Inteligenţa emoţională nu înseamnă să fii fericit în fiecare zi
Cred că aş putea scrie o carte cu strategiile pe care le-am folosit ca să nu îmi simt emoţiile neplăcute. Din cele mai importante erau carţile, fuga într-un viitor imaginar, pe care îl cream în favoarea mea, revizitarea în imaginar a unor momente din trecut în care mă simţeam bine, succese profesionale (am avut, mărturisesc, o mică dependenţă de titluri şi diplome), plecări în străinătate. Pe primul loc, de pe la 24 de ani, au fost însă cursurile de dezvoltare personală. Cea mai directă cale de a anihila orice m-ar fi făcut să mă simt rău.
La cursurile de dezvoltare personală am avut surpriza să descopăr că emoţiile pe care le simţeam veneau de fapt dintr-un trecut foarte îndepartat, de cele mai multe ori din primii ani ai copilăriei mele. Am înţeles că emoţiile apar pentru că unele momente din prezent seamănă leit cu unele momente „nerezolvate” din trecutul meu. Creierul meu face un fel de confuzie şi (re)trăieşte trecutul, dar în momentul prezent. Adică prezentul devine un film în care se desfăşoară emoţiile pe care le-am trăit la 3 sau 5 sau 6 ani, iar eu devin acel copil care trăieşte o tristeţe adâncă precum un abis de mare sau o furie intensă ca un vulcan în erupţie, frustrare sau gelozie, invidie sau pur şi simplu paralizie emoţională.
M-am îngrozit când am văzut câte am de „rezolvat”. Îmi amintesc că am avut şi o frică suplimentară că o iau razna (o frică ce apare la începutul procesului de dezvoltare personală). Apoi a apărut aroganţa şi am început să explic prietenilor mei cu dezinvoltură prin ce trec ei şi ce cursuri ar trebui să facă. Apoi a fost ambiţia: cât mă costă ca să îmi rezolv asta şi problema asta? Ok, investesc. Când se rezolvă, care este deadline-ul? Apoi oboseala şi frustrarea, când am văzut că nu progresez aşa de repede cum vreau eu. Apoi am renunţat la orice aşteptare şi am acceptat că sunt aşa cum sunt.
Şi atunci s-a deschis lumea pentru mine. În momentul în care am acceptat că da, de furia asta nu o să scap niciodată, că da, tristeţea mă va locui în unele zile din viaţa mea, fără drept de apel, atunci când m-am relaxat în emoţia pe care o trăiam, abia atunci emoţia s-a consumat şi s-a transformat în altceva. Furia s-a dizolvat în pace, tristeţea a lăsat în locul ei receptivitate şi feminitate. În interiorul meu am văzut cauza din trecut a emoţiei, peste care s-a aşternut pacea. Am putut să accept.
Fiecare emoţie respinsă sau reprimată rămâne „blocată” în interior şi ne costă. Este ca şi cum vrei să faci un pas înainte în viaţa ta, dar de picioarele tale sunt ataşate două bile de fier, care devin mai grele cu fiecare nouă dată când mai reprimi o nouă emoţie. Şi, pe măsură ce trece timpul fără ca noi să ne ocupăm de igiena noastră emoţională, aceste emoţii devin de-a dreptul fizice şi parcă din ce în ce mai intense.
Deci ce nu este inteligenţa emoţională?
- Inteligenţa emoţională nu înseamnă să scăpăm sau să controlăm emoţiile. De câte ori îţi doreşti să scapi de emoţii imaginează-ţi că ele sunt ca nişte organe interne. Cum ar fi să îţi tai o mână înainte de plecarea la birou, de exemplu, pentru că nu îţi place cum arată într-o dimineaţă?
- Nu înseamnă să schimbi emoţia în ceva „constructiv”. Aud asta deseori la clienţi cu care lucrez, că vor să „transforme” ceea ce simt. Însăşi intenţia de a face ceva anume cu emoţia respectivă este un alt mod de a o controla.
- Nu înseamnă doar să exprimi. Multe metode de lucru cu emoţiile folosesc catharsis-ul (eliberarea emoţională ). Este o etapă utilă mai ales pentru cei care nu au exprimat ceea ce au simţi ani de-a rândul, dar este doar o etapă. Ea poate deveni o nouă modalitate de a trece „peste” emoţie, când nu conştientizăm ceea ce se întâmplă dincolo de emoţia respectivă. Mulţi oameni, de exemplu, eliberează furia de ani de zile. Dar de cele mai multe ori furia este o emoţie „ecran”, sub care se află altceva, de cele mai multe ori „the real issue”, ca de exemplu vulnerabilitatea.
- Inteligenţa emoţională nu este abilitatea de a fi fericit în fiecare zi. Aşteptarea de a trăi o viaţă în care curge doar lapte şi miere este la fel de realistă precum aşteptarea de a nu avea noapte după zi, sau de a nu avea nori pe cer şi ploaie. Este un fel de a trăi în iluzie sau de a nu-ţi asuma viaţa în plinătatea ei.
În experienţa mea, inteligenţa emoţională înseamnă să-ţi accepţi şi să îţi observi realitatea interioară aşa cum este aici şi acum (mai multe despre observarea emoţiilor într-un articol viitor). Fără să o judeci, fără să te lupţi cu ea. Încearcă, atunci când emoţia a apărut, să o recunoaşti, să îi spui „bine ai venit”. Permite-i să te traverseze, aşa cum un vizitator drag îţi vizitează casa. Este de altfel, un vizitator apropiat, este o parte din tine. Îţi promit că va fi o experienţă încredibilă de creştere, una din care vei descoperi lucruri noi despre tine, şi din care vei ieşi mai aproape de tine, în pace. Poate fi o experienţă în care să găseşti, poate, chiar fericirea pe care o cauţi.
Casandra Bischoff este coach executiv si de echipă din 2008. Lucrează în prezent cu bănci şi clienţi individuali din România, Ungaria, Belgia şi Anglia. Vine în coaching cu o experienţă de 10 ani în management de proiect, training şi 5 ani de consultanţă pentru instituţii internaţionale din România, USA şi Serbia.
http://peak-experience.ro/blog