Antreprenori pentru antreprenori
Ce este o comunitate de business? Este un mediu privat şi sigur pentru diferite organizaţii care doresc a împărtăşi cunoştinţe, promoţii, oferte, servicii, produse sau evenimente, reţele, să stabilească noi contacte sau să le consolideze pe cele deja existente. Această comunitate este reprezentată de un grup de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune. Definiţia mediului de business este, deci, una care oferă foarte multe informaţii şi, în acelaşi timp, idei de structurare a unei afaceri…
În comunităţile de business de acum se vorbeşte foarte mult despre inovaţie. Din păcate, oamenii de business din România, atunci când vine vorba despre noutate, sunt uneori reticenţi. „Românii cred atât că «merge şi aşa» , cât şi că «ştiu eu mai bine», aşa încât este destul de greu să dai peste oameni care sunt deschişi şi vor să înveţe. Dar există şi această categorie”, ne spune Dragoş Anastasiu, Preşedintele Eurolines România.
Comunităţile de business au mai multe beneficii, acestea organizând „şedinţe” care au teme interesante şi provocatoare pentru participanţii prezenţi. „Cred că existenţa comunităţilor de business este benefică pentru toată lumea. O astfel de comunitate conectează oameni de afaceri, antreprenori, manageri, companii, administraţia şi sectorul public, profesori, studenţi şi elevi din sistemul educaţional, organizaţii nonguvernamentale. Desigur, alinierea obiectivelor şi activităţilor acestor comunităţi constituie o continuă provocare”, spune Silviu Hotăran, General Manager GKTI Semper Human. Ce-i drept, mediul de business din România este un pic mai complicat. „Încrederea clienților, individuali sau corporatiști, în oferta de produse și servicii a ajuns la un nivel minim ce crispează orice inițiativă sau investiție opțională”, ne spune Daniela Creţu, Managing Partner Op.team Associates.
O comunitate de business este exact locul în care o idee prinde contur şi toate lucrurile par mai uşor de implementat. Chiar dacă tinerii antreprenori vor rezultate pe loc, trebuie să fie realişti în ceea ce priveşte drumul spre succes al ideii lor. „Receptivitatea tinerilor antreprenori, dorinţa lor de a asimila, de a avea succes sunt mari. Rezultatul întâlnirilor dintre mentori şi antreprenori, a conversaţiilor, interacţiunilor, depinde de mulţi factori. În antreprenoriat crearea corectă a aşteptărilor este importantă”, ne spune domnul Silviu Hotăran.
O astfel de comunitate este Romanian Business Leaders, care are şi un program dedicat antreprenoriatului numit „101 Companii de la stres la succes”. Acesta vizează bunul mers al 101 companii din mediul de business românesc. Daniela Creţu, Dragoş Anastasiu şi Silviu Hotăran sunt doar trei dintre zecile de mentori care participă la acest proiect şi sunt foarte încântaţi că pot da mai departe cunoştinţele lor şi, de asemenea, văd acest proiect ca pe o provocare pentru ei. Desigur, aşa cum chiar aceştia ne mărturisesc, în fiecare zi avem câte ceva de învăţat, din orice.
Educație, antreprenoriat, bune practici
„În Romanian Business Leaders activează câteva sute de oameni de afaceri din diferite domenii, cu profile foarte diferite. Cred că este cea mai mare comunitate de acest gen din ţară. Din punctul meu de vedere, accentul pe proiecte concrete, pe ceea ce putem noi face (şi nu pe ce ar trebui alţii să facă) este un factor care diferenţiază organizaţia. Proiectele se decid de către membrii comunităţii şi vizează domenii ca educaţia, antreprenoriatul, buna guvernare. Diversitatea este o caracteristică importantă a Romanian Business Leaders, aşa că un beneficiu important este că învăţăm şi noi să lucrăm în echipe cu oameni foarte diferiţi, să agreăm mai mult, să creăm parteneriate cu alte organizaţii, să folosim complementaritatea pentru a genera valoare adăugată”, ne mărturiseşte domnul Silviu Hotăran despre comunitatea Romanian Business Leaders.
Ce rol joacă un mentor pentru un antreprenor? „În viața oricărui învățăcel în ale vieții, de orice vârstă, de la copilărie la maturitate, există diverse oportunități de confluență cu persoane care ne pot facilita drumul spre succes: Mentorii. A fi mentor înseamnă a-ți condensa bagajul de cunoștințe și experiențe acumulate în timp și a le transmite celor dornici să asculte, să înțeleagă și să aplice «pastile de înțelepciune» din istoria altora – cu reușite sau rateuri valoroase ca lecții. Specificul mentorului de business constă în continua concentrare atât pe aspectele tipice ale unei companii, cât și pe caracteristicile individuale ale «ucenicului» care își dorește realizarea unui dublu succes – ca individ și ca antreprenor”, ne relatează Daniela Creţu.
Sunt mai multe metode prin care un antreprenor poate fi ajutat să îşi găsească singur soluţiile pentru implementarea proiectelor sale. Iată cum procedează Dragoş Anastasiu: „Stau de vorbă cu antreprenorul, discut cu el despre temele pe care doreşte să le abordeze sau care mi se par şi mie de o importanţă majoră şi îl ajut pe el să-şi dea răspunsurile cele mai bune”. Şi cum multe persoane vor să ajute, iar altele vor să fie ghidate spre succes, se pare că atributele lor comune sunt tocmai depăşirea ideilor preconcepute despre mediul de business românesc, acceptarea inovaţiei şi curajul de a lua decizii. După cum spune zicala „Unde-s mulţi, puterea creşte”, o comunitate de business puternică poate consolida bazele unui mediu antreprenorial care să genereze ulterior o creştere sănătoasă şi să ajute la o dezvoltare pe termen lung a economiei româneşti.
Articol preluat din Revista Cariere de noiembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici