EXCLUSIV. Din Helsinki pana dincolo de Cercul Polar. Calatorie in Scandinavia

Cand spui Scandinavia, te gandesti la nordul extrem al Europei, la intinderi vaste, la reni si Mos Craciun, la fiorduri si aurore boreale. O parte a continentului, atat de aproape, pe de-o parte, dar totusi atat de diferita si atragatoare, pe de alta.

Am pornit din Helsinki si ne-am oprit dincolo de Cercul Polar, dincolo de Cap Nord, dincolo de Kirkenes, aproape de Murmansk. Desi dedicata, in principal, tarilor peninsulei (Finlanda, Suedia si Norvegia), calatoria a cuprins si Danemarca, deoarece totdeauna am privit acest spatiu unitar, dincolo de granitele trasate birocrat-politic de-a lungul veacurilor. Fireste, ele exista – chiar formele de relief cateodata o impun – dar, dincolo de mandrii nationale si ambitii comerciale sau istorice, locuitorii acestor meleaguri alcatuiesc un singur spirit.

Helsinki ne intampina cu vreme calda, caniculara chiar, cu o multime de rockeri invadand orasul – doar se pregateau de concert Pink – si picnic-uri la tot pasul in oazele de verdeata.

E perioada noptilor albe si ce poate fi mai placut decat sa stai la miezul noptii, in parc sau in port, sub razele soarelui, sa asterni, din cosulete frumos lucrate, fructe, bauturi ori salate de peste, sa te bucuri de natura si de muzica si sa pierzi notiunea timpului. O generoasa compensatie pentru noptile lungi de iarna, cu frig, bezna si luminate, doar din cand in cand, de focurile aurorelor boreale.

La tot pasul, lumea face sport sau, in tot cazul, multa miscare, de la ciclism, role, caiac sau canoe pana la handbal, fotbal sau atat de popularul nordic walking.

Luam si noi biciclete – oferite in mod gratuit de hotel – si ne lasam dusi de val (de fapt de piste) sa cutreieram prin oras sau prin imprejurimi.

Nu cred ca sunt multi aceia veniti in zona nordica pentru arhitectura citadina, castele, catedrale sau muzee. Sigur, sunt prezente la tot pasul si fiecare are farmecul si unicitatea sa, dar totusi descoperirea peisajului, a salbaticiei marii si a tarmurilor este de neegalat. E drept ca pamanturile sunt intinse, dar putin ospitaliere si inca si mai putin darnice in produse agricole. Latitudinea nordica face ca agricultura sa conteze prea putin in economia acestor tari, bucataria locului sa fie aproape neglijabila, iar gastronomia internationala sa-si faca loc in marile orase sau zonele rurale, mai mult decat ne-am fi inchipuit.

In schimb, totul se leaga de apa. Tarmuri, insule, ambarcatiuni de tot felul, canale, turisti sau localnici, tineri sau varstnici, vant si soare, este un amalgam de culori si imagini. Dar linistea nordica se lasa, atotcuprinzatoare. Ici si colo cate un grup de spanioli mai guresi, dar atat…

Catre Stockholm

Mare parte a timpului am petrecut-o pe nave de croaziera, adevarate fortarete plutitoare, industrii de turism si buna dispozitie, organizate impecabil si la minut, care ar satisface orice capriciu legat de confort, servire sau pur si simplu relaxare.

Plecam cu un astfel de urias de la Helsinki la Stockholm. Intr-o singura noapte, intinderea marii este inghitita de motoare si ne trezim in mijlocul unei puzderii de insulite – Arhipelago – creatie uimitoare a darniciei naturii.

Nu stim la ce sa ne uitam mai intai – cabane de lemn, vile impunatoare, saune razlete, ridicate chiar pe mal, faruri colorate, vapoare , vaporase, catamarane, pescari, mii si mii de pasari, ce par atat de mici de la inaltimea celor 12 etaje ale navei noastre. Alergam sa facem poze ori sa filmam, dar curand ne dam batuti si ne lasam in voia peisajului – mai bine pastram in suflet acest moment.

Stockholm, Goteborg, Malmo, Copenhaga, Oslo – toate si inca mult mai multe – se succed aproape in acelasi ritm. Orasele sunt, ce-i drept ,animate, dar mult mai linistite decat suratele lor mai sudice. Cu costurile de rigoare, ce-i drept, sunt locuri de parcare peste tot – bucurestenii din noi oftand nostalgic la descoperirea lor. Mult mai numeroase sunt insa, bicicletele, cu sute de kilometri de pista amenajati, si chiar cu lifturi pentru stradutele mult prea abrupte ori pentru zilele cu nameti (ceva ma face sa cred ca procentul de obezitate este net inferior mediei europene).

Din goana trenurilor, incerc sa surprind schimbarile de peisaj – paduri de mesteceni, cursuri de apa, munti, cascade, – dar e greu. La peste 200 de km/h ametesti usor, asa ca e mai cuminte sa citesti ceva sau sa butonezi laptopul. Din fericire, monotonia e sparta de un grup de tinere dornice de vorba si timpul trece mai usor. Nici nu simtim cand trecem podul Oeresund ce leaga Suedia de Danemarca – o splendida creatie inginereasca – cel mai mare pod rutier/feroviar al Europei. Investitia europeana, ce se va amortiza in circa 30 de ani, ne duce cu gandul la ritmul de melc al infrastructurii romanesti.

Click pe imagine pentru a intra in galeria foto

Evident, aventura nu se termina aici, nu avem la noi destule coroane norvegiene ! Suntem inca tributari schimbului in coroane de tot felul – daneze, suedeze, norvegiene – pana cand si daca nordicii, mai putin finlandezii, se vor lasa convinsi de avantajele introducerii euro. Totul se rezolva in stil scandinav, exista POS portabil chiar la vanzator – repet in micuta halta Myrdal, in mijlocul muntilor, fara cladiri sau macar vreo ghereta administrativa. Ne intersectam cu Vlad, de vreo 3, ori apoi drumurile se despart si fiecare se bucura o priveliste absolut superba, terminata in micutul sat Flam, unde muntele si marea – de fapt oceanul – isi dau intalnire. Fiordul e aproape plin – vasele de croaziera sunt ancorate si multimea de turisti forfoteste si anima minuscula asezare pentru cateva ore.

Aventura fiordurilor

Plecam si noi, a doua zi, pentru cateva saptamani, in aventura fiordurilor. Un periplu unic, fascinant si probabil irepetabil – Aurlandsfjord, Sognefjord sau, patrimoniul Unesco, Geirangerfjord sunt doar cateva nume reprezentative pentru varietatea si multitudinea de forme de relief intalnite.

Vaporul se strecoara cu dibacie si e uimitor sa vezi cata precizie a manevrelor se poate executa in Fiordul Trolilor, lat de numai 60 de metri. Capitanul ne convoaca pe punte, la 12 noaptea, sub razele de….soare, sa admiram ingemanarea muntelui si a marii, in acordurile Marsului Trolilor. Cu siguranta, simtim si noi magia locului ce l-a inspirat pe Eduard Grieg.

Legenda se continua si in ziua urmatoare – pe uscat, parcurgem TrollStigen, un soi de Transfagarasan la dimensiuni colosale – apreciat ca unul din cele mai periculoase drumuri din lume, dar a carui spectaculoasa priveliste aproape ca merita orice risc. Serpentine si intoarceri in ac de par, strajuite de cascade sau forme verticale din pietre, ne lasa cu sufletul la gura la fiecare dintre curbe. Nu-i de mirare ca soferii olandezi, mai mult obisnuiti cu intinsele campii, blocheza cateodata tot traficul din zona. Ici si colo, casute din barne cu acoperis acoperit de iarba ne aduc la realitate… trolii nu exista sau poate totusi… cine stie, povestile inca plac oricui!

Zilele trec in ritm alert. Nici nu stiu cand am oprit la mal sa vizitam Bergen, Bryggen, Alesund sau Trondheim, sau pur si simplu sate de pescari, unde codul intins la soare se usuca linistit, asteptand sa ia drumul vapoarelor comerciale.

Ajunsi la Cercul Polar, primim botezul artic – Neptun, zeul marilor, ne “sfinteste” cu un polonic plin cu apa rece si cuburi de gheata drept pe ceafa – chiar o galeata pentru cei mai curajosi – urmat scurt de un pahar de Aquavit, rachiul nordic, pentru intoarcerea la viata.

Click pe imagine pentru a intra in galeria foto

Din pacate, vremea calda – poate chiar vedem schimbarile climatice ale incalzirii globale? – modifica anotimpuri, temperaturi, precipitatii si obiceiurile localnicilor sau vietuitoarelor. Odata cu ea, dar si cu pescuitul industrial, dispar specii de pesti si colonii de pasari. Fularele si caciulile noastre stau cuminti in geamantane – sunt 19 grade la Cap Nord, intr-o perioada in care ar trebui sa fie abia 4-5 grade. Nu-i de mirare ca renii au coborat in sat sa caute umbra cladirilor, in timp ce un pui mai indraznet isi face drum chiar in biblioteca rurala, singura cladire dotata cu aer conditionat.

Insulele Lofoten, sate de sami si asezari vikinge, ferme de somoni si pastravi artici, cormorani, foci si mii de alte vietuitoare, soare si mare, calatori arsi de vant – calatoria ia sfarsit.

Once in a lifetime – cum ne spune soferul taxiului ce ne duce agale spre aeroport – caci preturile nu sunt mici deloc. Olso a devenit de cativa ani cel mai scump oras din lume, viata este costisitoare, dar si veniturile sunt pe masura.

Pentru cei veniti si ramasi in nord, viata e cateodata grea, dar si frumoasa. Un spatiu amplu, uneori, salbatic si dur, dar cu un spirit social extrem de organizat si avangardist.

Sa fie oamenii, sa fie vantul, sa fie marea … Probabil toate impreuna si inca mult mai multe…