De ce donăm? Un drum pe care doar copiii noștri vor face pașii siguri

Caritate

În Vest sau peste ocean oamenii s-au obișnuit să aloce o mică parte din salariul lunar pentru donații, exact așa cum pun bani deoparte și pentru vacanța anuală. La București, obiceiurile arată altfel: donăm în primul rând atunci când cineva mai mult sau mai puțin apropiat are nevoie de o șansă la viață, adică de un tratament costisitor pentru o boală gravă. Donăm pentru a dota cu aparate un spital orfan de grija statului. Donăm bani pentru hrana și medicamentele unor animale abandonate, fie că sunt câini, pisici sau caii de la Letea. Donăm pentru victime ale cataclismelor, fie ele și în țări îndepărtate (peste 42.000 de euro au fost donați până pe 15 iunie către campania de reconstrucție din Nepal, „Bucurie pentru Nepal”/ ”Joy for Nepal”, inițiată de alpinistul Alex Găvan).

Cel mai recent exemplu din zona medicală vine de la campania „1 leu”, care are ca scop final construirea primului spital de Oncologie și Hematologie Pediatrică, o idee care îi aparține lui Alex Zamfir, tată bucureștean, 37 de ani. Ideea are la bază un principiu simplu: dacă fiecare român care trăieşte în ţară ar dona 1 leu o dată la nouă luni, s-ar strânge 80 de milioane de lei, suma necesară pentru construcția spitalului. Ei bine, într-o sâmbătă de 13 iunie, în Parcul Unirii din Capitală, oamenii au stat la coadă ca să doneze monede. O tonă de monede: atât au adunat voluntarii. Mai e mult până departe, dar începutul este promițător.

Calitate

În plan secundar și încă prea timid, donăm pentru jurnalism independent de calitate – Casa Jurnalistului, Decât o Revistă sunt primele exemple, atrăgând prin inițiativa lor și autorii freelanceri. Mai nișați și activând într-o zonă dură a presei, primesc donații și cei de la RISE Project, unde jurnaliștii își riscă resursele, ba chiar și integritatea fizică, pentru proiecte de investigație. Donăm la fel de timid și pentru site-uri de umor – Daily Cotcodac, de exemplu. Funcționează? Nu prea, cel puțin în cazul Daily Cotcodac. La limită, pentru locatarii Casei Jurnalistului. Acoperă cheltuielile curente – chirie, facturi și alte angarale, dar nu prea rămân bani de buzunar, deplasări și echipamente, esențiale în realizarea oricărui material jurnalistic serios. Pasiunea pentru meserie e însă mai puternică, așa că, dacă subiectul merită, apar și soluțiile: „Când ai o treabă beton, găsești o soluție”, spune Vlad Ursulean, de la Casa Jurnalistului. Una dintre ele va fi o nouă strângere de fonduri, mai la toamnă, spune el.

Butonul de donații pentru Casa Jurnalistului

RISE Project, în schimb, este o comunitate care aduce la un loc jurnaliști cu fler, programatori și activiști, care sapă în hățișurile crimei organizate și ale actelor de corupție care afectează nu doar România, ci și țările din regiune – Republica Moldova, de exemplu. Folosesc tehnici de investigație de ultim moment, analizează documente și informații de mare volum, creează baze de date și expun grafice cu persoane implicate, afaceri oneroase, litigii și legături. Pe scurt, fac lumină în tenebre în care alții nu au curaj să intre, iar pe baza anchetelor publicate, autoritățile se pot sesiza și acționa.

Butonul de donații pentru RISE Project

Într-o cu totul altă zonă, la Daily Cotcodac, site de umor cu cititori stabili și fideli, clickurile pe butonul de donații sunt rare. Motivul: „Lumea știe că tot ce pe internet e gratis. Unii îmi scriu că «cerșesc» când le reamintesc de butonul de donații. Nu realizează că asta e meseria mea. Nu sunt obișnuiți să plătească pentru conținut”, explică Julius Constantinescu, autor și proprietar al site-ului. Motiv pentru care „nici ziarele nu au secțiuni plătite, ca în vest”. „Consumatorul de net crede că îți face un enorm serviciu că binevoiește să intre pe site-ul tău, pe principiul «ți-am făcut trafic». Cum aduci tu bani pe site, asta nu-l mai interesează, nu e treaba lui, și-a făcut datoria, tu îi ești dator lui. (…) Iar în momentul în care apare publicitate pe site, prin advertoriale, e revoltat: «Nu mă așteptam de la tine!, Nu credeam că te bagi tu în din astea».”

Butonul de donații Daily Cotcodac

Într-o zonă colaterală, avem exemplul Superscrieri, concursul anual care premiază creația de non-ficțiune de calitate, indiferent dacă autorul este jurnalist, blogger sau pur și simplu un om cu talent la scris. Aici însă, sursa principală de donații o reprezintă în cea mai mare măsură companiile, puținii donatori persoane fizice venind din zona de middle & top management, cu venituri ceva mai mari, care consumă în mod obișnuit publicații de genul Decât o Revistă.

Butonul de donații Superscrieri & abonamentele Decât o Revistă

Tehnologie. Crowdfunding-ul, o modalitate evoluată de a dona

Și mai avem aici donatori pentru o viață mai bună din punct de vedere tehnologic și, eventual, mai curată. Un exemplu proaspăt este aplicația și platforma „Let`s Do It!”, cu care vom putea marca pe harta României deșeurile întâlnite în orașe, sate și în natură. La ora publicării acestui articol, se strânseseră prin crowdfunding aproape 3000 de euro, bani donați de 200 de persoane în decurs de o lună. Nu-i rău, am spune noi, dar e insuficient. Ținta de 36.000 de euro este departe de a fi atinsă, având în vedere că au mai rămas șapte zile din campanie.

Vestul finanțează tehnologia și joaca pentru oameni mari

Crowdfunding-ul este acel procedeu de finanțare prin care banii necesari unei investiții, idei, inițiative sau proiect vin de la cetățeni în urma unei campanii de promovare realizate, de obicei, prin intermediul rețelelor de socializare. Dincolo de starea de bine cu care gestul vine la pachet, oamenii pot primi recompense, pot contribui la luarea deciziilor sau pot chiar să devină co-proprietari ai afacerii. Fără a mai lungi vorba, în străinătate s-au finanțat cu succes răsunător proiecte precum jocuri video (Star Citizen, 84 de milioane de dolari finanțare de la 908.000 de persoane, suma cerută inițial fiind de 500.000 de euro), smartwatch-urile Pebble și Pebble Time, platforma de tehnologii Ethereum, telefonul inteligent Ubuntu Edge, playerul Pono Music, imprimanta 3D The Micro sau căștile The Dash.

Am enumerat doar câteva proiecte dintre cele mai puternic finanțate și, după cum se poate vedea în clasamentul postat pe Wikipedia, majoritatea celor din top 10 se concentrează pe tehnologii noi și modalități de petrecere a timpului liber. Pe cele mai importante site-uri dedicate, Kickstarter și Indiegogo, se văd și mai bine proiectele finanțate cu șiruri de câte șapte-opt cifre, care se învârt aproape exclusiv în zona tech și fun. Practic, e o altă ilustrare a Piramidei lui Maslow, unde, odată rezolvate cât de cât nevoile urgente ale unei societăți – pâinea și sănătatea –, se trece la nivelul următor – distracția. Sau, dacă vreți, circul.

Tânăra generație

Deocamdată, educația în zona carității și a donațiilor ca normă socială se concentrează pe două zone foarte restrânse, întâlnite de regulă în zona marilor orașe. Din prima categorie fac parte oameni educați sau umblați timp de mai mulți ani prin străinătate, cu un nivel financiar mediu sau peste medie, pentru care actul donației poate deveni o obișnuință. A doua categorie este în creștere, la propriu, pentru că vorbim despre elevi de școală primară și gimnaziu, susținuți de părinți. Cum se procedează? Două exemple avem aici, venite de la două școli bucureștene din zona centrală. Prima, o instituție particulară, a organizat doi ani la rând târguri de Crăciun cu obiecte create de copii. Părinții au donat bani pentru obiectele pe care și le-au dorit, iar din fondurile strânse s-au cumpărat cărți pentru biblioteca școlii, în primul an, și un cuptor pentru bucătăria aceleiași școli, la următorul târg. Un alt plus: elevii au fost cei care s-au ocupat de strângerea banilor, un stimul către educația financiară.

Exemplul de la școala de stat: târguri de Mărțișor, obiecte realizate de copii, ajunse la părinți în urma donațiilor. Banii au plecat mai departe tot ca donație, către Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” din București, unde urmau să fie folosiți pentru dotări.

De la Est la Vest

Nu am fost educați în a dona, dar învățăm de la vestici că donațiile sunt un lucru bun, util societății, și ridicăm pentru început nivelul serviciilor medicale prin propriile forțe. Asta într-un moment în care ei, vesticii, au trecut la nivelul următor, îndreptându-și finanțele și către lucruri care îi distrează. Învățăm că plusul din bugetul familiei care merge către un act caritabil și onest are efect și în stima de sine – „am făcut un bine cuiva, am schimbat ceva în bine, am contribuit la progresul societății”. Dăm mai departe din ceea ce primim, toată lumea câștigă.