Germania perfectiunii. O chestie de eticheta

Exista si in Germania destule angrenaje anchilozate, in special in domeniul public. Acolo unde anii de aur ai statului social, ai statului providential, au oferit pe tava accesul spre bunastare, cocotand functionarul pe un piedestal, intr-un turn al inamovibilitatii, senator pe viata al unei pozitii profesionale intangibile. Mai buna, mai rea – dar a lui si numai a lui.

Pe masura scurgerii timpului, mecanismul si-a perfectionat anchilozarea. Invatand din propriile greseli, eliminand surplusul de sarcini, sacrificand orice risc.

Cand un functionar public german iti spune “nu sunt indreptatit sa va raspund la aceasta intrebare”, nu o face din dispret sau lene ci pentru ca, undeva, intr-un trecut oarecare, un alt individ – situat pe acelasi nivel – a dat un raspuns care s-a dovedit a nu fi 100% corect si, ca atare, a platit pentru neglijenta in serviciu, pentru dezinformarea contribuabilului, cine stie cum si pentru ce, dar a platit. Nu-ti risti jobul din care astepti sa iesi la pensie, daca o mai apuci in viata ta, pentru a-i usura viata lui, unui necunoscut.

Cum corb la corb nu-si scoate ochiul, sistemul a dezvoltat si o retea complexa de prudenta, in care Frau A si Herr B si Fräulein C au batut palma sa se verifice reciproc. Onest, la vedere, nu pe la spate. Si sa se traga, la nevoie, discret de maneca.

O anumita cutie are nevoie de o eticheta noua.

Nu ai voie sa scoti o eticheta din sertar si sa o pui pe cutie.

Suni superiorul direct si il anunti ca e nevoie de o schimbare.

Acesta suna la departamentul “identitati ale obiectelor din gestiune”. I se spune sa deschida intranetul unde se afla un formular – nu, nu acela, mai jos, mai… mai… asa, acela.

Acuma: este invatat sa completeze formularul, care, in varianta electronica, are box-uri editabile. Se completeaza integral, da?

Apoi il va printa si trimite prin fax, de la etajul parter -1 la etajul 2 pana cel tarziu miercuri la ora 13:30.

Si, de acum, astepti.

Astepti pana la sfarsitul saptamanii cand se reuneste comitetul de analiza a cererilor din comisia de administrare a consumabilelor din departamentul “identitati ale obiectelor din gestiune”.

La inceputul saptamanii viitoare vei gasi, la cutia ta postala de la etajul parter -2, un plic trimis prin posta interna in care se afla o scrisoare pe o coala format A4, din hartie reciclata, care te anunta ca ti s-a aprobat cererea iar cu aceasta hartie te prezinti la subsolul -2, unde se afla depozitul de consumabile administrat de departamentul “identitati ale obiectelor din gestiune”. Deschis marti, intre doua ceasuri – 11:20 si 12:10.

Varianta mai lunga ar fi inclus si necesitatea ca seful sa obtina:

1. o constatare scrisa cum ca respectiva cutie exista;

2. o constatare scrisa cum ca respectiva cutie nu mai are eticheta;

3. o constatare scrisa cum ca respectiva cutie are nevoie de o eticheta noua

(pentru fiecare dintre punctele 1-3 ai nevoie de cate un Gutachter, de un constatator care va trebui sa obtina aprobarea de a veni la tine si sa isi/iti va face programare; in cazul fericit, Gutachter-ii 1, 2 si 3 vor fi una si aceeasi persoana, desi, mai degraba, nu sunt – e ilegal sa risti securitatea locului de munca, obligand un angajat sa raspunda simultan de mai multe lucruri)

4. o aprobare scrisa, din partea superiorului direct al sefului caruia i te-ai adresat, aprobare care sa confirme ca sectia in care lucrezi are dreptul sa schimbe eticheta si se aproba aceasta cheltuiala bugetara care inseamna transferul de fonduri din bugetul institutiei in bugetul institutiei – pentru eticheta si pentru minutele de munca prestate de fiecare dintre cei in absenta carora eticheta nu ar ajunge pe cutia care are nevoie de o eticheta noua.

Zeiss (ţais), nu?

PS: sincer sa fiu, ma bucur ca m-am nascut in Romania; daca m-as fi nascut in Canada sau Noua Zeelanda, lasam dracului Germania si ma duceam inapoi!