Cariera copilului tău: Rolul de părinte e să fii lângă el, nu în locul lui. El face alegerea, tu îl susții

În lipsa testelor specifice, personalizate pe nevoile pieței muncii în România, nu avem încotro și suntem nevoiți să bâjbâim, cu copiii de mână, către domenii potrivite aptitudinilor, talentelor, înclinațiilor lor. Asta în cazul în care nu facem parte din acea categorie de părinți deciși să ne impunem propriile dorințe, așteptări și proiecții pe drumul urmașilor noștri, un drum care nu ne aparține.

Scopul final ar trebui să fie următorul: copilul să crească mare, să ajungă să facă ce îi place și ce i se potrivește, ceva ce îl face să se simtă împlinit și, în același timp, să îl țină pe propriile picioare din punct de vedere financiar. Pe el și, ulterior, o eventuală familie – dacă și-o dorește!

Suntem responsabili pentru primii pași pe care copii noștri îi fac pe acest drum. Cu ce începem? Cum continuăm? Psihologul Cristina Drăgulin ne-a dat câteva repere. Pentru început, ne ocupăm de cultivarea unor abilități compatibile cu firea copilului. De pildă, să capete rezistență fizică, să învețe să își exprime opinia și dorințele fără teamă, să cânte la un instrument, să învețe o limbă străină.

„Totul ține de capacitatea și disponibilitatea părinților de a-și cunoaște copilul suficient pentru a-l ghida în dezvoltarea de abilități compatibile cu firea lui. De exemplu, mulți părinți duc copilul la arte marțiale și copilul plânge, zice că nu îi place, iar ei zic: Lasă, că îți folosește, du-te în continuare, în loc să se așeze și să discute cu copilul, să afle ce i-ar plăcea. Poate altă formă de arte marțiale e mai potrivită – sunt o mulțime. Sau poate ar vrea să facă volei, handbal sau orice altceva.”

Fotbal, karate, volei, înot sau role?

Citește și Informația este putere pentru individ, educația este putere pentru națiune

Unii părinți – mulți – nu sunt atât de flexibili și nu sunt dispuși să înțeleagă următorul lucru: „Copilăria este o vârstă a explorării. Ei trebuie să îi lase pe copii să exploreze, să afle ce le place și ce nu. Tendința multora e să spună: Lasă, ce știe el?… E o formă de lipsă de respect față de propriul copil, o lipsă de încredere în el. Nu îl respectăm cât să îl înțelegem și să acceptăm că un lucru îi displace?”

Unora le place pictura

Cum îi ajutăm să aleagă

În acest context, în care oferta de activități este tot mai extinsă în orașele mari, iar tentațiile provin din cele mai diverse domenii (sport, artă, limbi străine, dezvoltare personală), cum facem să nu ne pierdem printre ele și să ne pierdem obiectivitatea? Copilul are nevoie de timp pentru toate, spune psihologul.

„Primul pas este să stabilești valorile pe care vrei să le transmiți. De pildă: Vreau ca fiica sau fiul meu să învețe valoarea mișcării fizice – și o/îl duci la un sport. Poate nu-l nimerești din prima încercare, dar la a doua sau a treia încercare e posibil să găsești ceva să îi placă. Apoi stabilești altă valoare: vreau ca cel mic să învețe să se exprime printr-o formă de artă. Ca să fie creativ în viața lui, chiar și fără să fie artist. Desen, sculptură, fotografie, dans… până ce el va zice: asta îmi place cel mai mult, aici vreau să mai vin. Apoi, altă valoare – vreau să fie pregătit să comunice eficient cu oamenii, să învețe sa fie asertiv. Atunci îl duci la un curs de actorie, la cursuri de bune mariere, la cursuri de dezvoltare personală. Ceva din toate astea îl va atrage. Și tot așa.”

Unora le place jaz… rock-ul

Problemele apar atunci când părinții transmit valori contradictorii (situația „mediului schizofren”). „Odată ce știi valoarea, ești capabil să și selectezi priorități. De exemplu: Nu vreau să îmi oblig copilul să mănânce când el refuză să o facă, deci nici nu îl voi păcăli să mănânce privind desene animate – de exemplu. Și atunci îi spui: avem la masă asta, asta și asta, ce dorești să mănânci? (Precizare: încă de la șase luni, înțelege tot, nu vă amăgiți că nu înțelege!) Da, e posibil să vrea să guste din toate, e posibil să nu-i placă nimic, e posibil să mănânce mai puțin, dar încă de pe acum trebuie să învețe că are câteva opțiuni și că de el depinde dacă și cât mănâncă.

Rolul nostru de părinți e să fim lângă ei, nu în locul lor, ei trebuie să facă alegerea și noi să îi susținem, pornind de la lucruri simple: ce cărticică să cumpărăm, ce fruct să îi luăm, ce bluză să poarte etc. Decizia se exersează în baza unei valori și pe urmă, când cresc, se vor ghida după aceste valori ca să ia deciziile lor proprii.

Însă ce se întâmplă dacă nu au valori, dacă au valori contradictorii sau au valori care sunt intrinsec contradictorii? Uite, dacă îi zici fetiței tale că nu ai bani pentru o bluză, dar ai bani pentru o carte – ce valoare îi transmiți? E o ierarhie a valorilor.”

Știință, dar de ce nu și tehnică?

Valori

Numai că aceste valori trebuie să se regăsească permanent în relația ta cu el, nu trebuie să transmiți acele mesaje contradictorii. Ca părinte, trebuie să fii un model. Vrei să citească? Trebuie să te vadă și el pe tine citind. „Nu poți introduce aceste valori artificial, fără ca tu să le respecți, fără ca tu să fii implicat în realizarea lor pentru copil.”

În mod ideal, după ce observă ce îi place copilului său în primii trei-patru ani de viață, părintele ia decizii în funcție de aceste înclinații, nu în funcție de ce își dorește el pentru copil. „E o greșeală să nu ții cont de ce observi că îi place copilului și să rămâi ancorat în ce ți-ar fi plăcut ție să fii sau să faci, transferând asta către el.” În cel mai fericit caz, adulții cărora li s-au impus și trasat direcții clare în copilărie și prima tinerețe, făcându-se abstracție de opinia lor, își vor schimba meseria la un moment dat. În cel mai rău caz, se ajunge la depresii și dependențe (de alcool, droguri șamd.) „Pe undeva trebuie să scoți cămașa, să te eliberezi de frustrări”, spune psihologul.

Jucării pentru fete și băieți, meserii pentru fete și băieți

Un alt aspect important îl constituie stereotipurile, și ne vom referi aici doar la ideea că există jucării, apoi activități, apoi meserii „exclusive” pentru bărbați și femei. „Ca să vorbim de cât de încet evoluăm: la arte marțiale sunt 80% băieți, iar la dans sunt 90% fetițe. De ce? Băieților nu le place dansul, iar fetele nu vor să învețe arte marțiale? Părinții nici măcar nu îi întreabă. Sau… băieții de ce nu ar învăța să coasă, să croșeteze etc., iar fetele să piloteze avioane?” Sau să facă traforaj 🙂

Meserii delicate

Treptele de evoluție și dezvoltare ale copilului

Ne naștem cu aproximativ 25% din creierul viitorului adult, iar restul se dezvoltă până pe la zece ani. Ca termen de comparație, o maimuță se naște cu 40% din creier, care mai crește doar până la doi ani. „Ideea e că, în acești primi zece ani, creierul ființei umane are niște capacități imense. E foarte plastic, flexibil, extrem de dornic de stimulare, tocmai pentru că e în plină dezvoltare. Atunci trebuie să experimenteze copiii cât mai multe. După zece ani, trebuie să înceapă să sedimenteze cunoștințe, apoi după 12-14 ani să înceapă să intre în diverse competiții. Ăsta ar fi cursul firesc susținut de dezvoltarea neurofiziologică.”

Așa se explică de ce e foarte important ca cei mici să înceapă să învețe limbi străine cât mai devreme: „Structurile verbale neurologice sunt nespecifice (adică sunt capabile să preia orice limbă de pe pământ și s-o învețe). După ce ele devin din ce în ce mai specifice (in general, axate pe limba maternă), învățatul altor limbi este mai greoi. Desigur, oricând e posibil, dar procesul e mai lent cu cât înaintezi mai mult în vârstă.”

Competiție

Cât privește competiția ce ar trebui să apară după 12-14 ani, aceasta este, mai precis, o necesitate de a-ți evalua cunoștințele și abilitățile pentru a ști unde te situezi, spune Cristina Drăgulin. „Nevoia de competiție e creată oarecum artificial de societate, e de fapt nevoia aceluia care face ceva ce îi place să se confrunte cu alții care fac același lucru pentru a vedea ce mai are de învățat, pentru a se motiva să învețe mai departe, pentru a se perfecționa.”

Iar hormonii specifici pubertății și adolescenței sunt exact ce le lipsește în această evaluare, în situația în care fac ceva important pentru ei: „Canalizați în activități corecte și pasionante, adolescenții vor fi ok. Problemele lor apar pentru că, de regulă, la noi, în momentul în care ei intră în pubertate, nu au activități care să îi pasioneze și să le direcționeze energiile.”

—

CariereOnline.ro inaugurează o nouă secțiune: Kids Management, dedicată părinților care ne citesc – manageri, antreprenori, specialiști, oameni de afaceri ocupați, dar interesați de educația copiilor, care vor să învețe cum să gestioneze cât mai eficient relația cu cei mici și să contribuie cât mai eficient la evoluția copiilor lor. Ce avem așadar de făcut acum, în prezent, pentru viitorul viitorilor adulți? Încercăm să dăm un răspuns acestor dileme pe CariereOnline.ro, în fiecare săptămână, cu ajutorul specialiștilor – psihologi, profesioniști în educație, medici, formatori, specialiști în resurse umane. Puteți propune teme de discuție în formularul de comentarii de la finalul acestui articol; ne puteți scrie de asemenea pe adresa redacției sau pe Facebook.

Îi mulțumim pentru această primă contribuție psihologului clinician Maria Cristina Drăgulin.
Fotografii: Ella Moroiu