Dintr-un cetățean local, Bogdan Constantinescu a devenit un cetățean global
Absolvent al Departamentului de Electronică Aplicată din cadrul Facultății de Electronică și Telecomunicații, Institutul Politehnic București, Bogdan Constantinescu spune că la momentul alegerii carierei a fost influențat de condițiile specifice societății românești de dinainte de 1989. „Odată ce am ales un domeniu tehnic, Facultatea de Electronică și Telecomunicații a fost o opțiune logică, în măsura în care reprezenta una dintre cele mai performante facultăți din IPB și era renumită atât pentru profesori, cât și pentru absolvenți”, spune Bogdan Constantinescu.
Ulterior și-a dat seama că important s-a dovedit a fi nu atât conținutul materiilor predate, cât, mai ales, deprinderea unui sistem de gândire și învățare care i-au oferit flexibilitate și putere de adaptare în cadrul unei piețe a muncii în continuă schimbare după anii ’90. Ca mulți dintre colegii săi de generație, a părăsit linia deprinsă în facultate și s-a specializat într-un domeniu conex în care înțelegerea tehnologiei este foarte importantă.
De angajat însă s-a angajat imediat după terminarea facultății la fabrica Electronica, aceasta având ca prim obiect de activitate producția de televizoare. „Am avut șansa de a-mi începe activitatea în noua secție dezvoltată în parteneriat cu cei de la Nei, partener extern care a investit în tehnologie și care a deschis câteva piețe externe pentru produsele ieșite pe poarta Electronica. Astfel am avut oportunitatea de a colabora cu o echipă ce privea producția TV din perspectiva clientului și nu a planului intern, unde calitatea era principalul criteriu de reușită și utilizarea tehnologiei era considerată un avantaj competitiv fără de care nu puteai aspira la performanță.”
În același timp, a fost expus unui sistem de management diferit de ceea ce exista în majoritatea companiilor la acea vreme. Bogdan Constantinescu a înțeles atunci că, deși avea o pregătire tehnică, nu își dorea să rămână în zona pur tehnică a activității și că partea de „business” în continuă mișcare era domeniul spre care dorea să se îndrepte.
După ce a plecat de la Electronica, a început să lucreze în IT, întâi la BNR, unde s-a ocupat de partea de suport a infrastructurii de IT. Câțiva ani mai târziu a migrat în zona comercială, lucrând pentru companii precum IBM, Microsoft și Cisco. „A fost o perioadă de acumulări, de învățare, în care am avut norocul să mă transform foarte rapid dintr-un «cetățean local» într-unul «global». A crescut în timp și responsabilitatea personală, m-am implicat din ce în ce mai mult în coordonarea unor echipe și dezvoltarea structurii umane a acestor echipe.”
Bogdan Constantinescu a fost implicat în multe proiecte care au avut un impact asupra organizațiilor din care a făcut parte, dar spune că unul dintre cele mai importante este definirea parteneriatului între Cisco România și Telekom, pe atunci Romtelecom. „A fost o apropiere naturală, dar un pic neobișnuită între cele două organizații fundamental diferite din punctul de vedere al resurselor și obiectivelor. A presupus o aliniere la toate nivelurile între cele două echipe, un proces de înțelegere reciprocă, atât din punctul de vedere al modelului de business, cât și al produselor pe care le-am propus împreună în piață.”
Acum este Director General pentru România și Republica Moldova al companiei Printec. „Principala provocare este de a identifica și atrage talente în organizație, precum și dezvoltarea acestora prin educație formală, dar și prin implicarea în proiecte și activități care să reprezinte un mediu de test și învățare. Atragerea și implicarea acolo unde trebuie a talentelor este, cred eu, critică pentru reușita oricărei afaceri.”
Printec Group este cel mai important furnizor de servicii de automatizare a tranzacțiilor din Europa Centrală și de Sud-Est. Bogdan Constantinescu spune că odată cu acest statut vine și un portofoliu de clienți foarte complex și specific, care, doar în România, include, într-un fel sau altul, aproape toate băncile de pe piață, dar și companii din alte domenii. Această orientare presupune o permanentă conectare la realitățile pieței financiare, nu doar din perspectiva tehnologiei, ci și a înțelegerii clienților etc.
Câte ore din zi sunt alocate muncii?
Cred că obiectivele asumate trebuie îndeplinite la timp şi, ca atare, perioade de intensitate mare alternează cu perioade mai puţin solicitante. Îmi rezerv timp pentru gândirea obiectivelor şi strategiei pe termen mai lung şi prioritizez cât mai eficient. Nu cred într-un număr anume de ore lucrate, ci în eficienţă.
Cum păstraţi echilibrul între viaţa privată şi cea profesională?
Cele două se întrepătrund într-o măsură destul de mare şi nu mai există bariere reale între ele. Tehnologia, acceptarea unor programe flexibile, dar şi nevoia clienţilor şi a partenerilor de business de a putea fi mereu conectaţi ne fac pe toţi să ştergem liniile de demarcaţie între cele două. Secretul pentru echilibru constă, probabil, în şansa de a face ceva ce îţi place cu pasiune şi interes.
Sunteţi un pasionat de lectură?
Pentru mine reprezintă în primul rând o oportunitate de a învăţa. De aceea, de foarte multe ori, citesc în primul rând materiale legate de activitatea profesională, cărţi de management, antreprenoriat, tehnologie, care tratează problemele industriei în care lucrez. Deşi activităţile cotidiene nu-mi permit să citesc atât cât mi-aş dori, încerc să nu neglijez beletristica. Cu certitudine, lectura rămâne una dintre pasiunile mele.
„Reuşita în construcţia unor echipe performante pe termen lung, precum şi reuşita individuală a celor cu care lucrez sunt lucruri care îmi oferă o foarte puternică motivaţie”. – Bogdan Constantinescu