Longevitate în carieră | Dumitru Prunariu: Dincolo de zbor, o viață dedicată explorării spațiului

Revista CARIERE continuă rubrica „Longevitate în carieră”, dedicată celor care sfidează trecerea timpului și reușesc să fie un exemplu de succes chiar și la vârste înaintate. Aflați mai multe despre viața și emoțiile cosmonautului român, Dumitru Prunariu, în acest interviu în exclusivitate acordat Revistei CARIERE:
Dumitru-Dorin Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952 în Brașov, România. Este cunoscut ca primul și singurul român care a zburat în spațiul cosmic. În mai 1981, a realizat un zbor spațial de aproape opt zile la bordul navei Soyuz 40 și al stației spațiale Salyut 6.
Care sunt cele mai importante principii care v-au ghidat în menținerea unei cariere îndelungate și relevante, atât în domeniul aerospațial, cât și în cel diplomatic?
În primul rând, m-a ghidat dorința de a-mi continua activitatea profesională cu lucruri care mă pasionează. Am căutat mereu provocări, am pus întrebări și am dorit să fac mai mult decât am realizat până atunci. Acolo unde am avut posibilitatea, m-am implicat activ. Inclusiv în domeniul spațial, unde încă particip la numeroase activități internaționale.
Ce alte activități mai desfășurați în acest domeniu?
Am făcut parte din numeroase grupuri de lucru. Am propus inițiative importante, aprobate ulterior în numele României. Nu reprezint acolo o persoană fizică, ci statul român. Ne preocupă, în prezent, inclusiv viitorul explorării lunii. Activitățile sustenabile de acolo ocupă o bună parte din timpul meu.
Mă ocup de domenii conexe zborului cosmic. De exemplu, de mulți ani reprezint România în cadrul Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extraatmosferic. Sunt acolo din 1992 și am fost, de două ori, președintele acestui comitet internațional.
Fac parte din organizația internațională Moon Village Association. Conduc un grup global de experți pentru activități sustenabile pe Lună. Totodată, am prezentat aceste teme în cadrul ONU, în numele României. Anul trecut am obținut o aprobare foarte importantă: crearea unei echipe de acțiune pentru consultări privind activitățile lunare. Scopul este aducerea la masa discuțiilor a tuturor părților implicate – state, industrie, instituții științifice. Trebuie să schimbăm informații, să evităm interferențele periculoase și poluarea mediului lunar.
Ce v-a inspirat cel mai mult în cariera de cosmonaut? Cum a apărut dorința de a deveni cosmonaut?
Încă de tânăr, am dorit să zbor. Pentru România acelor vremuri, asta însemna aviația. Nu mă așteptam ca țara noastră să participe la programe spațiale, pentru că doar două superputeri abordau cosmosul atunci: SUA și URSS. Însă, România a aderat la programul internațional Intercosmos, alături de alte state est-europene. Programul urmărea dezvoltarea capacităților în domeniul cosmic și formarea de specialiști, dar și trimiterea unui cosmonaut.
Am aflat la timp de această oportunitate. M-am oferit voluntar. Am trecut prin toate testele, probele și încercările. După trei ani de pregătire, am avut onoarea să fiu primul român care a zburat în spațiul cosmic.
Ce rol joacă pasiunea și disciplina în construirea unei cariere de succes?
O carieră solidă se clădește doar cu pasiune și dăruire. Dacă nu te preocupă profund domeniul în care activezi, dacă nu îți pui întrebări și nu cauți să evoluezi, te plafonezi. Ajungi să fii depășit de alții. Pasiunea și determinarea sunt esențiale în orice carieră durabilă.
Ați avut momente dificile în carieră?
Da, am trecut prin momente dificile. Nu din motive personale, ci instituționale. Nu întotdeauna am simțit sprijinul necesar din partea instituțiilor din România. Uneori, am găsit mai multă înțelegere și interes în afara țării. Cu toate acestea, am continuat să reprezint România în instituții internaționale. Am încercat să conving decidenții de importanța activităților spațiale și de nevoia de a ne afirma în nișe strategice, pe plan global. Din păcate, unii reprezentanți politici de azi nu înțeleg relevanța activităților cosmice, nici în contextul geopolitic actual.
Ce impact are mentoratul în formarea noilor generații?
Mentoratul este esențial. Prin întâlniri directe și prezentări de specialitate, tinerii descoperă un domeniu nou. Mulți nu cunosc importanța reală a activităților cosmice. Aud știri despre lansări sau descoperiri, dar nu înțeleg contextul. După prezentările mele, unii tineri devin foarte curioși. Pun întrebări și se orientează către domenii științifice. Poate nu toate au legătură directă cu cosmosul, dar sunt influențate de el.
Aveți vreun regret profesional?
Da, mi-aș fi dorit să mai zbor în cosmos. Din păcate, programul guvernamental din vremea respectivă a inclus un singur zbor. România ar fi putut participa la selecțiile ESA, dar nu suntem considerați o putere spațială. Selecțiile finale se bazează pe contribuțiile statelor la programele europene. Nicio țară din estul Europei nu a avut până acum un cosmonaut selectat și finanțat integral de ESA. Există însă posibilitatea de a participa prin firme de brokeraj cosmic, care organizează zboruri contra cost – vorbim de zeci de milioane de dolari.
Ce vă motivează în continuare, după o carieră impresionantă?
Tot ce am realizat până acum mă determină să continui. Eficiența cu care pot acționa în organizații vine din experiența acumulată în decenii. Domeniul spațial se dezvoltă continuu, mai ales în zona serviciilor. Vorbim despre lansarea oamenilor în cosmos, observarea Pământului, comunicații, navigație, meteorologie și multe alte aplicații. Fără informații din spațiu, azi nu putem funcționa eficient.
***
Educație și începutul carierei
În 1971, Prunariu a absolvit Liceul de Fizică și Matematică din Brașov. În 1976, a obținut o diplomă în inginerie aerospațială de la Universitatea Politehnica din București. După absolvire, a lucrat ca inginer la Industria Aeronautică Română, o unitate de asamblare a aeronavelor. În 1977, s-a înscris la Școala de Pregătire a Ofițerilor Forțelor Aeriene Române.
Programul Intercosmos și misiunea spațială
În 1978, Prunariu a fost selectat pentru pregătirea de zbor spațial în cadrul Programului Intercosmos. După trei ani de pregătire, a fost ales pentru un zbor spațial comun cu cosmonautul sovietic Leonid Popov. În mai 1981, au finalizat o misiune spațială de opt zile la bordul navei Soyuz 40 și al stației spațiale Salyut 6. În timpul misiunii, au efectuat experimente științifice în domeniile astrofizicii, radiațiilor spațiale, tehnologiei spațiale, medicinei spațiale și biologiei.
Cariera după misiunea spațială
După misiunea spațială, Prunariu a continuat să servească în Forțele Aeriene Române, ajungând la gradul de general-maior în 2007 și la cel de general-locotenent (în retragere) în 2015. Între 1998 și 2004, a fost președintele Agenției Spațiale Române. În perioada 2004-2005, a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Federația Rusă. În 2010, a fost ales președinte al Comitetului ONU pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extraatmosferic pentru un mandat de doi ani.
Activitatea în cadrul Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic
În 1985, Prunariu a devenit membru fondator al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE). Între 2011 și 2014, a fost președintele ASE la nivel internațional. A fost implicat în promovarea măsurilor de transparență și consolidare a încrederii în utilizarea pașnică a spațiului cosmic.
Premii și distincții
Pentru realizările sale, Prunariu a primit numeroase distincții, inclusiv titlul de Erou al Republicii Socialiste România și Erou al Uniunii Sovietice în 1981. În 2011, a fost decorat de președintele Federației Ruse cu Medalia pentru Merite în Explorarea Spațiului. În 2011, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Date biografice esențiale
- Data zborului spațial: 14 mai 1981.
- General de aviație: Din anul 1981 și până în anul 1998 a fost, cu o pauză de aproape doi ani, inspector-șef pentru activități aerospațiale în cadrul Comandamentului Aviației Militare și apoi al Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene.
- 1981: A primit titlul de onoare suprem de „Erou al R.S.România” din partea României. De asemenea, guvernul Uniunii Sovietice i-a decernat titlul de „Erou al URSS” și „Steaua de Aur”, pentru săvârșirea cu succes a primului zbor cosmic cu participarea unui cetățean român.
- Anul 2000: A fost decorat pentru activitatea profesională cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer.
Foto: ID 49131847 © Cosmin Iftode | Dreamstime.com