Lecţia de leadership de la cel care coordonează echipa globală a unui startup fintech: Ideile nu au nici o valoare, execuția face diferența!
Compania se poziţionează ca o alternativă la bancile digitale, astfel încât utilizatorii să aibă un singur cont curent pentru gestionarea întregii activități financiare.
Platforma le permite utilizatorilor să deschidă un cont curent în aplicație în câteva minute, să efectueze transferuri domestice și internaționale gratuite, să dețină și să schimbe 25 de monede în aplicație folosind cursul de schimb real (interbancar) și să cheltuie bani în întreaga lume, în 130 de monede, fără taxe și comisioane ascunse, folosind un card contactless VISA sau MasterCard.
Compania a anunţat de curând că va deschide un birou în ţara noastră. Formată dintr-un Country Manager și o echipă de marketing de mici dimensiuni, echipa locală a Revolut va fi responsabilă de creșterea și dezvoltarea pieței din România.
UPDATE: Revolut a încheiat astăzi o nouă rundă de finanțare în valoare de 250 de milioane de dolari condusă de grupul de investiții DST Capital. Evaluarea companiei se ridică astfel la 1.7 miliarde de dolari, o creștere de 5 ori în ultimul an, devenind una dintre puținele companii europene care au devenit “unicorni” într-o perioadă atât de scurtă de timp (trei ani de la lansare).
Revista CARIERE a stat de vorbă cu Andrius Biceika, Head of Country Managers, Revolut, despre leadership, dezvoltare profesională şi provocările coordonării unei echipe globale.
#############
V-ați început cariera într-o multinațională, apoi ați decis să vă aventurați în lumea startup-urilor. Care au fost motivele pentru care ați făcut acest pas?
Cred că parcursul meu profesional este unul firesc. Lucrul în multinaționale m-a învățat să am o abordare procedurală, sistemică. Pun în aplicare zi de zi aceste lucruri pentru a aduce valoare în mediul de startup, care poate fi deseori haotic.
Care au fost cele mai importante trei lecții pe care le-ați învățat de când activați în lumea startup-urilor?
În primul rând, am învățat că este important să lucrezi din greu ca să îți atingi obiectivele. Atunci când lucrezi într-un startup e normal să lucrezi 14-16 ore pe zi ca să compensezi faptul că alți actori de pe piață (competiția) au mai multe resurse financiare și umane. Dacă vrei să faci o diferență, trebuie să depui mai mult efort și, implicit, să lucrezi mai multe ore.
Apoi, cantitatea este mai importantă decât calitatea. Doar atunci când lansezi noi funcționalități ale produsului tău poți să obții datele și feedback-ul de care ai nevoie pentru a îmbunătăți produsul. Nimic nu este perfect de la început, e bine să lansezi mai devreme și să te adaptezi rapid pe parcurs.
Nu în ultimul rând, ideile nu au nici o valoare, execuția este cea care face diferența. Sunt atât de multe idei în lume care nu te costă nimic, însă rezultate au doar cei care știu cum să execute impecabil aceste idei.
Care sunt cele mai importante atribuții ale unui lider competent, în opinia dvs? De ce?
Fii uman și inspiră! Ca lider, trebuie să îți conduci oamenii prin puterea exemplului, să fii o resursă pentru echipa ta, omul care îi ajută să depășească orice probleme întâlnesc în cale.
Care e cea mai importantă lecție de leadership pe care ați învățat-o?
Tratează-i pe ceilalți așa cum îți dorești să fii și tu tratat! Cred că e foarte important ca un lider să se poarte cu echipa lui așa cum și-ar dori să se poarte și alte persoane cu el.
Cum reușiți să gestionați o echipă globală, cum este cea de la Revolut? Care sunt lucrurile pe care le faceți pentru ca o organizație diversă, cu multiple birouri în diverse colțuri ale lumii, să funcționeze eficient?
Pentru ca o companie globală să funcționeze eficient e foarte important ca oamenii să fie în permanență conectați. Noi facem asta prin organizarea de întâlniri: am întâlniri unu-la-unu în fiecare săptămână cu toate persoanele din echipă, avem întâlniri săptămânale cu toată echipa și întâlniri / workshop-uri în fiecare lună.
Nu credem că există prea multă comunicare, așa că noi comunicăm excesiv pe canalele de Slack. Imediat ce avem o idee nouă, vești legate de parteneriatele și proiectele la care lucrăm sau vrem să validăm noi idei de business, scriem pe Slack. În plus, avem o structură ierarhică liniară – cât de puțină ierarhie posibil.
Ce planuri există pentru dezvoltarea Revolut în România? Cum vedeți relația românilor cu banii?
Ne propunem să creștem baza de utilizatori Revolut din România de la 25.000 la 100.000 până la finalul anului 2018. E foarte important pentru noi să ne asigurăm că Revolut rezolvă toate nevoile de servicii financiare locale ale românilor.
Cât despre relația românilor cu banii, credem că banii vor mai exista în România foarte puțin timp. Credem într-o societate fără cash și facem tot ceea ce putem pentru a îmbunătăți produsul nostru și a ajunge acolo.