Ce mult semeni cu mine. Te angajez!
Textul de mai jos mi-a fost prezentat de unul dintre colegii mei şi recunosc că de la primele cuvinte mi-am dat seama că trebuie să îl împărtăşesc cu voi. Sincer acum, avem o afinitate naturală faţă de cei care ne seamănă, cu toate că se spune (şi chiar aşa este) că opusurile se atrag. Însă când vine vorba de recrutare, mai degrabă opusurile se resping, şi cei asemenea se atrag (mai ales în antreprenoriat, unde ne dorim ca cel ce se va ocupa de business-ul nostru să fie un fel de clonă).
Dar să trecem direct la textul citat:
„Nimic nu este mai important decât recrutarea. Nimic. (Într-un fel aşa şi este, mai ales dacă ne gândim că totul începe de la omul pe care îl aduci în companie -n.r).
Alegerea pe care o faci într-un proces de recrutare are impact la nivelul întregii organizaţii: de la valori şi viziune, la abilitatea sa de a inova, de a se adapta şi de a supravieţui în piaţă.
Nu te poţi aştepta să angajezi cei mai buni oameni dacă pentru tine recrutarea înseamnă doar să acoperi nişte poziţii libere. Oamenii nu sunt doar nişte piese de schimb (deşi s-a dovedit că nimeni nu este de neînlocuit -n.r.). Alegerile greşite (în procesul de recrutare) nu se vor potrivi sub nicio formă în organizaţie (pe termen scurt poate, dar dacă ne gândim la engagement şi performanţă pe termen lung atunci sigur nu -n.r); în final, vor ajunge doar să încurce munca celorlalţi. Persoana potrivită creează în jurul său armonie – el sau ea vor avea tot felul de idei minunate pentru a îmbunătăţi mersul lucrurilor.
Însă identificarea persoanei potrivite necesită răbdare, timp şi atenţie. Înseamnă să localizezi cei mai buni angajaţi, să îi intervievezi cu atenţie, să le verifici referinţele şi să le asiguri un proces de onboarding complet şi complex odată ce au fost acceptaţi în organizaţie.
Citiţi textul integral pe hrmanageronline.ro.