De la joacă la business
„Dumnezeu te ajută, dar continuă să vâsleşti spre mal” este unul dintre citatele care-i plac Cristinei Bîcîilă. Se pare că acest îndemn a ajutat-o să pună pe picioare proiectul the playground – fun academy. Antreprenoarea și-a dorit să ofere posibilitatea de relaxare şi distracţie celor cu program foarte încărcat, care nu ajung să se ocupe mai mult de latura lor creativă.
the playground este locul de joacă pentru cei care se iau prea în serios, o platformă de ateliere personalizate, în funcţie de cererile pe care le primesc, destinate companiilor. Şi ca să fie cât mai uşor şi mai comod pentru participanţi, pentru a-i scuti de timpul pierdut în trafic, echipa the playground vine chiar ea în birourile companiilor sau oriunde este chemată.
Ideea acestui proiect i-a venit Cristinei Bîcîilă pornind de la o experienţă personală. Când era mică, ea obișnuia să meargă la Casa Pionierilor unde făcea un curs de ceramică. Îi plăcea foarte tare, era foarte mândră de lucrările sale, drept pentru care le ducea pe toate acasă. Timpul a trecut şi nu s-a mai ocupat de ceramică, dar pasiunea i-a rămas. În 2007, într-o perioadă în care muncea mult, era destul de stresată, nu avea copii, a simţit nevoia să iasă din rutina zilnică şi să se relaxeze modelând în lut. În perioada respectivă i-a fost foarte greu să găsească un curs, chiar şi în afara biroului, nu apăruse multitudinea de variante pe care le avem astăzi. A găsit în final o fostă studentă la arte plastice la care se ducea o dată pe săptămână la atelier. „Deşi îmi plăcea foarte tare să merg la ea şi m-a învăţat foarte multe lucruri noi, îmi era destul de greu ca la ora 18 sau 19, când plecam de la birou, să mai merg jumătate de oră până la ea şi, când terminam cursul, să mai fac încă o oră până acasă. Acum s-au schimbat lucrurile pe piaţă, sunt multe opţiuni de ateliere, doar că este destul de greu să ajungi după program″, spune inițiatoarea proiectului.
De la recepția Rompetrol, la statutul de antreprenor
Cristina a început să lucreze încă din facultate, cu jumătate de normă, la recepţie la Rompetrol şi apoi la Coca-Cola România, unde a lucrat aproape opt ani şi unde s-a dezvoltat atât profesional, cât şi personal. Companiei Coca-Cola îi datorează şcoala de PR şi experienţa în domeniu, ani frumoşi cu o echipă extraordinară. Din 2009 s-a lansat în antreprenoriat şi a construit brandul Tărâmul Copilăriei sub umbrela căruia sunt dezvoltate un magazin de jucării: www.taramulcopilariei.ro şi un concept inedit pe piaţa din România, acela de cărţi personalizate unicat, handmade. În paralel a continuat şi activitatea în comunicare ca freelancer. the playground -fun academy este un proiect pe care l-a lansat în septembrie anul trecut. Ținând cont de scopul acestui frumos proiect – obținerea relaxării, am fost curioasă să văd cum stă Cristina cu work-life balance-ul: „ aceasta este partea frumoasă a antreprenoriatului , tu dispui de timpul tău şi ţine de tine modul în care te organizezi″.
Familia, cel mai puternic atu
Într-o reușită, deși doar cel care a inițiat proiectul este lăudat, în spatele lui sunt de foarte multe ori oameni care au contribuit voluntar sau involuntar la acel succes. În acest caz, cel mai mare rol asupra antreprenoarei l-au avut părinţii, care au educat-o în spiritul ardelenesc şi au ajutat ca, prin copilăria frumoasă pe care a avut-o, să fie o persoană optimistă şi creativă. Ei i-au format o bază de valori pe care apoi a construit ea. „Ştiu că sună a clişeu, dar adevărul este că familia mea este cel mai puternic atu al meu,sunt o norocoasă. În fiecare etapă a vieţii mele am avut oameni de la care am învăţat: începând de la familie, prieteni, până la profesori, colegi, şefi. Pe plan profesional le datorez foarte multe Valentinei Băicuianu, Imolei Zoltan, echipei de la Coca-Cola″.
Academia de distracție
the playground este o academie de distracţie. Scopul este să ofere posibilitatea oamenilor să se relaxeze, să-şi regăsească talentele, să fie spontani. the playground ajută la creşterea încrederii de sine a angajaţilor unei companii, la starea de bine, creativitate şi, nu în ultimul rând, la imaginea lor (sănătate, aspect, stil personal, comunicare). În cartea sa, "Happiness and economic performance" (1997), Andrew J. Oswald a demonstrat că există o stransă legătură între starea de bine a angajaţilor, starea lor de fericire şi succesul unei companii pe termen lung, iar gândirea pozitivă influenţează în bine sănătatea fizică şi emoţională a oamenilor (International Positive Psychology Association).
Atelierele sunt foarte variate, de multe ori Cristinei îi vine ideea unui atelier pornind de la brief-ul pe care îl primește de la companii. „Ei ne spun ce vor să comunice, iar noi venim cu mai multe propuneri. Iată câteva exemple de ateliere a căror descriere se poate găsi și pe www.funacademy.ro: play with colors – cursuri de pictură, de fotografie (street photography, studio photography, war photography), aranjamente florale, play and fun – ateliere de pictură pe sticlă, pe lemn, pe ceramică, pe textile, colaje, tehnica şerveţelului, sugar art, pictură cu cafea, ateliere de cocktail-uri, ateliere de preparare a cafelei, ateliere de gătit, ateliere de improvizaţie, play your image – cursuri de nutriţie (cu medici specialişti), atelier de stil şi modă – ce trebuie să avem în garderobă etc. (susţinute de stilişti cunoscuţi în lumea modei, diferite pentru bărbaţi şi femei), îngrijirea tenului şi machiaj și play in Japanese – ateliere de kirigami sau origami, curs de manga, ceremonia ceaiului.
Timpul liber folosit într-un mod util și plăcut
Atelierele the playground –fun academy se adresează corporaţiilor. Însă, pentru că joaca e treabă serioasă, oferta îi are în vedere şi pe cei care aleg să-şi petreacă timpul liber ca să-şi dezvolte abilităţi şi competenţe, să se dezvolte personal şi profesional. Pentru ei a fost pregătit modulul play with ideas – cursuri de dezvoltare personală, cursuri de comunicare, de scriere creativă, media training şi dicţie, cursuri de parenting (cu doctori psihologi). În plus, sunt organizate tot felul de ateliere cu specific de Crăciun, de Paşte, 1 iunie. De exemplu, pentru Paşte este pregătit un atelier de încondeiere a ouălor, decoraţiuni de Paşte, icoane pe sticlă, ouă şi decoraţiuni din marţipan, alimentaţia corectă de sărbători. Acum ne gândim deja la 1 iunie.