Adela Grigoriu, CEO, Co-Factor: Managementul performanței în era digitală | OPINIE

Performanța sustenabilă nu este un rezultat al hazardului
Nu cred că am auzit vreodată vreun lider, din orice domeniu, afirmând că succesul său ori al companiei a fost o pură întâmplare, că a avut noroc să obțină rezultate excepționale sau că realizările sale deosebite se datorează alinierii planetelor.
Pur și simplu, companiile nu ȋși permit să lase performanța la voia întâmplării. Într-un mediu de afaceri dinamic, în care schimbările rapide și concurența acerbă pot destabiliza ușor orice organizație, lipsa unei strategii clare de performanță poate duce la pierderi de resurse, la scăderea productivității și, în final, afectarea profitabilității. Performanța nu este un rezultat al hazardului, ci trebuie să fie un proces continuu, structurat, bine gândit și atent monitorizat.
Desigur, în contextul acestui început de an, cu toții ne setăm obiective ambițioase și ne propunem să implementăm strategii care să asigure o creștere sustenabilă. Însă, din experiența proprie și din relatările tuturor celor cu care am avut onoarea să interacționez profesional, este clar că fără un instrument potrivit de gestionare a performanței, aceste intenții rămân doar pe hârtie. Acestei observații i-am adăugat o alta: performanța organizației, în ansamblu, depinde de performanța fiecărui angajat, a fiecărei părți a ansamblului. De aceea, aducerea angajatului în centrul preocupărilor angajatorului e o condiție sine qua non a performanței.
Un scurt exercițiu de memorie
Pentru a înțelege importanța gestionării performanței e suficient să facem un scurt exercițiu de memorie.
Să ne amintim că acum 10-20 de ani performanța angajaților era evaluată prin procese anuale, bazate pe criterii mai mult sau mai putin subiective și rapoarte scrise de mână. Evaluările erau unilaterale, inițiate de manageri, cu puține oportunități pentru angajați de a oferi feedback. Rezultatele erau greu de măsurat și interpretat, iar deciziile de promovare sau recompensare se bazau pe percepții, mai degrabă decât pe date concrete. Comunicarea era fragmentată, iar planurile de dezvoltare profesională erau rareori aliniate la obiectivele organizației. Cine nu-și amintește acest trecut, riscă să-l retrăiască și să rateze un viitor pe care prezentul deja îl prefigurează.
În prezent, tehnologia ne permite o abordare mult mai dinamică și orientată spre rezultate. Platformele digitale facilitează acum setarea obiectivelor clare prin metode moderne precum OKR-uri, permit check-inuri frecvente și oferă acces la date în timp real. Feedbackul a devenit bidirecțional, iar angajații se implică activ în propria dezvoltare. Toate acestea permit companiilor să analizeze rapid curba de progres sau regres și să ia decizii informate pentru ajustarea strategiilor.
De la nice-to-have la must-have e un pas important, pe care nu-ți permiți să nu-l faci
Când te întrebi dacă „ar fi bine” sau „trebuie” să apelezi la o platformă digitală pentru a seta obiective clare și pentru a putea măsura rezultatele, răspunsul vine de la sine. Un sistem digitalizat permite stabilirea obiectivelor prin metode moderne, care oferă transparență și aliniere strategică. Astfel, fiecare angajat înțelege perfect cum contribuie la succesul general al companiei, reducând ambiguitatea și sporind eficiența.
Instrumentele digitale transformă procesul de evaluare într-o activitate continuă și constructivă. Numai așa se pot corecta rapid derapajele și se pot identifica la timp oportunități de dezvoltare.
De asemenea, nu trebuie trecute cu vederea mecanismele care motivează angajații, dincolo de aspectul financiar, și cresc implicarea acestora: recunoașterea meritelor lor, aprecierea publică și comunicarea eficientă. Studiile arată, fără dubii, că angajații care primesc feedback constant și sunt implicați în procesul de luare a deciziilor sunt mai motivați și mai productivi.
Cultura organizațională este fundația pe care se clădește succesul sustenabil
Să nu rămânem cu impresia greșită că performanța unei companii depinde doar de obiective și indicatori! Cultura organizațională este un factor-cheie, care influențează implicarea, colaborarea și inovația, fără de care performanța nu ar fi posibilă. O cultură organizațională sănătoasă, bazată pe transparență, valori clare și recunoașterea meritelor contribuie la crearea unui mediu de lucru motivant, în care angajații se simt implicați și apreciați.
Printre alte aspecte importante, diversitatea, egalitatea și incluziunea (DEI) joacă un rol esențial în consolidarea culturii organizaționale și în cultivarea performanței sustenabile. Un mediu de lucru divers și incluziv promovează creativitatea, colaborarea și inovația. Prin valorizarea diferențelor și asigurarea unui tratament echitabil pentru toți, companiile pot atrage și reține talente de top, contribuind astfel la creșterea competitivității.
Consider că implementarea principiilor DEI într-o companie nu este doar un imperativ etic, ci și o strategie de business inteligentă. În ultimul timp, numeroase studii arată că echipele diverse iau decizii mai bune și sunt mai productive. Arătându-li-se aprecierea cuvenită, angajații devin parte activă a procesului de creștere, înțeleg direcția companiei și își pot aduce contribuția în mod eficient. În plus, nu vorbim doar de performanță pe termen scurt, ci și de loialitate, stabilitate și inovație – tot atâtea avantaje competitive semnificative.
Personal, îmi este greu să imaginez acum, în era digitală, o altfel de manieră de a gestiona performanța. Tehnologia ne-a ușurat și ne-a eficientizat viața sub atât de multe aspecte, încât e imposibil să ignori avantajele pe care le poate oferi atunci când vine vorba de implementarea strategiilor de business și de materializarea lor sub forma unor rezultate sustenabile.
Compania pe care o conduc nu s-a axat numai pe exploatarea avantajelor pe care tehnologia le are de oferit în domeniul gestionării performanței, ci a dezvoltat un produs original pentru piața din România, care maximizează aceste avantaje, fără să piardă din vedere aspectul cel mai important: resursa umană. Astfel, a luat naștere o platformă complet digitalizată, dar care e în egală măsură umanizată. Softul Co-Factor nu doar că simplifică și eficientizează procese organizaționale strategice, precum cel de performance management, dar aduce oamenii mai aproape, facilitând comunicarea între ei, aliniază echipele la obiective comune, promovează transparent valorile, recunoaște public meritele. Vorbim de o îmbunătățire sustenabilă a rezultatelor, care nu poate fi posibilă decât având în vedere atât optimizarea fluxurilor de lucru, cât și grija pentru cei care participă la aceste fluxuri, pentru oameni. Pe de o parte, în platforma Co-Factor se pot activa instrumente specifice de management al performanței, iar pe de altă parte, se pot acționa pârghii care facilitează comunicarea și colaborarea. Astfel, performanța este generată și monitorizată prin date concrete, disponibile în dashboarduri intuitive, unde se vizualizează progresul în timp real, însă este și susținută prin feedback continuu și prin diverse alte mecanisme de încurajare a implicării angajaților, pentru ca aceștia să se simtă valorizați și motivați să contribuie la succesul companiei. Doar înțelegând că binele angajaților este și binele companiei – reciproca fiind la fel de adevărată, și că acest bine poate fi realizat și cu ajutorul tehnologiei, organizațiile pot construi o cultură a performanței sustenabile.
Citește și: Cum să construiești un sistem eficient de evaluare a performanței care să nu demotiveze echipa

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 294 | Februarie 2025