9 trucuri pentru a crea o primă impresie pozitivă în Public Speaking
Ne formăm o impresie despre oameni de prima dată cum îi vedem sau auzim. Ne formăm o impresie chiar și despre oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată!
Sunt voci care spun că parerea despre tine însuți este mai importantă decât părerea celorlalț despre tine. Eu agreez parțial această idee pentru că, în calitate de vorbitor la conferințe, profesionist care susțin workshop-uri și training-uri despre Public Speaking, pot să afirm cu încredere că în acest context percepția celorlalți despre noi contează, și încă mult.
Atunci când vorbim în fața oamenilor (indiferent dacă ne raportam la vânzări, training, ședințe, conferințe etc.) crearea unei prime impresii pozitive este punctul 0, care influențează natura relației cu auditoriul.
Știai că oamenii îi evaluează pe cei din fața lor în primele 15 secunde?
În aceste momente NIMENI nu se gândește la cât de bun ești sau cât de multe informații știi, ci la cum te simți în pielea ta. Asta le spune ceva despre cum vei interacționa cu ei și despre cum va fi prezentarea.
Puțini oameni au un talent înnăscut pentru prezentarea informațiilor într-un mod motivant, persuasiv și memorabil. Cei mai mulți trebuie să învețe diferite tehnici, să își dezvolte spiritul de autoanaliză și să fie perseverenți și, din experiența proprie, am ajuns la concluzia că un bun prezentator are 10% talent și 90% multe ore de muncă.
Felul în care creezi prima impresie va avea un impact foarte puternic asupra percepției publicului. Am adunat în acest articol câteva din experiențele personale cu scopul de a-ți oferi idei concrete și de impact despre cum să creezi o primă impresie pozitivă.
1. Ai grijă ca primele 10 cuvinte să fie importante
Cel mai eficient mod de a deschide o prezentare este de a transmite un mesaj pozitiv, puternic, încrezător, dar și prietenos în același timp. Pregătește-ți un script, notează idei, repetă, cere feedback, adaptează-l în funcție de context și audiență și îmbunătățește-l de la o prezentare la alta.
2. Nu uita de principiul reciprocității
Puterea celor 15 de secunde este suficient de mare pentru a marca semnificativ (în sens bun sau rău) interacțiunea cu sala. Dacă tu te simți bine, ei se simt bine! Poți să „contaminezi” participanții cu starea pe care tu o ai. Pentru o primă impresie pozitivă ai nevoie ca participanții să se simtă confortabil în prezența ta. În mod inconștient, tendința lor va fi să te crediteze cu mai multe abilități și competențe decât dacă le faci o impresie proastă la prima interacțiune. Nu spun că dacă nu ai făcut acum o primă impresie pozitivă ai distrus toată prezentarea, dar vei avea cu siguranță mult mai mult de muncă să îi câștigi pe cei din sală.
3. Folosește imagini
Fă-ți o bază de resurse cu imagini captivante care să stea pe fundal și să susțină mesajul pe care îl ai de transmis. Dacă imaginile sunt relevante, vei ajuta participanții să facă conexiuni mentale, să-și imagineze, să își proiecteze propriile reprezentații. Această tehnică ajută memoria de lungă durată și vor reține cu peste 60% mai bine informațiile decât dacă doar le-ai vorbi.
4. Folosește cuvinte cu impact emoțional
O tehnică pe care mie îmi place să o folosesc este tehnica „Cuvântului imaginează-ți”. Față de introducerea seacă și fără prea mare succes „vă voi prezenta în continuare…” poți folosi „imaginați-vă cât de interesant este să…” sau „o să va iau cu mine într-o călătorie…” sau „am să împărtășesc cu voi secretul acestui concept…” Aceste cuvinte rezonează pozitiv în creierul nostru, în zona numită sistemul limbic, acolo unde se formează conexiuni emoționale, relații sociale, memoria de lungă durată.
5. Începe cu o poveste
Acest tip de deschidere ajută la diminuarea stresului, scăderea emoțiilor și conectare cu sala. Specialiștii în Public Speaking consideră acest tip de deschidere ca fiind unul din cele mai avansate nivele de prezentare. Eu recomand acest tip de deschidere indiferent de public și indiferent de subiect, atât timp cât povestea este relevantă și creează o atmosferă de curiozitate, incitare, deschidere, interes, captivează și trezește în participanți dorința de a fi activi în prezentare. O recomandare ar fi să ai un „sac” mai mare cu povești, uneori alegi una dinainte, dar când faci cunoștință cu participanții îți poți da seama că nu se potrivește cel mai bine. Atunci cotrobăi rapid în sacul tău și lași altă poveste să îi ia locul.
Dacă este posibil, ar fi bine ca personajul poveștilor să fii chiar tu, cu siguranță până să ajungi să vorbești în fata unor oameni ai avut destule alte experiențe. Firescul este regulă și în acest caz.
6. Creează bună dispoziție
Primul și cel mai important lucru pe care poți să îl faci în aceste minute este să zâmbești în mod natural, cu toată fața destinsă și să privești oamenii în ochi. Expresia feței arată încrederea pe care o ai în tine. Oamenilor le place să fie în preajma oamenilor de succes, încrezători în forțele proprii și cu o atitudine deschisă. Umorul, relaxarea și abordarea flexibilă ajută foarte mult.
7. Folosește limbaj non-verbal pozitiv
Evită gesturile bruste, tăioase și tonalitățile ridicate, acestea trădează nesiguranță. Dacă știi că emoțiile îți pot cauza astfel de comportamente este important să devii conștient de tine. Uneori nici nu ne dăm seama de „cum arătăm”. De-a lungul timpului am încercat tot felul de tehnici, dar singura care m-a ajutat cu adevărat a fost repetarea deschiderii în fața unei camere video. Am făcut nenumărate simulări și le-am vizionat pe toate. Am cerut și feedback de la colegi, am ales din toate „imaginea mea” care mă reprezinta cel mai bine și mi-am întipărit-o în minte, astfel încât, în contextul unei prezentări reale totul a devenit natural.
8. Exersează mersul hotărât
Fii energic, mișcă-te prin sală (cu moderație!), pășește cu încredere, stai cu spatele drept, picioarele relaxate, cu tălpile bine așezate pe pământ. Îți va da energie, bună dispoziție, siguranță și putere.
9. Fii impecabil!
Aspectul fizic este la fel de important ca și cuvintele. Trebuie să ai întotdeauna părul aranjat, hainele călcate și pantofii îngrijiți, bijuterii puține, discrete și asortate cu îmbrăcămintea. Exista multe ghiduri despre dress code în public, consultă-le, dar ia de acolo doar ce ți se potrivește. O haină în care nu te simți confortabil sau care nu te reprezintă îți poate muta focusul de pe participanți pe tine și poate chiar să îți ruineze prezentarea.
Acestea sunt doar câteva sugestii pe care le poți folosi în diverse momente ale discursului tău. Nu te impacienta dacă ți se pare că nu ai făcut o primă impresie extraordinară. Dacă primele 15 de secunde nu ți-au fost de folos, nu uita de forța efectului de recență sau de posibilitatea de a-ți susține imaginea personală oricând în timpul prezentării sau la final, care, desigur, trebuie să fie la fel de memorabil ca începutul.
Sunt Felicia Stoica, gândesc independent, îmi plac oamenii și muncesc din plăcere. Încerc să înțeleg lumea și să cresc odată cu ea. Am studiat procesele de învățare ale adulților, am lucrat cu echipe internaționale, cred în schimbare de atitudini și comportamente, știu că oamenii au un potențial uriaș și îmi place să îi ghidez către descoperirea propriilor resurse.
Sunt aproape 13 ani de când lucrez cu oamenii ca psiholog, trainer sau facilitator și în urmă cu 5 ani am contribuit la fondarea companiei Humans.
Am găsit soluția prin care să aduc concepte din psihologia adleriană în viața organizațională și implementez proiecte complexe pentru nivele de execuție, middle și top management din diferite industrii: financiară, IT, asigurări, medicală, consultanță, marketing și publicitate, call center, telecom, producție și alte servicii.