să-i inspir pe ceilalți, să le ridic fruntea sus.”

Creează în jurul tău spațiu pentru bucurie, siguranță și încredere. Lasă loc pentru ceea ce este natural și firesc. Îi vei inspira pe alții, te vei inspira și pe tine și, împreună, veți crea o bază regeneratoare de bunăvoință și de bună cuviință.

„Îmi place să-i inspir pe oameni să-și trăiască viața din plin. I-am spus și nepoțelului meu: Viața ta începe cu tine. Nu cu mine, nu cu mama ta. Noi ți-am dat viață, dar viața este a ta. Trăiește-ți viața cum vrei. Dar ai grijă să o respecți.”

Pentru a se împlini, viața se trăiește din plin. A trăi din plin înseamnă a te dărui bucuriei de a trăi. Nu degeaba se vorbește despre „bucuria de a trăi”, nu despre „plăcerea de a trăi”. Bucuria este o resursă interioară, inepuizabilă, care te hrănește. Plăcerea este o resursă exterioară, mereu epuizabilă, care te consumă.

Ca să-și împlinească rostul, bucuria se trăiește, nu se stăpânește. Nu o ține la distanță, nu o strânge prea tare. Nu o ține sub control și nu te ține sub control. Bucuria este naturală și liberă, cum liber ești și tu să o trăiești.

Constantin Noica îi scria fiului său, părintele Rafail:

„Eu nu am a-ți da lecții. Spre capătul vieții, văd că nu știu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până și într-o viață ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e ființa care jubilează. Omul a făcut bucuria și a văzut că era bună.
Dar nu te poți bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaștere, dacă nu ai deschidere în lumină, (…), dacă nu vibrezi de toată bogăția lumii tale, (…) dacă nu știi tot și nu iubești tot. Îmi vine atunci în minte că, dincolo de iubire și cunoaștere, ba cu ele cu tot, există o ordo gaudii (ordine a bucuriei, n.red.). Și-ți spun numai: bucură-te și fă ce vrei!”. Extras din “Scrisoare către Rafail” (revista “Prodromos”, nr. 8-9, 1968)

„Noi toți, cei care suntem persoane publice, celebre și cunoscute de mase mari de oameni, nu trebuie să dăm lecții, dar trebuie să transmitem faptul că nimeni nu e singur și nu e nici de capul lui. Suntem aici cu toții, împreună, și toate ne afectează pe toți.”

Putem trăi numai împreună. Asta înseamnă iubire și răspundere – iar acestea sunt de dat și de primit, de trăit și de oferit.

„Lucrez cu Mama Natură și cu Tata Timp mereu, în fiecare zi. Zi după zi. Îmi fac planuri, trec la treabă, iar dacă planurile acelea nu funcționează, fac altele.”

Nu-ți bate în cuie planurile, ca să nu-ți bați în cuie viața. Tot ce-i viu trăiește, se mișcă, crește, se împlinește. Deschide-ți mintea și inima pentru a vedea ce este nou pe calea ta și a putea schimba direcția atunci când e timpul. Nu totul poate fi văzut și plănuit de la început. Fiecare pas poate aduce o schimbare de perspectivă. Trăiește conștient și liber.

„Sunt recunoscător pentru toate cele cu care am fost dăruit și îmi place să împart cu alții ce am primit. Și îmi voi urma darurile până la capăt, oriunde mă vor duce.”

Dar din dar se face rai. Ai fost dăruit cu tot ce-ți trebuie pentru ce ai de trăit. Darurile cu care ești înzestrat îți arată calea de urmat.

Darurile te cheamă către chemarea ta. Prin ele îți aduci contribuția, prin ele îți trăiești viața. La chemarea darurilor tale, sufletul răspunde întotdeauna cu bucurie. Bucuria e semnul că aceea ți-e calea. Dăruiește-te darurilor tale.

Așadar, e simplu: Iubește viața. Respectă viața. Fă rai din ce ai.