Lecțiile pandemiei
Mă preocupă de câțiva ani tema viitorului muncii în cea de a patra revoluție industrială, cu oportunitățile și provocările pe care le aduce digitalizarea: apariția unor meserii și dispariția altora, utilizarea roboților și creșterea diversității în mediul de lucru, schimbarea metodelor de comunicare, munca de acasă, programul flexibil, creșterea ponderii freelancerilor în populația activă, dezideratul unei societăți antreprenoriale în care oamenii să fie mai creativi, responsabili și cu initiativă oriunde ar lucra, dar și să inființeze mai multe afaceri proprii etc.
Mă întrebam, la sfârșitul anului trecut, de ce aceste tendințe, semnalate de mult de cercetători, se manifestau încă izolat și timid, întârziind să se impună. Interesantă concidență, căci, după câteva luni, ele au devenit brusc realități pregnante, propulsate fiind de criza cu care ne confruntăm.
Un context fără precedent
Purtând cele două pălării ale mele, cea de antreprenor în educație și cea de profesor care face cercetare, am intrat în starea de urgență plină de adrenalină dar și de curiozitate, fiind fascinată de ceea ce trăiam.
Adrenalina a ajutat în procesul major și aproape instantaneu de schimbare pe care l-am traversat, în compania de training pe care o conduc. După 10 martie, într-o săptămână, totul s-a transformat: ne-am mutat în două zile în casele noastre, cu toate resursele necesare continuității businessului, am învățat foarte rapid, zi și noapte, ceea ce era necesar ca să rămânem performanți în noul context, apoi am reinventat rapid modelul de business și produsele. Niciodată comunicarea și schimbul de idei dintre noi, membrii echipei, nu au fost mai intense ca în acele zile, pe ZOOM și sunt și acum permanente, nu ne mai vedem în birouri, ci pe ecran. Evident, grupul nostru de WhatsApp și e-mail-ul sunt permanent active. Pot spune că acum îmi cunosc colegii chiar și mai bine ca înainte. La fel de susținut am comunicat și cu clienții, ca să aflăm care sunt noile lor nevoi. Lucrurile au intrat treptat într-o nouă matcă, s-au mai calmat, dar suntem cu ochii larg deschiși la noi oportunități și provocări. Procesul de învățare și de schimbare continuă.
Lecții trăite
Fascinația despre care scriam mai înainte a venit din faptul că am experimentat brusc și rapid ceea ce spuneam sau scriam de ani de zile în cursuri, conferințe, articole, cărți.
„Să nu spui niciodată niciodată și fii mereu dispus să experimentezi lucruri noi”
De ani de zile, eu amânam predarea virtuală, din convingerea că în online transferul de energie necesar în discuțiile de caz nu poate fi realizat așa cum se întâmplă pe viu. După o experiență de șase luni, mi-am schimbat complet părerea. Cu imaginație și foarte multă dedicare, stapânind tehnologia, engagementul participanților este câștigat și interactivitatea în online este la fel de mare ca și în sesiunile live.
„Schimbările sunt esențiale pentru succes, din păcate le facem în special în perioade de criză”
Schimbările sunt dificile, de aceea au nevoie de multă energie. Această energie este dată de o motivație puternică, iar motivația apare doar când înțelegi „de ce” este necesar efortul de schimbare. Or, ce răspuns la întrebarea „de ce” poate fi mai clar și mai puternic ca acesta: „pentru că, fără schimbări importante, se va întâmpla ceva foarte periculos, poate chiar vom dispărea”. Ar fi atât de bine să permanentizăm obiceiul de a gasi “de ce”-ul, făcând schimbări, ori de câte ori sunt necesare!
„Cultura organizațională se consolidează în perioade bune și este esențială în criză”
Într-adevăr, fără valorile împărtășite, coeziunea și înțelegerea dintre noi, nu am fi reușit. Le sunt recunoscătoare colegilor pentru talentul, entuziasmul, efortul și dedicarea fără de care nu am fi putut să înțelegem și să ne adaptăm imediat noilor provocări ale clienților noștri. Colegii mei foarte tineri, care au tehnologia în ADN, iar aplicațiile mobile și rețelele de socializare la degetul cel mic, au avut un rol esențial în succesul schimbrii.
„Antreprenorii transformă pericolele în oportunități și decid să le valorifice, indiferent de resursele pe care le dețin în momentul respectiv. Ei știu să mobilizeze resursele necesare, construiesc viziunea, elaborează strategia, o execută excelent și motivează oamenii”
Este ceea ce am facut toți cei care, în foarte strâns contact cu clienții și pornind de la noile lor nevoi, am reinventat modelele de business, pentru a le rămâne utili. Asfel, companiile au continuat să funcționeze și unele au crescut chiar, păstrând oamenii și chiar făcând angajări. Iată doar câteva exemple: producători de diverse soluții care au început să fabrice echipamente utile în pandemie; pizzerii care-și folosesc cuptoarele și pentru a confecționa viziere; fabrici de confecții care fac măști; profesori, medici, psihologi, coachi, actori, jurnaliști, kinetoterapeuți, organizatori de evenimente și alte categorii de profesioniști, inventivi și pasionați, care oferă acum serviciile online; restaurante care, în parteneriat cu firmele de curierat, livrează mâncare la domiciliul clientului; magazine care au introdus sau au extins vânzările on line; muzee care oferă tururi virtuale, firme de producție care au schimbat canalele de distribuție etc, etc. Schimbarea a fost cheia în această perioadă și nu ne vom mai întoarce total la vechea realitate, pentru că și clienții au acum alte nevoi.
„Antreprenorii au talentul de a minimiza nivelul de resurse proprii, necesare la un moment dat”
Acest lucru este specific antreprenorilor de succes oricând, dar mai ales în această perioadă. În ultimele luni, reducerea costurilor, în special a celor fixe fără a afecta calitatea așteptată de clienți, a adus diferența dintre cei care au mers mai departe și perdanți. Noile metode de muncă favorizează aceste economii. Lucrul de acasă, limitarea deplasărilor și înlocuirea lor cu întâlniri virtuale sunt doar câteva exemple. La fel, externalizarea unor activități și realizarea lor în parteneriat cu alte firme antreprenoriale.
Concluzii
Nu este loc aici pentru toate lecțiile acestei perioade. Mă mai opresc însă asupra uneia:
„Învățarea trebuie să fie continuă și complexă”
Această perioadă a demonstrat încă o dată cât de important este să fii la curent cu temele care îi preocupă pe cercetători, profesori, consultanți. Liderii care le cunosc, îmbinându-le cu calitățile lor umane și experiența practică acumulată, sunt cu un pas înaintea celorlalți. Evident, uneori se confruntă și ei cu provocări neașteptate și pot avea probleme foarte mari. Dar își revin de cele mai multe ori, pentru că au gândire critică, inteligență emoțională, capacitatea de a influența, sunt rezilienți, pasionați de activitatea lor; învață din greșeli, sunt atenți la oportunități, au viziune, își asumă riscuri calculate, acționează cu hotărâre și sunt perseverenți; au respect și încredere în oameni, sunt modești și lipsiți de ego, dispuși să dea, înainte de a primi. Este important de subliniat că liderii autentici, eficienți și eficace, știu să elaboreze strategia și să coordoneze execuția ei excelentă. Ei înțeleg afacerea în ansamblul ei, au cunoștințe solide și integrate de marketing, finanțe, operațiuni, HR, și multe altele. Toate acestea se învață și se experimentează și este recomandabil ca demersurile de învățare și de dezvoltare personală să fie continue, sistematice, complexe și, de preferință, colective și interactive.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 267
Pentru abonare, click aici