Femeia de afaceri din România ştie să joace mai multe roluri
„În ultimii ani, m-a atras ideea că bankingul are nevoie de profesionişti cu cunoştinţe puternice bancare şi, în acelaşi timp, cu abilităţi de conducere a unei afaceri”, spune Melania Mirea, care are responsabilităţi directe pe partea de vânzări, marketing şi financiar.
Pentru că este o perfecţionistă, Melania Mirea nu s-a mulţumit cu o diplomă de licenţiat şi multă experienţă în domeniu, ci a investit continuu în pregătirea ei, absolvind un EMBA, dar şi numeroase alte cursuri şi traininguri. „Dacă în trecut părinţii noştri care dobândeau o profesie reuşeau, pe baza cunoştinţelor obţinute în timpul şcolii, să o exercite pe toată durata vieţii, astăzi cunoştinţele se perimează rapid. Apoi un manager trebuie să se perfecţioneze zilnic, trebuie să fie un expert în domeniul în care activează”, spune Directorul Executiv al BCR Pensii.
Pe lângă pregătirea profesională, despre care crede că este esenţială atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, Melania Mirea consideră că mai are şi atuul de a fi femeie, adică de a fi înzestrată natural cu empatie, pozitivism, calităţi importante pentru un manager care conduce o echipă, dar şi pentru companie în ansamblu. „Rezultatele pozitive ale unei companii se înregistrează doar cu sprijinul angajaţilor, cu angajaţi performanţi şi productivi. Pentru asta, un manager trebuie să ştie să motiveze echipa financiar şi nonfinanciar. Spre exemplu, în acest moment există beneficii extrasalariale ce oferă avantaje fiscale atât angajatorilor, cât şi angajaţilor, cum este pensia facultativă, care reprezintă un beneficiu scutit total de taxe şi deductibil de la impozitul pe profit în limita a 400 euro/an pe angajat. Pensia facultativă este un tip de beneficiu extrasalarial optim din punct de vedere financiar pentru angajator, care îi permite acestuia o susţinere a veniturilor angajaţilor şi la momentul pensionării”, spune Melania Mirea.
Mai mult decât atât, de când a preluat funcţia de Director Executiv, pentru Melania Mirea sunt importante, pe lângă rolul de manager în companie, şi educarea financiară a populaţiei şi informarea acesteia cu privire la necesitatea economisirii pe termen lung.
De altfel, Melania Mirea apreciază că în viitor vor apărea schimbări majore la nivelul sistemului public de pensii. „Puţini ştiu că presiunea asupra sistemului public de pensii va crește din ce în ce mai mult până în 2060, iar statul va fi nevoit să aloce aproximativ 13,5% din PIB pentru plata pensiilor”, spune Directorul Executiv al BCR Pensii. Asta, în condiţiile în care în prezent rata de înlocuire a salariului brut cu pensia de stat este de 41,6% și se preconizează o scădere a acesteia până la 28,6% până în 2060. Ceea ce înseamnă că vom primi la pensie numai 28,6% din salariul nostru brut. „De aceea, este nevoie de economisire suplimentară, iar varianta cea mai simplă este să economisim sume relativ mici pentru o perioadă mai lungă de timp, să optăm pentru produse de economisire ce au acest scop – acordarea unui venit suplimentar la pensie”, concluzionează Melania Mirea.
Aţi avut ocazia să observaţi în cercetări ale BCR profilul femeii de afaceri din România. Ce îi este specific, prin ce se diferenţiază de femeile manageri din alte state?
Apreciez enorm femeia de afaceri din România, fiindcă ştie să joace atât de multe roluri în fiecare zi: este mamă, soţie, fiică, gospodar, om de afaceri care ia decizii ferme, cât şi antrenor pentru angajaţi. Ştie să-şi gestioneze bine emoţiile şi investeşte mult în relaţiile cu oamenii. Îi înţelege mai bine pe angajaţi, fiindcă ea însăşi este mamă şi ştie cât de important este să oferi un exemplu personal. Şi, nu în ultimul rând, am întâlnit multe femei de afaceri din România care mi-au demonstrat că „nu se poate” este o expresie fără sens. Consider că profilul femeii de afaceri din România este asemănător cu cel al antreprenoarelor din alte ţări, dar provocările de a conduce un business în România sunt mai mari.
Ce tip de manager sunteţi?
Încerc să fiu un manager care îndrumă şi încurajează echipa. Totodată deleg foarte mult, pentru că îmi doresc ca echipa mea să evoluze împreună cu mine. Recunosc că învăţ în fiecare zi şi reflectez mult la greşelile pe care le fac în relaţia cu oamenii şi la cum să nu le mai repet. Am învăţat din experienţă că, dacă ceva nu merge ca pe roate, este din cauza managerului şi niciodată a echipei.
Cum împăcaţi viaţa de familie cu cea profesională?
Programul meu este încărcat, dar nu uit în nicio zi să îi zâmbesc fetiţei mele şi să îi spun cu tot sufletul că o iubesc… Ştiu că pot să fiu o mamă şi soţie bună numai dacă îmi urmez drumul profesional cu seriozitate. De aceea îmi calculez mai bine timpul decât înainte şi îl investesc mai atent. Am principii clare în viaţa personală şi profesională care mă ajută să mă ghidez rapid în tot ceea ce fac.
La ce accesoriu feminin nu renunţaţi nici măcar la întâlnirile de business?
Recunosc că eşarfa este un accesoriu nelipsit. O eşarfă mă ajută să aduc puţină culoare ţinutelor mele, să le scot din zona clasică impusă de funcţia pe care o am şi de domeniul în care îmi desfăşor activitatea.
Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici