Femeia care își conduce echipa prin umanitate, nu autoritate
P3 România numără o echipă de șapte persoane, oameni cu abilități complementare, cu o abordare comună a muncii, un standard de performanță bine stabilit, și care, nu în ultimul rând, împărtășesc același scop – munca bine făcută.
Lucrul în echipă împarte sarcinile și dublează succesul. „Suntem cu toții complecși, suntem inteligenți, avem o experiență vastă, suntem firi dinamice, extraordinar de creative și suntem conștienți de calitățile pe care le avem, fiecare dintre noi. Totodată, nu ne este teamă de cunoaștere, adică procesul pe care îl traversăm chiar în momentul de față, chiar dacă acest lucru presupune timp, dar și răbdare”, spune Cora Stolz despre echipa pe care o conduce.
Așadar, pe lângă timp, ca o echipă să devină un întreg, foarte importantă este, așa cum afirmă și Cora Stolz, calitatea umană a unui manager, capacitatea acestuia de a înțelege fiecare membru al echipei, dar și descoperirea celor mai bune valori ale fiecărei persoane în parte. “Este imperativ să cunoști omul cu care lucrezi, în așa fel încât să poți identifica cele mai mari calități profesionale ale acestuia. Și pentru a evita un mod de lucru anevoios, noi lucrăm după structură organizatorică foarte bine stabilită. La începutul fiecarui nou proiect, toți angajații trebuie să știe foarte bine ce au de făcut, ce sarcini le revin și totul în contextul unui proces continuu de cunoaștere reciprocă”, adaugă Cora Stolz.
Citește și: Și managerii sunt diferiți, din fericire. Al tău unde se încadrează?
Un alt factor extrem de important în sudarea unei echipe este comunicarea. „Aici trebuie să lucrăm intens. Fără informație, fără comunicare nu ai cum să mergi mai departe pe un drum bun”, mai spune Cora Stolz. „Îi încurajez pe angajații mei să comunice cu mine deschis. Toată lumea este liberă să spună ceea ce gândește. Asta face ca relația dintre noi, ca și echipă, să se lege mai bine. În luarea deciziilor îmi place să ascult părerea fiecăruia dintre ei”, afirmă Cora Stolz.
Mai mult, un manager este și un deschizător de drumuri pentru echipa pe care o conduce și este cel care are rețeta pentru menținerea direcției și realizarea tuturor obiectivelor finale. „Pentru ca acest lucru să fie posibil, un manager trebuie să evolueze în fiecare zi. În momentul în care un manager cere echipei un lucru punctual, acel manager trebuie aibă și puterea exemplului. Contează foarte mult ca managerul să știe cum funcționează toate „activitățile” din compania pe care o conduce, pentru a putea oferi suport dacă unul dintre angajați întămpină dificultăți”, completează Cora Stolz.
Nu putem uita și de îmbinarea celor două „vieți” ale unui manager, cea profesională și cea personală. „Pe plan personal am fost sprijinită mereu și am primit înțelegere din partea familiei și a prietenilor, ceea ce contează, cred eu, cel mai mult, pentru ca lucrurile să funcționeze natural. Dar, probabil că dacă nu aș munci, aș înnebuni!”, mai spune Cora Stolz.
În același timp, uneori este binevenit chiar și puțin spațiu între manager și echipă. “În mod absolut normal și sănătos, periodic trebuie să avem acel timp prin care să ne separăm de restul echipei și să vedem, din punct de vedere al business-ului, adaptarea strategiei și a viziunii de business la factorii din prezent și, bineînțeles, atenția acordată membrilor echipei”, afirmă Cora Stolz. Aceasta mai spune: “Orice muncă este făcută cu oameni, așadar atenția noastră, ca manageri, trebuie să fie chiar la ei, mai ales pentru formarea unei echipe care aduce added-value atât companiei, dar și satisfacție și rezultat individual. Atunci, lucrul în echipă funcționează.”
În concluzie, ca un manager să fie respectat, trebuie să își respecte echipa la rândul său. Comunicarea și umanitatea sunt lucruri esențiale în această relație. Voi cum vă conduceți echipa?
Cora Stolz, 39 de ani, s-a alăturat P3 după ce a ocupat poziția de Director al Centrului Comercial Ploiești Shopping City. Anterior, aceasta a ocupat funcții de senior executive și de management pentru grupuri internaționale de retail și IT din România. Înainte de anul 2008, Cora a petrecut peste șapte ani în SUA, unde a studiat și ocupat diverse funcții de contabilitate, obținând acolo și o diplomă post-universitară în management financiar, în cadrul City University din New York.
P3 este un investitor specializat, dezvoltator și manager de proprietăți de logistică în Europa, deținută de TPG Real Estate și Ivanhoé Cambridge. Având activități în toată Europa, portofoliul P3 cuprinde acum 141 de depozite, care totalizează 2.9 milioane m2 de spații în nouă țări și un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spații, de peste 1.6 milioane m2.
PointPark Properties a adoptat noul brand corporate “P3” și va folosi numele comercial P3 Logistic Parks pentru a reflecta mai bine activitatea companiei.