Descoperă eroul din tine!
Am stat de vorbă cu unul dintre creatorii board game-ului românesc de dezvoltare personală Inside HERO despre cum poți să descoperi eroul din tine.
Jocul s-a născut în timpul unui brainstorming în jurul unei mese de ping-pong, avându-i ca protagoniști pe Paul Melinte, Florin Alexandru și Silvia Pavăl.
„Silvia și Paul nici nu se cunoscuseră până atunci, însă cumva discuțiile dintre noi trei au condus către startul unui nou proiect și anume: crearea unui instrument de auto-coaching, a cărui denumire n-o știam pe atunci“, povestește Florin Alexandru.
Vă invit să aflați câte ceva despre ei.
Florin este pasionat de comportamentul uman. Analizează relațiile intergeneraționale, iar concluziile sale legate de sursa manifestărilor comportamentale și cum se desfășoară acestea pot fi găsite în cărțile „Copilul tău este un geniu“ și „Magia despărțirii“. De asemenea, este unul dintre promotorii inteligenței emoționale în România. El a creat, împreună cu fiul lui, Alex, jocul EQ Game – Alfabetul inteligenței emoționale.
Paul susține că este un autodidact înnăscut și activează în domenii diverse. A publicat de curând cartea „Lasă vrăjeala“, în care ne învață cum să ne transformăm pasiunea în afacere. Este pasionat de scris și face copywriting.
Silvia este designer, îi place să deseneze și să gândească concepte și povești care să fie utile publicului larg. Nu s-a oprit la o „meserie“, a descoperit că poate desena, crea și scrie. Crede că orice limitare e doar o păcăleală a minții. Ea a creat proiectul Ză scoolărz, prin intermediul căruia ne învață cum să ne educăm sufletul și mintea.
Fiind cu toții pasionați de dezvoltare personală, dar și autodidacți, cei trei și-au dat seama că vor să creeze un produs menit să apese acele „butoane“ care te determină să privești mai departe decât propria realitate și mai adânc în interiorul tău.
Autocunoașterea, reflecția și lărgirea viziunii – chiar dacă sunt accesibile tuturor, mulți dintre noi nu ne facem timp pentru ele. Prin urmare, care modalitate poate fi mai la îndemână pentru accesarea resurselor interioare decât jocul? Cu aceste premize în față, toți trei și-au pus mintea la contribuție, dar și experiența: așa s-a născut primul board game de dezvoltare personală dezvoltat de o echipă de români.
10 lucruri despre cum să-ți descoperi eroul interior
1. Observă-ți inteligența emoțională! Un prim pas pentru a descoperi cine suntem este să observăm că dispunem și de un altfel de inteligență, cea emoțională, care ne ajută să ne trăim viața în acord cu noi înșine. Florin Alexandru spune că dezvoltarea inteligenței emoționale, observarea tiparelor comportamentale, înțelegerea termenului de Ego, exersarea stării de prezență sunt pași simpli pe care îi putem face pentru a ne trezi din iluzia în care am trăit până acum. De ce vorbim de o iluzie? Iată cum explică Florin Alexandru: „O viață trăită din Ego este clădită pe nesiguranță, frici, convingeri care pur și simplu nu te lasă să trăiești. O astfel de viață nu este menită să funcționeze. Imaginați-vă o viață trăită mereu cu cortina trasă, trăită cu jumătate de măsură. Este ca și cum ai sta mereu într-o cutie. Merită?“, întreabă retoric Florin Alexandru.
2. Banii nu trebuie să fie un scop în sine, ci o consecință a activității tale. Florin Alexandru spune că oamenii potriviți se vor implica în proiectul tău dacă vor rezona cu acesta: „Nu este necesar să construim proiecte pentru a face bani, ci proiecte pentru un bine universal și astfel vom avea tot timpul cei mai dedicați oameni“. Acolo unde se cer proiecte cu scopul de „a produce“, „a face bani“, sunt oameni care încă nu s-au descoperit pe ei înșiși și încă aleargă după bani crezând că banii vor umple un gol pe care îl au în ei, adaugă Florin Alexandru.
3. Un lider își asumă obiectivul propus și este cel mai dedicat proiectului. „A conduce nu presupune să fii șef, ci presupune să îți asumi tu, în primul rând, obiectivul propus și, mai mult de atât, să fii cel mai dedicat proiectului. Ceilalți te vor urma când vor vedea eforturile și hotărârea ta. Asta presupune că propriul tău de ce este real și pleacă din ceea ce ești tu, iar pasiunea și banii – pentru că se va ajunge invariabil și aici – reprezintă doar un efect al modului în care te poziționezi tu ca lider“, susține Florin Alexandru.
4. Cum poate fi creată o cultură organizațională în care self-leadership-ul și mentalitatea colaborativă să fie în prim-plan, deopotrivă? Cum se poate ajunge la o cultură organizațională care încurajează dezvoltarea personală a oamenilor într-un spirit colaborativ? Răspunsul: construind proiecte de antreprenoriat social. Afacerile – în sensul tradițional – vor dispărea cu timpul și se vor transforma în proiecte de antreprenoriat social, adică acele inițiative care reușesc să fie sustenabile și să ofere, în același timp, un serviciu comunității, crede Florin Alexandru. Noi, românii, suntem la început de drum în acest domeniu. Dar tinerii din ziua de azi vor schimba definitiv paradigma, căci este clară dorința lor de a ieși din capcana unei educații orientate spre bani. În schimb, ei vor să-și exprime pasiunea, să-și urmeze inima. Prin urmare componenta socială va fi primordială în demararea unui business. „Haideți să mai așteptăm 20 de ani și o să vedeți ce impact major vor avea în societate“, ne recomandă Florin Alexandru.
5. Când ajungi la extreme, înveți importanța echilibrului. Tinerii ajung de la o extremă la alta cu o rapiditate uimitoare. „Sunt magici, sunt incredibili, au încredere în inteligența inimii și o să schimbe radical lumea. Ei sunt cei care vor construi lumea dorită de noi toți. O să vedeți. Spun asta pentru că atunci când ajungi la extreme, înveți importanța echilibrului și că doar în stare de echilibru emoțional reușim să atingem armonia, adică starea de flow, de creație“, susține Florin Alexandru. Ce presupune asta mai exact? „Că cei din Generația Z vor începe mult mai devreme să creeze, să livreze celorlalți și să dezvolte proiecte de antreprenoriat social, adică la o vârstă de 26-28 ani, iar asta înseamnă că vor avea mult mai mult timp la dispoziție pentru a crea noua lume“, explică Florin Alexandru.
6. Primul pas pentru gestionarea temerilor este „să te împrietenești“ cu ele. În viața reală, ajungem să ne fie frică de frică. Ajungem să ne fie frică de emoțiile noastre. Prin urmare, ne este imposibil să le gestionăm. De ce? Pentru că nu le înțelegem și le privim ca pe o limbă străină. O modalitate simplă de a-ți înțelege emoțiile și de a vedea că ele nu-ți fac, în esență, nimic rău este acela de a le experimenta conștient, spune Florin Alexandru. Asta presupune că atunci când simți frică, nu te mai duci la frigider și înfuleci ceva sau te muți în fața televizorului, ci stai pur și simplu în acea frică. „Atunci când încetezi să mai fugi de emoțiile tale, începi să le cunoști. Începi să vezi că ele nu sunt niște monștri, ci doar niște stimuli ce-i folosesc creierului tău pentru a te ține în viață. După ce ai făcut acest pas, începi să-ți gestionezi emoțiile. Mai apoi vei vedea că nici măcar nu mai e nevoie să stai ca un paznic asupra lor, ele încetul cu încetul își vor pierde din intensitate. Emoțiile nu te vor mai chinui, atât timp cât nu le mai alimentezi cu energia ta. Și astfel apare inteligența emoțională, cea care te va duce invariabil spre maturitatea emoțională“, punctează Florin Alexandru.
7. Să greșim și să învățăm din greșeli. Un prim pas în a ne repoziționa față de „eșecuri“ și „greșeli“ este să eșuăm și să greșim. Noi, oamenii, o dăm în bară zilnic cu ceva, greșim sau eșuăm. Pe de altă parte, tot în fiecare zi facem ceva bine la muncă sau ne vine o idee extraordinară. Cu alte cuvin te, ne bucurăm de un mic succes. Și atunci se pune întrebarea: de ce alegem să acceptăm doar succesul, dar nu și eșecul? „După ce accepți că în orice succes stă ascuns eșecul și în orice eșec stă ascuns succesul, totul se transformă într-un proces de învățare. Succesul nu va mai fi luat drept un mare premiu, dar nici eșecul ca o mare pedeapsă. Procesul de învățare este de fapt puntea ce echilibrează relația dintre cele două“, spune Florin Alexandru.
8. Întotdeauna este nevoie de acei oameni care îndrăznesc, de cei care schimbă lumea. Un lider se schimbă el însuși și va schimba tot ce atinge fără niciun efort – aceasta este în esență treaba unui lider.
9. Ieși din zona de confort. „Știi, viața începe după ce treci de Ego, iar a trăi în Ego presupune să trăiești în zona de confort. Iar în zona de confort nu vei putea sărbători viața pentru că nu se întâmplă mai nimic notabil, ci totul este previzibil, știut de dinainte. În schimb, de câte ori ieși din zona de confort, vei învăța și te vei descoperi“, spune Florin Alexandru.
10. Ce e dincolo de aparențe? Eroul. Așa că recomandarea Inside HERO este să scoți eroul din tine, să descoperi ce e dincolo de frici, convingeri, condiționări și alte paradigme sociale.
Articol preluat din numărul 257/mai 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.