Cititoare CariereOnline: Daca ai 40 de ani, esti deja un mort in plus pe piata muncii

Am plecat in Nepal absolut spontan. Si, in mod un pic ridicol, ideea suna de genul: ”dupa 20 de ani de munca in Romania, se pare ca nimeni nu mai are nevoie de experienta mea, de abilitatile mele, practic, nu mai am loc aici”. Exista poate o mica disperare ascunsa aici, partial o dezamagire. Evident ca exista si o mare frustrare, din moment ce nu reusesti sa obtii nici macar un interviu la un potential angajator, chiar daca aplici pe joburi consacrate pregatirii si experientei tale, dupa care ajungi sa aplici si pentru cele care le acceptai in urma cu 15 ani, la inceputul carierei. Nimeni nu te baga in seama, si, oricat incerci sa intelegi fenomenul somajului, realitatea te apasa cu fiecare zi care trece.

Nu era deloc a good timing pentru o aventura in Himalaya, dar mi-am zis sa urmez chemarea si sa combin utilul cu placutul. O agentie de turism intr-o tara saraca, dar cu un potential fantastic din punctul de vedere al turismului montan si de aventura. Desigur ca acolo brevetele mele din domeniul turistic nu au probabil nici o valoare.

Valoare a capatat interesul agentiei nepaleze de a colabora cu cineva ca mine: experienta in turism, experienta in organizare, spirit de aventura, dorinta de munca, fluenta in doua limbi straine (germana si engleza).

Mi-am sacrificat o parte relevanta a micilor economii, m-am suit in avion si am plecat, pentru a doua oara in viata mea, singura, spre Nepal. De data aceasta, considerand calatoria ca pe un fel de investitie. Trebuia sa cunosc persoana, locul, respectiv sediul agentiei, sa vad, sa miros, sa simt lucrurile.

Desigur ca cineva ca mine nu se poate duce in inima Himalayei fara sa faca si un traseu de vreo doua saptamani, astfel ca am avut parte de o experienta foarte intensa si ce a iesit din ea incepe sa fie descris pe blogul meu si este deja postat in albumele de pe Picasaweb. Am plecat singura pe un traseu deloc simplu, dar alta alternativa nu aveam. si se pare ca ingerul meu pazitor a avut grija si de data aceasta de mine.

Ideea de colaborare cu agentia din Nepal necesita timp destul de indelungat, ca urmare, momentan am ramas un simplu cautator de munca platita. Am trecut prin patru voluntariate anul trecut, facute din placere si cu implicare, din pacate vine si momentul cand voluntariatul nu te mai ajuta nici macar motivational.

As fi avut ocazia sa derulez un proiect de traducere pentru o companie romaneasca foarte mare si cu resurse din toate punctele de vedere – se intampla vara trecuta, la inceput. Era vorba sa ii ajut sa traduca site-ul companiei in limba germana. Problema a fost ca nu au vrut sa plateasca serviciile in bani, ci propuneau un barter, dar pe mine serviciile oferite de ei nu prea ma interesau. Cunoscand destul de bine politica companiei vis-a-vis de bani si de plata a serviciilor, am refuzat asa-numita oferta.

Problemele care ma vizeaza pe mine direct si sunt convinsa ca si altii se lovesc de ele pe piata muncii:

1. Se cere tot mai mult munca voluntara. Bine-bine, noi cu drag muncim, dar din ce traim?

2. Nu se mai accepta niciun fel de negociere a conditiilor de salarizare, concediu sau alte elemente. OK, in urma cu 2 ani munceam pentru aproximativ 8 euro pe ora, apoi am ajuns la 4 euro pe ora anul trecut si acum am primit o propunere pentru 1,75 euro pe ora. Pana unde putem cobori, totusi, daca astfel de oferte vin chiar din partea unor companii straine?!

3. Se cere experienta si seriozitate si pregatire temeinica, dar se asteapta sa ai 25 de ani – oricum sub 35 -, nicio obligatie, nicio pretentie, sa stii cand incepi ziua de munca, dar sa nu stii cand o termini. Daca ai 40 de ani, esti deja un mort in plus pe piata muncii.

Incotro ne indreptam?

Am revenit in Romania, imediat am intrat in sesiune si am trecut cu bine de ea.

Partea proasta este ca ma paste pericolul de a intra din nou in starea de frustrare pe care ti-o da inevitabil cautarea zadarnica a unui loc de munca, in conditiile in care timpul trece, facturile se aduna si nu are cine sa te scoata din impas. Am aplicat deja pentru joburi in Ploiesti, Brasov, Sibiu, dorind o relocare. Si la Timisoara si Cluj am trimis. Telefonul nu suna de nici unde, casuta de e-mail nu inregistreaza nici ea evenimente deosebite pe aceasta linie.

Am fost crescuta ”in religia muncii”, ca sa spun asa. Au fost ani in Romania cand doar cine nu vroia nu gasea de lucru. Da, stiu ca este criza, stiu ca nu mai am 25 de ani, stiu ca am un CV poate prea incarcat pentru a fi citit de angajatori, dar trebuie sa gasesc o solutie. Si nu stiu incotro.

Suntem prea multi in situatia asta?

Anca Berger

http://sites.google.com/site/ancaberger/resume-alittlebitdifferent

Scrisoarea este publicata cu permisiunea autoarei.