Femeia bancher, o tradiţie de familie
Roxana Hidan, Director IMM în cadrul OTP Bank, şi-a început cariera în urmă cu aproape 13 ani, imediat după ce a terminat facultatea. A intrat ca stagiar la Banca Comercială Română, unde a înțeles ce înseamnă să lucrezi într-o bancă și s-a gândit că asta este ceea ce vrea să facă mai departe. „Am optat pentru commercial banking și, la finalul stagiaturii, pentru specializare în cadrul Departamentului Credite Persoane Juridice”, spune Roxana Hidan. A fost apoi, pe rând: Administrator Credite PJ, Analist Credite PJ și Manager de Relații Corporate.
Proiectul de aderare a României la Uniunea Europeană și oportunitățile care se conturau pentru domeniul economic-financiar au determinat-o să-şi îndrepte atenția către un sector mult mai promițător, dar și mai controversat, respectiv sectorul IMM. Astfel, s-a reprofilat către Departamentul de Managementul Produselor din cadrul OTP Bank, unde a început ca Manager de Produs pentru segmentul IMM. „Proiectele dezvoltate și dorința mea continuă de a accepta provocări și de a-mi asuma responsabilități pe care majoritatea le ocoleau m-au promovat rapid în funcția de Manager și apoi în cea de Director Adjunct al Direcției Management Produse”, spune Roxana Hidan, care a preluat în 2012 conducerea Direcției IMM, o direcție nou-înființată. „Rolul meu este de a dezvolta și implementa strategia aferentă segmentului IMM, prin crearea unei forțe de vânzări și a unei oferte de produse și servicii eficiente, cu scopul de a valoriza imaginea Băncii și de a optimiza parteneriatele cu clienții”, adaugă Directorul IMM.
Ce a determinat-o să lucreze în bancă imediat după absolvire şi să parcurgă rapid acest traseu? Roxana Hidan spune că este o tradiție de familie, ținând cont de faptul că mama sa a ocupat o poziție de conducere într-o bancă timp de aproape 20 de ani. „Nu cred că există o rețetă universală pentru a obține perfomanță, pentru că fiecare individ are un mix propriu de abilități și competențe personale care determină modul în care percepe mediul de lucru, dar cred cu tărie că, atâta timp cât îți dorești ceva cu adevărat, vei găsi resursele necesare să reușești. Determinarea, caracterul puternic și dorința de acțiune sunt factorii care, pe mine, m-au ajutat”, spune Roxana Hidan, care le recomandă tinerilor absolvenți să își identifice punctele forte, să fie autentici, să își stabilească de la început etapele profesionale și să acționeze în consecință.
Din experienţa de lucru cu IMM-uri, există femei antreprenori? În ce domenii?
Bineînțeles că există și sunt antreprenori de succes. Singurul domeniu în care nu am întâlnit femei antreprenori sunt construcțiile, dar asta nu înseamnă că nu există. De asemenea, experiența mea de lucru cu IMM-urile a validat pentru mine proverbul care spune că „în spatele unui bărbat de succes există o femeie puternică”.
Bancherul este în imaginarul colectiv un bărbat în jur de 40 de ani, la costum. Cum arată femeia bancher?
Ca orice femeie de carieră, trebuie să-și demonstreze valoarea prin rezultate. Dincolo de asta, profilul femeii bancher ține de personalitatea fiecărei femei și de modul în care alege să se exprime, cu condiția să respecte un cod profesional general acceptat în orice business.
Ce tip de manager sunteţi dvs.?
Un manager care nu cere niciodată angajaților săi să facă ceva ce el nu este capabil să facă de unul singur.
Aveţi vreun model? Care?
Nu am avut niciodată un model, nici atunci când eram copil, dar m-am ghidat mereu după un set de principii solide: respect, reciprocitate și încredere.
Cât timp alocaţi jobului şi cât familiei?
E greu de spus. Aș spune doar că, în acest context, activul nu este egal cu pasivul, iar bilanțul este dezechilibrat în favoarea jobului. Ultimele 18 luni au fost o adevărată provocare, pentru că am adăugat în ecuație și un program de Executive MBA, face to face, la o școală de business din afara țării. Astfel, am fost plecată în fiecare al doilea weekend. Personal, încă nu am găsit echilibrul perfect, viața profesională cântărește în prezent mai mult decât cea personală, dar este o alegere asumată și o decizie pe care am luat-o de comun acord cu soțul meu, care mă sprijină și este alături de mine.
Aţi întâmpinat vreodată dificultăţi în traseul profesional din cauza faptului că sunteţi femeie?
Din fericire, în majoritatea cazurilor am interacționat cu oameni pentru care valoarea profesională este dată de rezultate. Cu toate acestea, au fost situații în care am simțit o anumită reticență din partea celor cu care intram prima oară în contact, dar întotdeauna balanța s-a echilibrat sau chiar s-a înclinat pozitiv în favoarea mea, în momentul în care am început să vorbesc.
Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici