Gabriela NEAMȚU: Avem convingerea că retenția începe încă de la angajare
Un mediu de lucru divers și incluziv și o echipă unită în jurul unor valori și țeluri comune sunt esențiale pentru a încuraja cu adevărat performața și excelența, și pentru a duce mai departe planurile strategice ale companiei. Aceasta este filosofia în jurul căreia MOL România și-a construit un brand puternic de angajator și, mai mult, a reușit să-l consolideze în aceste vremuri tulburi și incerte. Cât de solidă trebuie să fie fundația și care sunt, în detaliu, elementele centrale ce o susțin am aflat de la Gabriela Neamțu, Directorul Resurse Umane, MOL România.
„Credem că obiectivele pe care ni le propunem la nivel de companie pot fi atinse doar într-un mediu de lucru incluziv și divers, în care fiecare coleg este încurajat să-și valorifice adevăratul potențial, transformând diferențele dintre noi în cele mai mari avantaje pe care le putem avea ca echipă. Suntem mândri și, în același timp, ne considerăm norocoși că avem în cadrul echipelor noastre colegi din patru generații, de la Boomers la Gen-Z, lucru care ne permite să asigurăm un transfer constant de cunoștințe de la seniori către juniori”, explică Gabriela Neamțu. Conform ei, fiecare generație aduce la masa discuțiilor păreri bazate pe propriile experiențe și pe viziunea specifică asupra lumii și astfel poate asigura un schimb constructiv de idei, din care se pot naște proiecte frumoase și soluții inovatoare.
„Căutăm colegi cu inițiativă, deschiși și dispuși să se implice”
Gabriela Neamțu crede că o echipă formată din oameni care împărtășesc același set de valori este mult mai capabilă să contureze și să pună în practică proiecte ambițioase. De aceea, este preocupată să aibă în echipe colegi care, dincolo de faptul că dețin competențele profesionale necesare fiecărui post în parte, se regăsesc în cultura organizațională și simt o afinitate reală față de valorile acestei organizații. Dintre acestea, spune directorul de resurse umane, agilitatea, înțeleasă ca adaptarea rapidă la schimbare, este esențială atunci când compania se confruntă cu situații externe volatile pentru că, așa cum a înțeles și din experiența ultimilor trei ani, în astfel de momente este nevoie de colegi care să poată lua decizii rapid și care să fie pregătiți să adapteze planurile de dezvoltare ținând cont de dinamica externă.
„De asemenea, între valorile noastre se află asumarea responsabilității, de aceea, căutăm colegi cu inițiativă, deschiși și dispuși să se implice în așa fel încât lucrurile să funcționeze cât mai bine. Și pe lângă acestea, este esențial să avem alături colegi înzestrați cu abilități de comunicare, oameni atenți la client, care trebuie să fie mereu în centrul tuturor acțiunilor și deciziilor noastre”, afirmă Gabriela Neamțu.
De altfel, pentru MOL România, a avea un brand de angajator puternic reprezintă o prioritate, de aceea întreprinde constant acțiuni pentru a-l consolida. Liderii MOL sunt pe deplin conștienți că, dincolo de strategia sustenabilă de dezvoltare, succesul are la bază oamenii. În plus, bunăstarea companiei merge mână în mână cu cea a oamenilor, așa că rafinează constant seturi de bune practici privind recunoașterea meritelor colegilor. În același timp, dezvoltarea profesională continuă se află printre cele mai importante priorități, oferind o multitudine de opțiuni, cum ar fi programe complexe de leadership sau programe customizate dedicate dezvoltării profesionale în baza nevoilor individuale sau de echipă.
Zile libere pentru cei care participă la activități de voluntariat
De asemenea, liderii MOL acordă o atenție sporită unor aspecte pe care le îmbunătățesc permanent, precum programele de wellbeing menite să ajute la menținerea stării de bine, dar și automatizarea și digitalizarea proceselor repetitive, pentru că își doresc să ușureze munca, astfel încât oamenii să se poată concentra pe activități cu impact mai mare în dezvoltare. În plus, pun la dispoziția colegilor training-uri recurente, pentru simplificarea proceselor, și se bucură să împărtășească nevoia de implicare în programe care au un impact în comunitate, oferindu-le zile libere colegilor care participă la acțiuni de voluntariat.
Nu există o formulă magică ori universal valabilă în atragerea, recrutarea și reținerea talentelor. Dar sunt ingrediente speciale, pe care fiecare companie le folosește în propria rețetă de succes. „Pentru noi este esențial să identificăm, să aducem și să reținem în echipele noastre oamenii talentați, pasionați de munca lor și dedicați, alături de care să putem implementa proiecte ambițioase și îndeplini obiectivele noastre strategice”, confirmă Gabriela Neamțu.
Procesul de recrutare, în centrul activității MOL
Procesul de recrutare se află în centrul activităţii MOL România și este foarte important ca fiecare om care se alătură echipei să rezoneze cu valorile și cultura organizației. MOL consideră că atât nivelul de satisfacție, cât și șansele ca oamenii să rămână pe termen lung cresc în măsura în care valorile companiei și cele ale angajaților sunt congruente. De aceea, atunci când caută un angajat nou, nu încearcă pur și simplu să ocupe o poziție vacantă.
„Ne străduim să privim dincolo de nevoile imediate ale activității și să identificăm printre potențialii candidați oamenii care se regăsesc cu adevărat în valorile noastre, capabili să se adapteze la nou și să conducă schimbările necesare acum și în viitor. Iar pentru a face acest lucru, folosim mai multe instrumente de evaluare atunci când recrutăm. Unul dintre ele este includerea în anunțul de angajare a elementelor referitoare la cultura noastră organizațională, astfel încât orice potențial candidat să aibă încă de la început o imagine clară cu privire la identitatea companiei”, explică directorul de resurse umane al MOL.
De asemenea, mai spune Gabriela Neamțu, în timpul interviurilor de angajare folosește întrebări care se bazează pe valorile și principiile de succes ale companiei, în așa fel încât să poată identifica și selecta candidații care se potrivesc cel mai bine cu profilul organizației. Mai mult, există și un program intern de recomandare a candidaților, care funcționează cu succes de câțiva ani.
În același timp, Gabriela Neamțu tratează cu prioritate politicile de retenție pe care le-a dezvoltat în strategia companiei fiindcă are convingerea că retenția începe încă de la angajare. De aceea, abordează personalizat planurile de carieră pentru colegi, ținând cont de obiectivele individuale, în acord cu valorile organizației. Lucrează îndeaproape cu managerii din departamentele care angajează, identificând competențe care pot fi dezvoltate intern, și investind constant în oameni, ajutându-i să evoluezepoată concentra pe activități cu impact mai mare în dezvoltare. În plus, pun la dispoziția colegilor training-uri recurente, pentru simplificarea proceselor, și se bucură să împărtășească nevoia de implicare în programe care au un impact în comunitate, oferindu-le zile libere colegilor care participă la acțiuni de voluntariat. Nu există o formulă magică ori universal valabilă în atragerea, recrutarea și reținerea talentelor. Dar sunt ingrediente speciale, pe care fiecare companie le folosește în propria rețetă de succes. „Pentru noi este esențial să identificăm, să aducem și să reținem în echipele noastre oamenii talentați, pasionați de munca lor și dedicați, alături de care să putem implementa proiecte ambițioase și îndeplini obiectivele noastre strategice”, confirmă Gabriela Neamțu.
și să-și asume roluri tot mai complexe, care să le pună în valoare potențialul: „Retenția se construiește doar dacă ai un mediu de lucru deschis, bazat pe dialog și comunicare constantă, în care membrii echipei pot să își exprime deschis dorințele și nemulțumirile, fiindcă doar pornind de la feedback-ul lor putem să construim o relație sănătoasă, pe termen lung”.
Oamenii, cei mai buni ambasadori ai unei organizații
Gabriela Neamțu crede că cea mai elocventă dovadă a nivelului de implicare, loialitate, angajament și productivitate oferită de echipele MOL România în ultimul timp reprezintă finalizarea proiectului de infrastructură rutieră dezvoltat în baza contractului cu CNAIR. Anul trecut, MOL a extins rețeaua sa națională cu 14 noi stații de servicii, dispuse pe autostrăzile A1 și A2, concretizând astfel cel mai amplu proiect de dezvoltare pe care l-a derulat în ultimii ani.
„Acest rezultat de excepție nu ar fi fost posibil fără entuziasmul, ambiția și implicarea tuturor colegilor din MOL România. Finalizarea acestui proiect într-un timp record și, mai ales, într-un context de piață impredictibil, reprezintă, din punctul meu de vedere, o lecție valoroasă despre ce poți realiza, la nivel de organizație, atunci când întreaga echipă de colegi dedicați și implicați se mobilizează și acționează unit, în vederea atingerii unui obiectiv comun”, este convinsă Gabriela Neamțu.
Cei mai buni ambasadori ai unei companii sunt angajații, dar și comunitatea în care performează. De aceea, pentru MOL, scopul oricărui produs, serviciu sau inovație tehnologică pe care o dezvoltă este acela de a îmbunătăți viețile oamenilor. Așa că, unul dintre principiile de bază după care se ghidează este să plaseze oamenii în centrul tuturor deciziilor și activităților. „Ne-am făcut o misiune din a păstra o relație strânsă cu comunitățile locale, reușind, astfel, să dezvoltăm programe tradiționale recurente, de responsabilitate socială în domenii precum educație, sport, sănătate și mediu”, a încheiat directorul de resurse umane.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 283
Pentru abonare, click aici