Luca Știrbăț: Am înclinații de artist, inginer și preot. Le-am combinat pe toate și am devenit antreprenor
Am pornit această serie de la ideea că vocea Generației Z trebuie făcută mai des auzită.
Dacă până mai ieri, ei erau doar cei pentru care se luau decizii, azi vocea lor începe să se audă tot mai des. Și ne surprinde claritatea cu care își susțin cauza. Cum ar trebui managerii, antreprenorii, decidenții să își orienteze atitudinea, discursul și business-ul astfel încât să ajungă și la ei, să îi cuprindă în planurile lor?
Pentru a-i înțelege mai bine, le dăm microfonul lor. Următorul invitat este Luca Știrbăț, TechOps Business Operations Trainee la Adobe Romania, co-founder la Creative Motion, studiază Business Administration/Economics la EA – The Entrepreneurship Academy.
Este contraexemplul perfect a ceea ce produce azi în masă sistemul românesc de învățământ – are inițiativă, argumente pertinente, spirit de echipă, se implică în tot ce face, caută soluții la probleme, are gândire critică, minte antreprenorială. Toate la 18 ani! Nu reține care a fost prima dată când și-a dat seama ce vrea să facă atunci când va fi mare, dar e sigur de faptul că cel mai mare ajutor în direcția asta l-a primit în Learnity, când a intrat prima oară în comunitate în clasa a-IX-a.
***
Am făcut un test de orientare în carieră atunci și pe primele trei locuri mi-au ieșit, în ordine, artist, inginer și preot. Mi-am dat seama atunci că sunt câte puțin din fiecare și aș putea să folosesc asta în folosul meu, așa că am devenit antreprenor.
Pe parcursul clasei a-IX-a am avut acces și la cursuri un pic mai diferite de cele de la școală (tot în cadrul Learnity): HappyU (cursuri despre fericire), Psihologie aplicată, Gândire Critică, Fotografie, Leadership, Cenaclu Literar, Programare etc. și le-am folosit să îmi lărgesc orizontul și să înțeleg un pic mai bine ce mă așteaptă în lumea de după liceu.
Acum fac tehnologie, fie că vorbim de hardware sau software, în cadrul Creative Motion, un startup pornit de mine și colegul meu de liceu, Călin Ungurean. Lucrăm însă diferit de restul competiției: ideile și tehnologiile noastre sunt dezvoltate cu ajutorul liceenilor, care au o perspectivă mai fresh asupra problemelor pe care noi vrem să la rezolvăm.
Facem asta din două motive:
1. Pentru că ne-am săturat să auzim «Tu ești tânăr / student / licean, ce știi tu?» și vrem să demonstrăm că noi suntem cei mai în măsură să creăm inovațiile viitorului.
2. Pentru că vrem să creăm dispozitive și platforme utile și revoluționare, care schimbă rutina pe care o trăim zi de zi.
Lista celor care m-au îndrumat către visul meu și m-au ajutat să îl pun în practică e destul de lungă, începând cu părinții și familia mea, până la mentorii și profesorii pe care i-am avut de-a lungul anilor; sunt mulți și spațiul nu îmi permite. Cel mai mult m-a motivat însă colectivul în care am crescut: unul dificil, cu multe provocări, de cele mai multe ori fiind considerat tocilarul sau outsider ul grupului. Asta mi-a oferit tot timpul de care aveam nevoie pentru a-mi croi planul pentru anii care urmează.
Mă lovesc de multe ori de bias -ul acesta – că suntem tineri și nu știm ce facem. Am primit multe refuzuri până acum când am mai cerut ajutorul pentru că nu eram luați în serios, nu aveau încredere în noi că putem crea și crește o companie de tehnologie la vârsta de 19 ani. Însă multe s-au schimbat comparativ cu primele refuzuri. Acum avem dovada că se poate, cel puțin în forma preliminară, și ne folosim de asta la maxim.
Sunt însă încrezător că, alături de colegii mei care au inițiative la fel de faine (Alexandra Butmălai, Rareș Manolache, Cristi Drăgan, Ana Pogo, Eduard Burghelia) putem schimba această perspectivă eronată. Scopul meu în momentul de față este să aduc cât mai mulți tineri talentați laolaltă și să îi ajut să lucreze împreună.
Cele mai bune idei îmi vin în somn. Dorm foarte puțin și folosesc timpul de reflecție să mă gândesc cum pot rezolva problemele ce se ivesc. În general aplic și tehnici de Design Thinking și Critical Thinking când fac analiză, încerc să empatizez cu potențialul utilizator și fac o mică scenetă în capul meu despre cum ar reacționa la produsul nostru.
Încerc să fiu cât se poate de sincer și realist în procesele astea pentru că altfel nu ar avea niciun rost, dar desigur, și eu am bias-uri, așa că apelez la colegii mei de echipă să facem o analiză mai atentă după ce definim conceptul. Școlii îi lipsesc prea multe să le enumăr aici, dar cred că factorul definitoriu care lipsește din educația românească îl reprezintă profesorii. «Cum?! Dar avem profesori în școli!» Nu, avem boxe portabile în școli. Boxe care se plimbă de la clasă la clasă și repetă același discurs oboist, iar ocazional mai aruncă cu câte un 2 sau 3 spre elevi.
Profesorii adevărați sunt cei preocupați de creșterea individuală a elevului și de creșterea colectivului ca echipă/clasă. Tot ce se întâmplă în clasă e menit să stârnească invidia și competiția între elevi, ceea ce îi afundă și mai tare în gânduri precum «nu sunt suficient de bun» sau «cum să fac să îi pun piedică celui de lângă mine?». De aici pornește principala greșeală a societății românești și nu numai: Mentalitatea «care-pe-care», o gândire autodistructivă care ne ține în aceeași sărăcie de la Revoluție încoace.
Legat de antreprenoriat, un singur lucru aș schimba: taxele pe muncă prestată. Când statul îți ia 42,5% din salariul pe care ai vrea să îl oferi angajatului tău, te gândești de două ori înainte să îl angajezi. Sunt sigur că avem metode mai bune de a colecta taxe și de a crește economia, dar această metodă face exact opusul: sporește fenomenul muncii la negru și îi ține departe pe oameni de antreprenoriat. Cu toate acestea, peste 10 ani mă văd înființând prima fabrică de electronice Creative Motion aici în România.
Creativitatea este de bază în toate profesiile viitorului. Nu vor mai exista programatori de duzină sau „data analysts“, ci doar oameni care și-au dezvoltat propriul stil de a face lucrurile și vor aduce un plus valoare prin unicitatea lor. Abia aștept.
Articol preluat din Revista CARIERE, nr 258 – iunie 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!