Înscrie-te la competiţia Freshhh 2015 și poți câștiga un job
Programul Freshhh respectă strategia companiei: Grupul MOL atrage talente de top prin programele sale inovatoare şi premiate de achiziţie a talentelor. Pe durata competiţiei studenţii se vor confrunta cu diverse provocări: trebuie să construiască o nouă companie de petrol de la început şi să ia deciziile adecvate în ceea ce priveşte proiectele de cercetare şi dezvoltare, pentru a găsi zăcăminte bogate, pentru a construi o rafinărie pentru diverse produse şi pentru a găsi portofoliul de produse care să genereze profit. Competiţia Freshhh constă în trei runde; primele cinci echipe calificate vor intra în Finala Live care va avea loc la Budapesta pe 28 mai, şi astfel vor beneficia de oportunitatea de a-şi începe călătoria profesională în cadrul Grupului MOL.
Primele cinci echipe calificate vor beneficia de şansa de a-şi începe cariera din poziţia de participanţi la programul Growww desfăşurat de Grupul MOL. Programul Growww pune la dispoziţia absolvenţilor şi tinerilor profesionişti peste 200 de poziţii Growww în domenii precum inginerie, economie, IT, ştiinţe naturale şi sociale, la nivel de grup, în 12 ţări. Absolvenţii şi tinerii profesionişti îşi pot depune candidaturile începând cu data de 4 martie, pentru a-şi începe cariera la nivel internaţional în industria de petrol şi gaze.
Studenţii din întreaga lume îşi pot depune candidaturile pentru a participa la competiţia online Freshhh începând de astăzi până la data de 3 aprilie 2015, accesând www.freshhh.net. În ultimii 8 ani, peste 10.000 de studenţi au participat la competiţia online din aproape 70 de ţări.
Puteţi afla mai multe informaţii despre programul Freshhh accesând site-ul companiei sau pagina de Facebook aferentă.
Și pentru că Grupul MOL derulează mai multe proiecte, te poți înscrie și la cea de-a 9-a ediţie a programului recunoscut de recrutare a absolvenţilor „Growww”. În 2015, Grupul MOL oferă peste 200 de poziţii Growww, în domenii variind de la inginerie, economie, IT, ştiinţe naturale şi sociale, în 12 ţări. Absolvenţii şi tinerii profesionişti și-au putut depune candidaturile încă din data de 9 martie, pentru a-şi începe cariera la nivel internaţional în industria de petrol şi gaze.
Prin intermediul programului Growww, compania îşi propune să atragă un număr suficient de talente, pentru a răspunde nevoilor de business. Pe durata desfășurării programului tinerii au parte de experienţe de lucru reale şi participă în acelaşi timp la Programul de Educaţie în Afaceri (Business Education Program – BEP) pentru a învăţa cum sunt derulate operațiunile din industria de petrol şi gaze, precum şi din Grupul MOL. Fiecare participant este sprijinit de un coleg cu experienţă, în calitate de mentor. După finalizarea programului, majoritatea participanţilor au posibilitatea să îşi continue cariera în Grupul MOL, în poziţii de expert, specialist sau chiar manager. 80% dintre foştii participanţi au fost integraţi în companie de la demararea proiectului în 2007.
Absolvenţi din Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Cehia, Ungaria, Italia, Irak, Pakistan, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia și-au putut depune candidaturile pentru programul Growww online începând cu data de 9 martie. 1.570 de participanţi au fost recrutaţi din 2007 şi până în prezent. În 2015, peste 200 de talente de top îşi pot începe călătoria profesională în Grupul MOL. Programul va începe în data de 1 septembrie.