EXCLUSIV: Jurnalul unui manager liber de contract
Zilele astea, toata lumea vorbeste despre fotbal. Si, desigur, despre Africa de Sud. Este una dintre destinatiile pe care, de mult, voiam sa le vizitez.
In toamna anului trecut, ma gandeam cu emotie unde sa petrecem sfarsitul de an, si ce putea fi mai potrivit decat o vacanta “calda” la antipozi. Am pus mana pe telefon si am sunat o fosta colega de facultate, stabilita pe meleagurile Johannesburg-ului de mai bine de doua decenii. Auzind ca vrem sa petrecem “doar” 10-12 zile in tara ei de adoptie, ne-a spulberat planul initial, construind pentru noi o splendoare de sejur de vreo 3-4 saptamani.
Ar fi fost minunat, dar concediul meu nu putea fi atat de generos, chiar daca puneam la socoteala si zilele libere de sarbatori. In plus, recomandarea ei era pentru sezonul de toamna (adica lunile martie – mai), cand forfota turistilor este vizibil mai redusa si conditiile climatice mult mai placute. Deci, pentru moment, am abandonat planul, dar gandul unei vacante prelungite incepea sa-si faca aparitia.
Ideea nu era noua. De cativa ani, auzeam, in lume, dar si pe la noi, despre ani sabatici sau vacante de cateva luni, menite sa puna o perioada de respiro in goana profesionala, cel mai adesea numita cariera.
Putea fi o optiune si pentru mine ?
Lucram de 23 de ani, de la terminarea Facultatii de Cibernetica Economica (din cadrul ASE-ului), marea lor majoritate in domeniul financiar-bancar. Am avut un parcurs ascendent, trecand de la perioada de acumulari in Banca Comerciala Romana, o adevarata pepiniera de specialisti la inceputul anilor ’90, apoi prin Banca Turco Romana si Banca Ion Tiriac, unde m-am axat mai mult pe latura internationala a domeniului bancar.
In urma cu sapte ani, am ales o schimbare, catre domeniul leasingului, aflat atunci in faza de pionierat, dar cu un potential urias dupa cum s-a confirmat mai tarziu. Din 2006, ocupam functia de Director General al Raiffeisen Leasing – o functie dinamica, cu provocari multiple, dar insotita de responsabilitati pe masura. Dupa ani buni de crestere, a venit si momentul crizei, care a insemnat in primul rand o schimbare de optica, dar si de structuri organizationale, flexibilitate in relatia cu clientii dar si masuri dure.
Incepand cu a doua jumatatea a anului 2008, ne-am aflat intr-o cu totul alta ipostaza a modelului economic, care a zguduit perceptia de pana atunci despre vanzari, bugete si profit. Tot in aceeasi perioada, baiatul nostru finaliza liceul, dadea examenul de bacalaureat si admiterea la Facultatea de Electronica. Intr-un cuvant, au fost 12-18 luni de foc, la intensitate maxima, care lasau foarte putin spatiu sau chiar deloc timpului liber petrecut in familie sau alaturi de prieteni.
Stiti cu totii cum arata o astfel de zi de munca: plecat dis-de-dimineata de acasa, infruntat traficul cel putin o ora, apoi 10-11 ore de intalniri cu clientii, bugete, sedinte de vanzari, prezentari sau consilii de administratie, cozi interminabile pe drumul de intoarcere acasa si apoi a doua zi, din nou in “matrice”. Desi am incercat mereu sa avem un echilibru al muncii cu viata de familie, simteam ca se impunea acest moment de respiro, de vacanta prelungita.
Cert este ca, la inceputul lunii decembrie, am materializat hotararea de a incheia contractul si de a sta pur si simplu, o perioada in care sa ma ocup de mine si de cei din jur. Mi-as fi dorit sa fac o schimbare, dar oricum piata fortei de munca nu oferea nimic interesant pe moment – chiar pentru tot anul, dupa estimarile specialistilor, dar si ale mele –, asa ca decizia mea venea intr-un moment cat se poate de potrivit.
Se spune ca pe timp de criza sau de razboi, oamenii tind sa revina la valorile de baza, fundamentale ale vietii. Simteam ca, si pentru mine, era un astfel de moment.
Planurile de plecare
Firesc, prima reactie a venit din partea colegilor – erau afectati direct si imediat – desi in sinea lor multi ar fi vrut sa raman, am avut sentimentul ca ma inteleg si se bucura pentru mine. Rudele si prietenii s-au aratat si ei placut surprinsi, dar totusi usor ingrijorati, caci astfel de decizii nu mai existau in anturajul nostru.
Din ianuarie am inceput sa facem planuri de plecare, dar am abandonat destinatia Africii de Sud: Cupa Mondiala batea la usa, totul era o nebunie, inclusiv rezervarile, dar mai ales preturile.
Am remarcat din experienta ultimilor ani ca orasele care organizeaza Expozitii Mondiale, Olimpiade sau alte evenimente de talie internationala se prezinta extreme de bine dupa aceea la capitolul infrastructura, spatii noi, viata culturala sau sportiva, varietate culinara (vezi Barcelona, Lisabona, etc).
Prima etapa: America de Sud
Asadar, daca tot incoltise ideea unei vacante la antipozi, am ales varianta extrema Patagonia – Tara de Foc – Usuaia. Prea tarziu, din pacate! Sezonul ideal (noiembrie-decembrie) trecuse deja, din februarie incepeau vanturile, si nu era deloc recomandabil amatorilor sa se aventureze prin tinuturile inghetate. Si, oricum, totul era rezervat cu luni de zile inainte.
Peru – Macchu Picchu – aflata si ea de mult pe lista “de cumparaturi”, parea acum, prin excludere ce-i drept, destinatia perfecta! Si, pentru ca urma sa zburam mii de km, timp aveam din belsug, de ce sa nu prelungim periplul printr-un spatiu sud-american mai amplu, mai ales ca biletele de avion reprezentau un cost substantial in bugetul vacantei (in functie de itinerariu si companii aeriene variau intre 1.000 si 1.500 de euro).
Partea de cautare, nu a durat foarte mult, am ales un specialist al acestor destinatii, operatorul South American Travel. Traseul, care de-acum includea Peru- Bolivia – Argentina – Brazilia, urma sa acopere sase saptamani. Am inceput sa ne documentam temeinic, cum facem inaintea oricarei calatorii, adaugand bagajului nostru de cunostinte, noutati legate de istorie, cultura, dar si de relief, clima sau bucatarie locala. Si bagajele propriu zise, trebuiau adaptate specificului – atat lucruri usoare, de vara, pentru zonele litorale, cat si mai calduroase pentru platourile andine.
Eram entuziasmati de febra plecarii si cateodata cred ca aici e partea cea mai interesanta a calatoriei: cand faci planuri, ai asteptari, iti imaginezi cum va fi si te bucuri a priori ca vei fi acolo…