Despre MBA, cu dragoste şi luciditate: Adrian Stanciu şi George Butunoiu
Succesul va veni din găsirea unei voci și a unui drum propriu
Să-ncepem, aşadar, cu motivele care-i determină pe profesioniştii aflaţi pe varii niveluri ierarhice să-şi dorească un MBA. Însă Adrian Stanciu, cum ne-a obişnuit, preferă să-ncepem prin a afla care nu sunt aceste motive. „MBA-urile și-au făcut timp de mulți ani marketing promițând că aceasta este o educație care se plătește pe sine din creșterea de salariu din primii doi ani de după.”
Acum 20 de ani, un MBA chiar garanta accesul către poziții de management sau de consultanță foarte bine remunerate. Această promisiune nu mai e însă validă azi. „Nu mai e ceva pe lista recrutorilor sau a companiilor, nu mai e o cerință. Motivul e că relația dintre acest fel de educație și performanța la muncă nu e directă, iar lumea şi-a dat seama de asta.” Altfel spus, unora le folosește MBA-ul, altora, nu. „Este totuși un master puternic academic și a cunoaște lucruri e diferit de a face lucruri. Poate că mottoul tuturor școlilor ar trebui să fie Noi facem oamenii mediocri, pentru că școala nu te poate învăța cum să faci bine, te poate învăța doar cum să nu faci rău.” Succesul nu e consecutiv repetării unor modele. Dac-ar fi aşa simplu, ar fi la-ndemâna oricui. „Succesul va veni din găsirea unei voci și a unui drum propriu, din deschiderea de căi noi pe care, peste ani, un profesor le va pune într-o carte de management. Ca atare, ceea ce-ți poate da școala e evitarea erorilor trecutului, să te ajute să nu pleci de la zero. Și îți mai dă ceva extrem de valoros: încrederea în tine. Înarmat cu toate aceste cunoștințe, vei şti mai clar ce vrei și ce nu, ce poți și ce nu, ce te atrage în termeni de carieră și ce nu. Școala e o rampă de lansare. Dar nu e racheta.”
Ce-i aduce pe oameni la MBA e diferit. „Pe unii, nevoia de a-și da un răspuns mai structurat, mai replicabil, la frământări sau probleme cu care se confruntă zilnic.” Alţii vin din nevoia de dezvoltare personală. „Pe alții îi aduce o aspirație de creștere în carieră. Unii (foarte puțini, din fericire) colecționează titlul. Pe ăștia îi vei vedea apoi că și-l pun pe cartea de vizită.”
Un MBA e ceva ce faci odată în viață. Fă-l ca lumea
Indiferent însă la cum îşi închipuie candidaţii că este şcoala, acolo îi aşteaptă cel mai frumos… leopard. „Ce găsesc la cursuri, în primul rând, e foarte multă muncă. Un program de MBA cere mult efort individual și multă dedicare, într-o perioadă în care asupra lor sunt presiuni din toate direcțiile: slujbă, familie. Din acest motiv, noi insistăm să le cunoaștem familiile, să ne asigurăm că acestea înțeleg și le susțin efortul.” Mai găsesc la şcoală un mediu provocator intelectualmente. „Sunt bombardați zilnic cu idei noi, sunt mereu scoși din zona de confort. E un mediu extrem de solicitant, dar și extrem de ofertant. Unii nu fac față. Cei care fac intră în sevraj după ce termină, începe să le lipsească. Pentru ei, un MBA e adesea o experiență transformațională.”
Există acum o presiune în piața de MBA de a reduce volumul de lucru și de efort, spune Adrian Stanciu. „Oamenii nu mai sunt dispuși să investească așa de mult timp și efort într-o diplomă care nu le mai garantează nimic. Și noi am redus programul, semnificativ. După părerea mea, e o eroare. Managementul nu se poate învăța în clasă. Timpul pe care-l petrecem împreună e doar un prim imbold. Sigur că se poate reduce, dar cred că ceea ce obții versus ceea ce pierzi nu justifică compromisul. Un MBA e ceva ce faci odată în viață. Fă-l ca lumea.”
Căutând să realizăm un profil al celor cărora le-ar fi cel mai recomandat un astfel de program, am aflat că acelora care au întrebări la care caută răspuns şi celor care au experiență de conducere și vor să și-o structureze, să și-o rafineze. „E util şi celor care vor să se găsească pe ei, să-și găsească drumul și vocația. Cei mai mulți dintre absolvenții noștri își schimbă jobul fie în cursul studiilor, fie în primii doi ani de după. MBA e o experiență revelatoare care nu numai că te crește, dar te și clarifică.”
Ştiu că aceste cursuri sunt ori plătite de firmele angajatoare, ori din propriile buzunare ale cursanţilor. În funcţie de sursa finanţării, există vreo diferenţă de implicare? „Din fericire, numărul celor care vin la un MBA plătit de companie e în continuă scădere. Unele companii practică modelul prin care le dau oamenilor un buget fix, dar mic, și-i lasă să-și aleagă programul. E un mod de abordare greșit, după părerea mea, pentru că forțează alegeri de programe slabe, la care lumea vine fără tragere de inimă. Eu aș face invers. Aș pune un leu pentru fiecare leu pe care-l pun ei, cu același plafon. Asta ar garanta alegeri inteligente, inspirate și cu oameni angajați.”
Profesionalmente, oameni se schimbă după ce au trecut printr-o astfel de şcoală. Dar nu doar din punct de vedere profesional. Aşadar, câştigul vine din mai multe părţi. „MBA-ul e un eveniment viu. Dă înapoi ceva în relație cu ce pui înăuntru. Cei mai mulți se descoperă pe ei înşişi, își găsesc vocația, drumul, capătă curaj și încredere. Apoi, intră într-o comunitate de alumni în care cunosc oameni noi, se întâlnesc, se mai ajută unii pe ceilalți.” Schimbarea din punct de vedere uman poate fi spectaculoasă.
Pentru marketingul din jurul lor e bine conceput şi realizat
George Butunoiu spune că oamenii vor şi fac MBA-uri pentru a câştiga mai mulţi bani la jobul pe care deja-l au ori pentru a găsi unul mult mai bine plătit. Iar la capitolul „portret de candidat“ ne confruntăm cu pluralitatea. A identificat trei tipologii destul de bine conturate şi nu crede să fi întâlnit în ultima perioadă pe cineva care să-i fi generat vreo ezitare în ce priveşte aşezarea-n categorie. „Primii sunt cei care chiar vor să înveţe ceva la aceste MBA-uri, vor să facă lucrurile mai bine, în general, care învaţă tot timpul câte ceva şi caută să avanseze în permanenţă, care îşi fac treaba conştiincios şi responsabil.
Apoi, sunt oportuniştii eterni, speculatorii, cei care caută în permanenţă, instinctiv, cu price preţ oportunitatea, soluţia cea mai rapidă şi mai uşoară de avansare în carieră, indiferent care ar fi aceasta, meritată sau mai puţin meritată, morală sau nu chiar foarte departe, cinstită sau nu evident necinstită.”
Ultima categorie este cea a disperaţilor, „cei care văd în MBA soluţia providenţială, ultima carte pe care o mai pot juca după ce au ratat aproape tot şi nu au reuşit să ajungă acolo unde, de obicei, doar ei cred că ar trebui să fie şi aproape nimeni din jurul lor să nu aibă aceeaşi părere. Aceştia îşi sacrifică tot pentru o carieră, îşi vând casele şi maşinile ca să îşi plătească MBA-ul, sunt părăsiţi de familiile pe care riscă să le lase pe drumuri în caz că nu le reuşeşte nici această manevră.”
Aceste şcoli au, pentru piaţa de specialitate, lipit de ele un timbru invizibil, dar nu mai puţin strălucitor, al excelenţei. „Pentru marketingul din jurul lor e bine conceput şi realizat, şi e susţinut cu insistenţă de propriii clienţi ai acestor şcoli, care au tot interesul ca această imagine să se propage, ei înşişi fiind primii beneficiari ai acestei poziţionări.”
La un MBA, spune George Butunoiu, înveţi „foarte multe lucruri, mai ales dacă eşti suficient de inteligent, de observator de amănunte şi de cultivat ca să observi, să procesezi, să analizezi şi apoi să tragi concluzii valide din toate câte se întâmplă acolo.“MBA-ul e un loc cu o concentraţie foarte mare de informaţii, detalii, contexte şi personaje, astfel că poţi avea un câştig substanţial, dacă ştii cum să îl valorifici.”
„În primul rând, înveţi nişte lucruri pe care le-ai putea învăţa oricum dacă ai citi câteva cărţi bune timp de câteva săptămâni sau luni. Apoi, o mulţime de frânturi de psihologie şi psihologie socială, chiar dacă nu şi cu legăturile dintre ele, despre cum se întâmplă lucrurile în lume şi, mai ales, într-o organizaţie, într-o firmă, între angajaţii din firmă, despre ce e bine să faci şi să spui şi ce nu, cui şi când.” Dar enumerarea ar putea continua. „Probabil că o mică parte sunt spuse pe gură de către profesori, pe celelalte trebuie să ţi le iei singur, din păcate…”
Cel mai mare câştig profesional şi personal al unui absolvent este, în opinia lui George Butunoiu, apartenenţa la grup. „Sunt multe avantaje ale acestei apartenenţe, atât pe plan individual, personal, legate de starea psihică, de stimă şi siguranţă de sine, cât şi profesionale.”
Consultantul este însă mefient când vine vorba despre numărul celor care le vor exploata la maximum pe toate. „Câteodată se intră într-un cerc virtuos după un astfel de exerciţiu: cei în cauză devin mult mai siguri pe ei şi mai îndrăzneţi, unii dintre interlocutorii lor cred că există un fundament şi o justificare reale pentru aşa ceva, fără îndoială, şi că e doar vina lor (a interlocutorului, adică) dacă nu îi este foarte clar care sunt acelea, încă, însă e convins că vor deveni evidente în scurt timp.”
Firmele îşi trimit angajaţii la MBA-uri pentru că aceştia insistă, promiţând productivitate sporită încă din ziua următoare absolvirii „sau pentru că îşi fac nişte calcule şi ajung la concluzia că e o investiţie bună, sau pentru că şi alţii o fac şi atunci înseamnă că e un lucru bun, chiar dacă nu e foarte clar de ce.”
Sinonime ale unui MBA nu există. „Brandul acesta a fost atât de bine construit, încât nu prea poate să mai fie copiat, după cum se vede. Dacă ai face o şcoală în care să înveţi de zece ori mai multe lucruri decât la un astfel de MBA, însă care nu ar avea cele trei litere magice ataşate numelui şi diplomei, probabil că nu te-ai alege cu mare lucru de la angajatori. Cam cum e cu doctoratele, de pildă. Şi acelea tot trei litere au, însă, e drept, una din ele e cu literă mică.
” Foloasele cuvenite ale unui MBA sunt clare, nu multe şi parţial amuzante sau poate asta-i vina discursului ironic pe alocuri al invitatului meu. „Ca să obţii bani, un birou mai mare, ceva oameni în subordine, maşină mai puternică, invidia celorlalţi, mai multe oportunităţi de sex etc.” Iar costurile deloc mici ale unui MBA au o motivaţie limpede şi constantă: „Pentru că se cumpără, nu ar avea niciun motiv să le dea mai ieftin.”
Acest material a fost publicat în Ghidul MBA 2015.