Magdalena Crîng, L’Oréal România: În orice negociere trebuie să câștige ambele părți
Magdalena Crîng, director de resurse umane al L’Oréal România, și-a început cariera în cadrul companiei acum 25 de ani, având șansa să facă parte din numeroase departamente, să înțeleagă business-ul și astfel să conducă alături de colegii săi, afacerea L’Oréal din România, către succes.
Psychologies: Magdalena, în scurt timp se împlinesc 25 ani de când activezi în cadrul companiei L’Oréal România. Spune-ne, te rog, cine este omul din spatele funcției?
Magdalena Crîng: Omul Magda are 56 de ani, este soție, mamă a două fete și bunică a doi băieței foarte simpatici. Sunt de formație inginer, cu o minte analitică și suficient de organizată, iar asta m-a ajutat în schimbarea pe care am făcut-o acum 25 de ani, când am trecut de la proiectare la planșetă, la business. În timp, am avut șansa să fiu parte din mai multe echipe din companie, să înțeleg business-ul și, mai ales, să interacționez cu colegii, cei care au făcut afacerea L’Oréal un succes în România.
Care sunt cele mai importante lecții de business pe care le-ai primit de-a lungul carierei? Ce se aplică în viața privată?
M. C.: RESPECT este cea mai importantă lecție învățată în carieră. Indiferent de funcție, de poziție, de dispoziția pe moment, trebuie să îți tratezi întotdeauna cu respect partenerii de business, colegii sau interlocutorii.
Mare parte din cariera mea s-a derulat în departamentele comerciale. Am funcționat în tot acest timp după un principiu pe care nu l-am încălcat niciodată: în orice negociere trebuie să câștige ambele părți. Numai astfel se poate construi o relație pe termen lung, unde respectarea promisiunilor reciproce și a obiectivelor comune duce la succes.
Și în viața privată, încrederea se construiește respectându-i pe cei de lângă noi și acceptând că fiecare este diferit.
Care este stilul tău de leadership și de ce calități are nevoie un lider pentru a-l ajuta să traverseze mai ușor perioada actuală?
M. C.: Dacă este să ne uităm la modele, probabil cel mai aproape sunt de leadership-ul participativ-democratic. Ascult foarte multe opinii, mă consult cu echipa, colegii și apreciez foarte mult armonia în echipe, chiar dacă, uneori, acest lucru poate conduce la un proces mai lung de luare a unei decizii.
Cred cu tărie că ascultarea este o calitate foarte importantă pentru un lider. Alături de capacitatea de a-i face pe ceilalți să comunice, să se exprime astfel încât să poată scoate în evidență inteligența colectivă.
Cred că a apus vremea liderilor agresivi, care își impun punctul de vedere autoritar și conduc prin sancțiuni și teroare.
Citește articolul integral pe Revista Psychologies