Lipsa programelor de lectură din şcoală ne face să fim necompetitivi pe piaţa muncii

Mirabela Stoica: Ce aţi făcut înainte de a înfiinţa Curtea Veche şi cum v-a venit idea de a face o editură?

Iren Arsene: Curtea Veche a luat fiinţă în 1998, este o afacere de familie, a mea şi a soţului. Înainte de aceasta, ne-am ocupat de tehnoredactare. A contat foarte mult că am fost în apropierea unei activităţi care face parte dintr-o editură. Astfel, am fost aproape de bucătăria unei afaceri de acest gen. Au contat lecturile pe care le-am avut şi iubirea faţă de carte, dar, cel mai mult legătura dintre cărţi şi noi. Cred că a fost singura zonă unde amândoi am putut să contribuim. Această pasiune ne-a ghidat pentru că alminteri au fost mai multe alte încercări de a ne găsi loc pe piaţă, însă niciuna nu a avut succesul care să ne confirme că aceea este calea. Succesul s-a găsit aici pentru că a existat o suprapunere. Cred că a fost o întâmplare extrem de fericită. Mai apoi, urma curajul de a alege nişte cărţi şi de a înfiinţa o editură. Acest curaj a existat mai mult din partea mea, iar mai apoi a venit din spate consecvenţa, priceperea, rigoarea, răbdarea soţului meu. Este o zonă unde nu poţi greşi prea mult, dacă tragi un tiraj greşit sau alegi mai multe titluri greşite, greşeală înseamnând că produsul ales nu se vinde şi astfel nu vei avea succes. Evident că din cauza acestor decizii proaste nu îţi recuperezi banii şi atunci această afacere se reduce extrem de repede. Sunt destule încercări din industrie care au şi dispărut din această cauză.

Editura este exact ca un spectacol, adică şi pentru noi cititorii sunt precum publicul în faţa actorilor. Facem o ofertă şi suntem fericiţi când această propunere a fost acceptată.

„Acum nu se poate vorbi de posibilitatea de a câştiga, ci de a supravieţui”

M.S.: Anul 2011, an de criză, cum a fost pentru Curtea Veche? Aţi resimţit criza economică care a afectat aproape toate industriile?

I.A.: A fost un an foarte greu. Cel mai important a rămas să îţi menţii echilibrul, ţinând cont că în perioada unor presiuni aşa de mari este extrem de uşor să-l pierzi. O mică disperare sau frică poate să ducă la decizii greşite. Acest echilibru se păstrează decupând cu greu mica bucăţică frumoasă dintr-un cotidian plin de tensiune. Însă, nu ne-am gândit nicio clipă să punem lacătul pe uşă. Entuziasmul este necesar în acest business, însă într-o echipă nu poţi avea doar entuziaşti, trebuie să existe şi oameni realişti şi oameni care să ştie să socotească, să împartă, să adune. Există o „intransigenţă necesară". Consider că dacă nu eşti suficient de bine organizat vei pierde resurse importante. Nu despre posibilitatea de a câştiga vorbim, nici nu punem acum accent pe posibilitatea de a câştiga, ci de a ieşi din criză, deci de a supravieţui. Însă, dacă ai supravieţuit acestor situaţii complicate, foarte tulburi înseamnă că eşti puternic.

M.S.: Sunt foarte puţine femei care conduc o editură. Nu este dificil să reuşiţi într-o lume în care bărbaţii „fac jocurile”?

I.A.: Tocmai pentru că sunt puţine femei în acestă afacere este provocator, iar provocările sunt parte din progres.

M.S.: Câţi angajaţi aveţi?

I.A.: 50 de angajaţi şi mult mai mulţi colaboratori, probabil că ajungem undeva la 120 – 150 de oameni care lucrează pentru noi.

„Angajaţii ştiu că dacă mie îmi este bine, atunci şi lor le va fi bine.”

M.S.: Cum reuşiţi să îi conduceţi?

I.A.: Echipa este extraordinară. Conducerea alc[tuieşte portofoliul de titluri, ceea ce este o mare responsabilitate, practic este o decizie esenţială. Însă, după această alegere echipa redacţională, echipa de vânzări, echipa de marketing duc mai departe lucrurile. Am ales oamenii care sunt mai buni ca mine în domeniile lor şi atunci nu trebuie să fac un efort foarte mare. Este vorba de comunicare, de atmosferă, de motivare, uneori de disciplină şi oamenii ştiu că dacă mie îmi este bine atunci şi lor le va fi bine. Dacă un om nu munceşte, tot departamentul va trebui să lucreze pentru el, aşadar nu se admit oameni nepregătiţi. Acestea sunt şi motivele pentru care echipa se descurcă foarte bine şi fară mine. Eu aleg angajaţii, i-am văzut pe fiecare în parte, e o relaţie directă, le cunosc numele, există o relaţie chiar şi cu oamenii din depozit sau de la un alt sediu.

M.S.: Mai aveţi timp să citiţi?

I.A.: Este o deformare profesională, trebuie să citesc să văd ce se întâmplă cu cartea noastră legat de traducere, de redactare, de cum arată. Pe de altă parte, trebuie să te informezi ca să poţi alege şi alte titluri pentru care să cumperi drepturi şi, printre toate astea, există şi lectură de plăcere. Sunt o cititoare de non-fiction, dar atunci când vreau să evadez aleg romane bune sau eseuri ori literatură. Sunt autori care reuşesc pe o perioadă să îţi detemrine starea de spirit şi să te influenţeze în ceea ce faci.

M.S.: De ce ar trebui oamenii să înţeleagă că e mai bine să citească o carte decât să se documenteze de pe Internet?

I.A: Nu ştii cine a făcut acel rezumat, poate că nu e bine structurat, poate că e o informaţie superficială. Însă, şi dacă citim informaţii de pe Internet este un lucru foarte bun. Suportul nu ar conta chiar atât de mult: că acele informaţii vin de pe un suport electronic sau de pe hârtie nu contează extraordinar de mult. Important este să citim, să ne informăm, să evoluăm, să luăm şi alte opinii sau să evadăm. Ficţiunea ne permite să intrăm în lumi pe care nu ni le-am imaginat, ne dezvoltă creativitatea, imaginaţia şi nu contează cum facem asta. Important este să facem un obicei din citit.

Românii citesc cel mai puţin din Europa.

M.S.: Citesc românii?

I.A.: Citesc. Însă, pentru a avea un răspuns corect trebuie să comparăm. De exemplu, cât de mult citesc românii faţă de bulgari? La nivelul ţărilor dezvoltate nici nu putem să ajungem, trebuie să rămânem la vecinii noştri şi nu spun eu asta, o spun cifrele. Cei din ţările dezvoltate citesc extraordinar de mult în comparaţie cu noi. Consumul de carte pe cap de locuitor în România este foarte mic. Dacă ne uităm la cât cheltuie un român pe an pe cărţi o să vedem că lucrurile sunt dramatice, suma este undeva la trei euro pe cap de locuitor, anual. Mult mai puţin decât în orice altă ţară din Europa. Un neamţ cheltuie de cel puţin 20 de ori mai mult. Suntem foarte departe şi în Europa de Est, din păcate, ocupăm ultimul loc. Bulgarii şi ungurii citesc şi ei mult mai mult decât noi. Puterea de cumpărare şi lipsa librăriilor au dus la acest rezultat. Există multe oraşe din ţară fără librării, un exemplu în acest sens este Caracal. Numărul librăriilor în România este foarte mic, undeva la vreo 300 din care aproape 100 sunt în Bucureşti, iar restul în provincie.

Şi asta este un motiv care a dus la aceste cifre extrem de nevaforabile. Până şi punctele de difuzare de presă sunt destul de puţine, undeva la 5 000, nici presa nu este distribuită peste tot în ţară, cartea cu atât mai puţin. Este un răspuns.

M.S.: Dar de ce am ajuns să nu mai cititm?

I.A.: Mamele care citesc copiilor sunt foarte puţine, calitatea învăţământului ştim cu toţii că a scăzut şi nu mai putem să ne bazăm pe el. Toate aceste lucruri duc la lipsa acestui obicei. Copilul trebuie să ştie să ceară o carte, să aibă această bucurie, exemplul este important. Nu poţi spune citeşte, dacă tu ca părinte nu faci acest lucru. Toate cărţile transmit magie, ele sunt pline de variante de lumi paralele, dacă copilul reuşeşte să se poată bucura să descopere asta atunci e un câştig. Noi observăm că tinerii nu citesc, dar nu avem programe de lectură în şcoala generală. Ar trebui să existe un program pe care părinţii să îl cunoască şi să ştie că dacă copilul lui l-a bifat, atunci poate să spere. Însă, dacă părintele nu face nimic, programul nu există, cărţile nu apar când şi unde trebuie, atunci de ce ne-am aştepta să cititm? Este necesar un astfel de program pentru că tinerii trebuie să concureze pe piaţa muncii cu cei din Europa, care au acest beneficiu. Noi, încet-încet devenim necompetitivi. Dacă nu avem grijă să fim pregătiţi este ca la o echipă care dacă se antrenează va câştiga un campionat, una care nu va face acest lucru va fi o codaşă. Sunt lucruri de corectat şi s-ar corecta uşor, iar cartea e insturmentul cel mai ieftin care poate veni în ajutor. Cu toate acestea nu se apelează la el.

M.S.: Cum alegeţi cărţile care sunt publicate la Curtea Veche?

I.A.: Marea parte a cărţilor sunt alese de mine şi de soţul meu. Acum nu mai este atât de greu, pentru că editura este structurată, există domenii, colecţii bine definite şi trebuie să fii atent doar pe domeniile respective să alegi oferta care se potriveşte publicului pe care îl ai. Este vorba de cunoaştere, experienţă, poate, şi de o intuiţie mai dezvoltată.

M.S.: Alegeţi cărţi comericiale sau care doar să vă placă, pe care să le consideraţi foarte bune?

I.A.:Poţi să alegi o carte doar comercială care să nu îţi aducă un plus de imagine, dar îţi permite să fii din punct de vedere financiar un pic mai relaxat sau poţi să optezi pentru o carte descoperită de tine care îţi aduce o mare satisfacţie şi care să nu fie observată de alţii şi atunci e o problemă. Cum am mai spus, nu ai voie să greşeşti, pentru că vei rămâne cu ele pe stoc.