Gândeşte-te şi la ceilalţi

15 noiembrie, seara, târziu… Mă aflam în faţa calculatorului, când a apărut pe twitter: „We are honored that my wife, Rosemaria Schwarzinger, was appointed Ambassador of SOS Children ’s Village Romania” @ SchwarzigerM, mesaj semnat de nimeni altcineva decât Excelenţa-Sa, domnul Michael Schwarzinger, ambasador al Austriei în România. O distincţie înaltă, înmânată de domnul Mihai Alexandru Neguţ, preşedintele SOS Satele Copiilor România, în cadrul „SOS Kinderdorf Charity Ball”, moment despre care doamna Schwarzinger mi-a destăinuit ulterior: „M-am simţit extrem de onorată! Dar, deşi eram pregătită să urc pe scenă şi să rostesc doar un mic discurs de mulţumire, emoţiile… mi-au luat vocea. Da, este o recunoaştere a activităţii mele alături de SOS Satele Copiilor România, de care mă bucur foarte mult, dar, ca de obicei, prefer să nu se întâmple într-un spaţiu deschis, în public. Sunt de părere că nu e bine să-ţi acorzi mai multă importanţă ţie, ci altora. Asemenea evenimente sau onoruri mă fac să mă simt puţin stânjenită şi, cum spuneam, copleşită de emoţii! Soţul este specialistul în a susţine calm şi mai detaşat un discurs”, a continuat doamna Schwarzinger… deşi, din postarea de pe twitter dezvăluie şi mândria şi o doză de emoţie.

Ce înseamnă o zi de lucru în Ambasada Austriei în România, cum e să fii soţia ambasadorului şi să reprezinţi această ţară aici, în România, „care ne-a primit atât de frumos, încât ai obligaţia să îi dai ceva în schimb şi să te implici!”… Cu greu s-ar putea cuantifica după regula celor opt ore de lucru pe zi. Nu înseamnă numai întâlniri cu persoane sau reprezentanţi din diferite zone de activitate sau stabilirea modului de susţinere a unor proiecte de colaborare dintre cele două ţări. Conceptul de bază este: „Faţă de Republică munceşti din cap până-n picioare!”, aşa cum spune o traducere aproximativă a unei credinţe de viaţă a celor doi. Prezenţa la un eveniment, vizită, spectacol sau expoziţie înseamnă, de fapt, reprezentare, susţinerea scopului acelui eveniment şi o seamă de pregătiri minuţioase care, împreună, oferă acea relevanţă şi greutate ce echivalează cu un statement.

Experienţa de mai mult de 20 de ani petrecuţi în diplomaţie şi o imensă dragoste de viaţă stau „în spatele” unor eforturi pe care noi nu le putem percepe. Tinereţea a fost cea care, se poate spune într-un fel, a decis traseul carierei şi vieţii de diplomat. În timpul anilor de activitate didactică ai domnului Michael Schwarzinger – lector la universităţile din Wells şi Birmingham, specializarea germanistică-anglistică, între anii 1978- 1980 şi 1982-1984 –, cei doi şi-au dat seama că le place foarte mult să trăiască în străinătate. Ambiţia şi dorinţa acelei vârste a domnului viitor ambasador era, de fapt, de a deveni un foarte bun dramaturg…

În acea perioadă, Rosemaria Schwarzinger lucra deja ca voluntar la o şcoală, pe un domeniu extrem de util şi interesant, ca ecotrofolog, adică specialistul care îi poate învăţa pe copii şi adulţi cum să se hrănească mai sănătos, cum să deprindă obiceiuri corecte de viaţă şi alimentaţie. Odată cu întâlnirea cu Helmuth Kutin, personalitate care a marcat activitatea şi profilul organizaţiei „SOS Children’s Villages“ (SOS Kinderdorf International), după retragerea din activitate a fondatorului Hermann Gmeiner, doamna Schwarzinger a întrevăzut şi posibilitatea ca această activitate pe care o iubea să poată fi continuată. Poţi să alegi să nu stai degeaba, poţi să gândeşti dincolo de tine.

Aşa că nu chiar pripit, ci conştienţi că drumul nu va fi uşor, s-au hotărât: soţul va continua studiile obligatorii post-universitare cerute de domeniul diplomaţiei, şi astfel, cu tenacitate şi optimism, acest vis se va realiza. Faptul că aveau deja doi copii şi că vârsta la care a intrat în diplomaţie a fost de 31 de ani – ceva mai mare decât se obişnuieşte – nu au constituit impedimente.

Apoi totul a decurs în acel mod despre care vorbeşti peste ani cu zâmbet în priviri. Au fost împreună şi la bine, şi la … greu, ca să parafrazăm o binecunoscută zicală. Mai întâi a fost postul de ataşat – un post ce poate fi numit de training –, apoi un post mai important, în Viena. A urmat primul post de secretar-ambasador, la Berna, echivalent cu cel din România, de ministru-consilier. Între anii 1992 şi 1995, au venit în România, la Ambasada Austriei din Bucureşti, funcţia fiind corespondentă celei de ministru plenipotenţiar. În 1995, Austria a aderat la Uniunea Europeană şi, imediat, domnul Schwarzinger a lucrat ca director al Departamentului de pregătire a aderării şi dezvoltării Blocului Estic European. Anii 1997-2001 au însemnat participarea directă la tot ce a însemnat protocol şi direcţii de aderare la Uniunea Europeană, în Bruxelles. Apoi, din 2001, a urmat poziţia de ambasador în Lituania – o perioadă deosebit de interesantă a activităţii diplomatice, începută deci înainte de aderarea acestei ţări la Uniune, în timpul, dar şi după aderare. După semnarea Acordului de la Lisabona, a lucrat în Departamentul de Afaceri Externe Europene, iar din 2010 este ambasadorul Austriei în România.

Dar ce se poate spune despre experienţa de soţie de ambasador? Din afară poate că pare uşor, unii ar spune „decorativ”, dar nu este deloc aşa. „Scânteia care să pornească lucrurile, mai cu seamă în serviciul comunităţii, acesta este micul meu secret care mă motivează în fiecare zi!“, spune Rosemaria. „În Lituania am iniţiat International Christmas Charity Bazaar. Doamnele care făceau parte din IWA – International Women’s Association – până atunci nu organizaseră un asemenea eveniment. Au fost atât de încântate de rezultate, încât l-au preluat şi organizat în anii următori”, ne destăinuie doamna Schwarzinger. Imediat ce a sosit la primul post în România, în 1992, s-a înregistrat în IWA România tocmai pentru a putea participa la Bazarul de Crăciun şi la alte asemenea proiecte. Atunci a primit o recunoaştere tare dragă a eforturilor ei, o scrisoare de mulţumire a ambasadorului Austriei în România la acea vreme, pentru ceea ce a realizat la ediţia din acel an. Din 2010 standul Austriei, organizat de echipa ambasadei pentru Bazarul de Crăciun – târg organizat de IWA România al cărui membru de ononare este doamna Schwarzinger – este unul dintre cele mai atractive pentru cei care cumpără produsele, banii fiind apoi folosiţi pentru proiecte caritabile ale organizaţiei.

Dar o „parte“ din doamna Schwarzinger (inima) funcţionează constant în ritmul activităţii trepidante din SOS Satele Copiilor. De mulţi ani activează neobosită, cu energie şi inspiraţie, în această organizaţie – de 20 de ani pentru filiala din România. A păstrat contactul cu majoritatea celor cu care a lucrat de-a lungul anilor, iar aici, în România, a demarat şi o campanie de recunoaştere a meritelor celor care au pus bazele, au contribuit la dezvoltarea acestei organizaţii şi lucrează de ani buni în cadrul ei. „Nu ne putem uita spre viitor dacă nu ne aducem aminte de trecut!”, spune Rosemaria Schwarzinger. „Trebuie să recunoaştem meritele celor de dinaintea noastră!” – este ceea ce-şi doreşte foarte mult să pună în practică pentru 2013, pe lângă multe alte proiecte deja iniţiate. „Mamele care lucrează în Sate au urmat cursuri speciale, au o experienţă deosebită şi merită să fie evidenţiate”. Şi, de ce nu, celor trei sate SOS li se mai poate alătura încă unul dacă, împreună cu conducerea competentă şi dedicată a SOS Satele Copiilor România, va găsi înţelegere şi sprijin din partea autorităţilor, a firmelor private şi, nu în ultimul rând, din partea noastră, a comunităţii.

Încă nu s-a gândit niciun copil dintr-un Sat românesc să întrebe: „Vreau să fiu diplomat, ce-ar trebui să fac pentru asta?”. Dacă va fi cazul, doamna Schwarzinger i-ar spune: „Părinţii mei m-au făcut să înţeleg încă de la o vârstă fragedă că fără muncă nu se poate obţine nimic cu adevărat durabil în nicio profesie sau ocupaţie. Aici, în Satele Copiilor, învăţaţi că trebuie să faceţi ceva cu viaţa voastră. Trebuie să contaţi pe faptul că oriunde aţi merge veţi fi preţuiţi pentru ceea ce realizaţi cu mâna, mintea şi prin efortul vostru. Şi nu uitaţi niciodată semnificaţia cuvintelor respect şi pasiune”. Lucru valabil în orice domeniu, dar iată că şi în cazul profesiei de soţie de diplomat, am adăuga noi.

Articol preluat din Revista Cariere de decembrie. Pentru detalii legate de abonare, click aici