Învățare prin joc, rezultate vizibile

Daniela Oancea: Constrânşi de deficitul de talente, angajatorii sunt realmente nevoiți să investească mai mult în oameni, iar învăţarea prin joc este, la nivel mondial, soluția momentului pentru a dezvolta talente. Ce nevoi de formare pot fi acoperite cu succes prin joc și gamificare?

Dan Berteanu: Aş vrea de la bun început să facem o diferenţă între învăţare prin joc (GBL – Game Based Learning) şi gamificare (Gamification). Gamificare, pe scurt, înseamnă folosirea mecanicilor de joc în situaţii nonjoc. Gamificarea există de multă vreme în piaţă, sistemul „frequent flyer” folosit de liniile aeriene este un exemplu clasic de gamificare, dar conştientizarea, conceptualizarea şi răspândirea acestei abordări s-a petrecut abia în ultimii cinci, șase ani.

Învăţarea prin joc, chiar dacă este o aplicaţie specifică a gamificării în învăţare, este mai complexă pentru că implică combinarea mecanicilor de joc cu ştiinţele cognitive şi, în multe cazuri, cu tehnologia informaţiei.

Acum, ca să revin la întrebarea ta, în proiectele de învăţare prin joc pe care noi le-am implementat până acum am abordat teme de dezvoltare foarte diverse. Am contribuit la dezvoltarea liderilor şi managementul talentelor în companii din asigurări şi producţie industrială, am generat o schimbare a mentalităţii şi obiceiurilor de vânzări într-o bancă, am crescut colaborarea şi sinergia echipelor într-o companie de telecom, şi mai nou, am regândit împreună cu profesorii-coordonatori două mastere din Academia de Studii Economice – facultatea de Management, cel de Resurse umane şi cel de Managementul afacerii.

În esenţă, orice nevoie de formare-dezvoltare poate fi abordată prin joc atâta timp cât pleci de la obiective clare şi clarifici comportamentele dezirabile care trebuie practicate în viaţa profesională a participanţilor.

D.O.: Gamificarea este, într-adevăr, o soluție rapidă, lejeră și prietenoasă de învățare și formare. De ce nu este folosită pe scară largă în România? Ce ar trebui să se întâmple ca lucrurile să se schimbe în favoarea acestei metode, în viitorul apropiat?
D.B.: Permite-mi să fiu doar parţial de acord cu tine. Învățarea prin joc este o soluţie prietenoasă de învăţare, dar nu este nici rapidă, nici lejeră. Şi cred că tocmai de aceea nu este încă folosită pe scară largă. Ce vreau să spun este că pentru a desena o soluţie de învăţare prin joc de impact trebuie să pui mîna pe carte şi să studiezi toate disciplinele despre care îţi spuneam mai sus.
Trebuie să înveţi despre mecanicile jocurilor, psihologia jocurilor, scheme logice şi neuroştiinţă. Trebuie să înţelegi mecanismele de just-in-time şi just-in-case learning, motivație intrinsecă şi extrinsecă. Asta necesită timp şi rigoare.

Este o mare diferenţă între o soluţie de învățare care se bazează pe ştiinţă şi una construită „pe genunchi” în care dăm nişte puncte, facem un clasament şi, eventual, oferim şi nişte badge-uri ca să fim în ton cu vremurile. Pe plan mondial sunt cazuri celebre de eşecuri ale acestei abordări de tip PBL (points, badges and leaderboards) şi am întâlnit două astfel de experienţe nefericite şi la doi clienţi de-ai noştri din România. Am convingerea însă că învățarea prin joc va deveni un fenomen din ce în ce mai prezent în viaţa organizaţiilor. Sunt atât de convins încât noi am decis că asta vom face în următorii zece ani din ce în ce mai deştept şi mai susţinut.

D.O.: Cum anume răspunde metoda Playful Design, pe care o folosiți voi, necesităţilor unei pieţe modelate de impactul cu tehnologia, globalizarea şi noile generaţii de angajați?
D. B: Metodologia după care construim proiectele de învăţare prin joc răspunde nevoilor psihologice pe care oamenii le au, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală, nevoi pe care ştiinţa ne arată că le avem toţi:
1. În primul rând, şi cel mai important, ne dorim ca munca noastră să aibe semnificaţie. Sensul exact al cuvântului „semnificaţie" este diferit de la persoană la persoană, dar pentru toată lumea înseamnă a fi implicat în activităţi provocatoare care ne permit să vedem impactul direct al eforturilor noastre.
2. În al doilea rând, ne dorim succesul sau cel puţin şansa de a avea succes în ceea ce facem. Vrem să ne simţim puternici şi să dovedim că suntem buni la ceea ce facem. Avem nevoie să fim optimişti cu privire la şansele noastre de succes, să aspirăm la progres, şi să simţim că ne este mai bine azi decât ieri.
3. În al treilea rând, ne dorim conexiune socială. Oamenii sunt fiinţe sociale, şi chiar şi cei mai interiorizaţi dintre noi se simt bine atunci când petrec timp cu oameni de care le pasă. Vrem să împărtăşim experienţe şi să construim legături, şi cel mai adeasea realizăm că acestea se întâmplă când facem lucruri care contează, împreună.
4. În al patrulea rând, şi în cele din urmă, tânjim după scop şi sens. Cu alte cuvinte, avem nevoie de şansa de a fi parte din ceva mai mare decât noi înşine, de a contribui la ceva care are importanţă, dincolo de propriile noastre vieţi.
Faptul că oamenii găsesc răspuns la aceste nevoi psihologice fundamentale în programele noastre de învăţare prin joc face ca rata de implicare şi engagement să fie foarte ridicată.

D.O.: Ce aptitudini au dobândit și și-au antrenat cei care au folosit până acum Equatorial Marathon? Cum le-au pus în practică în organizațiile lor? Oferă-ne un exemplu.
D. B.: Aptitudinile dobândite au depins de fiecare proiect în parte, pentru că personalizăm 100%, fiecare proiect. Adică plecăm întotdeauna cu obiectivul final în minte şi documentăm comportamentele oamenilor care, practicate cu regularitate, pot asigura atingerea obiectivului de business. După aceşti doi paşi începem designul efectiv al provocărilor, resurselor, recompenselor, mecanicilor de joc şi matematica sistemului de punctaj.

La banca despre care ţi-am zis, de exemplu, în mediul intern, oamenii au devenit mai îndrăzneţi, mai creativi, au căpătat curajul să se exprime şi s-au sudat ca echipe. Şi-au spus părerea despre produse ale băncii şi au oferit idei concrete de îmbunătăţire pe diferite zone. Au contribuit cu idei mai îndrăznețe despre cum să atragă clienţii în agenţie. Şi-au făcut cadouri, surprize şi şi-au spus mulţumesc.

În plus, în mediul extern au avut oportunitatea să-şi întrebe clienţii ce îi motivează, ce le place şi ce să schimbe la ei în sucursale, ca să fie mai aproape de nevoile lor; le-au dat flori şi i-au scos la cafea.
În testimoniale, participanţii spun că şi-au depășit limitele şi au progresat profesional.

D.O.: Dan Berteanu, de fapt, cum ți-a venit ideea creării și dezvoltării Equatorial Marathon și ce aduce el inedit față de cursurile de învățare și dezvoltare deja consacrate?
D.B.: Ascultând o carte. Acum trei ani am început să alerg, după care am trecut la triatlon, aşa că la antrenamente petrec multe ore cu mine însumi. Mă frământă de multă vreme faptul că, din punctul meu de vedere, impactul tehnologiei în industria de învăţare a fost până acum insignifiant. În acelaşi timp, mă îngrijorează profund gradul de derizoriu în care a ajuns trainingul de clasă. Cartea lui Jane McGonigal m-a pus pe gânduri şi m-a inspirat în acelaşi timp. Am realizat că peste patru, cinci ani aş putea să-l am la training pe băiatul meu, Radu, şi că probabil nu aş putea sa-l țin în sală. Pe de altă parte, eu cred că multinaţionalele au investit destul de compulsiv în training, pentru a recupera diferenţa faţă de țările din vest, pentru că aveau bugete de cheltuit, pentru că a fost un factor de motivare etc.

Cred că astăzi, în Corporate Romania, este mai degrabă vorba despre oameni care nu folosesc ceea ce ştiu şi mai puţin despre oameni care nu ştiu ce trebuie să folosescă ca să-şi facă jobul. Am început să caut răspunsul la întrebarea cum am putea să-i convingem să o facă pentru că vor, pentru că găsesc în asta semnificaţie şi satisfacţie. Rezolvarea problemelor serioase prin joc a fost epifania din parcul Pantelimon care a determinat viziune pe care o am astăzi despre învăţare şi compania mea.
Inedit este totul, de la ce este, la cum funcţionează şi la ce rezultate produce. Equatorial Marathon este o platformă de învățare prin joc care are ca metaforă o cursă de maraton. Practic ca să avansezi în cursă trebuie să faci ceea ce noi numim „provocări de alergare”. Acestea sunt sarcini/activităţi reale din viaţa de zi cu zi a participanţilor. Dacă vorbim despre participanţi-manageri cărora vrem să le dezvoltăm obişnuința de a recunoaşte merite de exemplu, o provocare ar putea suna ceva de genul: „folosește instrumentul de recunoaştere a meritelor într-o conversaţie cu un membru al echipei tale, cere-i să-ţi scrie cum s-a simţit şi încarcă ambele documente în platformă”.

Dacă vrem să-i determinăm pe reprezentanţii de vânzări să încerce o provocare ar putea suna ceva de genul: „participă la un eveniment de business, adună cărţi de vizită de la cât mai mulţi potenţiali clienţi, fă o poză cu cei mai interesanţi trei şi încarcă poza în platformă”. Aşa cum vezi, de fapt oamenii muncesc, jucându-se. Am integrat toate tipurile de stimulente – economic, social şi moral – pentru a ne asigura că fiecare participant va găsi unul cu care să rezoneze. Astfel că avem monedă virtuală cu care îşi pot cumpăra lucruri pe bune, îi „constrângem” să lucreze în echipă şi luptăm împreună cu flagelul care face 225.000 de copii din Romania să se culce flămânzi în fiecare seară.

D.O.: Cum reacționează participanții la impactul cu modelul conceput și dezvoltat de tine – Equatorial Marathon – și care crezi că e câștigul dovedit pe care îl au ei și organizațiile în care lucrează?
D.B.: Am să fiu sincer şi am să-ţi spun că au reacţionat mai bine decât mi-aş fi putut închipui. Avem în platformă participanţi din toate categoriile de vârstă şi gen, avem familii de joburi şi industrii foarte variate. În toate proiectele, rata de adopţie a fost de peste 80%, cu alte cuvinte opt din zece participanţi învaţă prin joc pentru că vor, este important să menţionez că participarea în aceste programe de dezvoltare este stabilită, de la bun început, ca fiind benevolă.
Cred că cele mai importante câştiguri se leagă de faptul că-şi descoperă punctele forte şi preferinţele făcând lucruri concrete şi cu impact în viaţa lor profesională, că regăsesc importanța firescului şi autenticităţii în relaţia cu ceilalţi, că au posibilitatea să progreseze şi să contribuie la o cauză importantă.

D.O: Ți-ai propus să exporți conceptul Equatorial Marathon în lume. Ce te face să ai încredere că vei reuși să pătrunzi cu acest produs 100% made in Romania în piețe atât de diferite de cea românească și care e strategia pe care intenționezi să o urmezi?
D. B: Sunt foarte încrezător pentru că răspunsul celor cu care am discutat a fost unul neaşteptat. Eu credeam că ceea ce am inventat este deja folosit de mult prin tările cu tradiţie în programele de învățare pentru adulţi. Am povestit despre el antreprenorilor în învățare cu care m-am întâlnit în 2015 pe la conferințele internaţionale oricum, pentru că este creaţia de care sunt foarte mândru. Am fost surprins de interesul şi rapiditatea cu care am reușit să stabilesc parteneriale cu ei. Feedbackul primit a fost că este o abordare foarte inovativă şi care rezolvă, macar şi parțial, lipsa cronică de implicare şi interes pentru învăţare.

Am licenţiat deja Equatorial Marathon în Polonia, Franţa şi Suedia şi sunt în discuţii cu parteneri potenţiali din Spania, Turcia şi Italia. În acelaşi timp am discuţii de tatonare cu două companii americane, pentru care, sincer să fiu cu tine, nu suntem încă pregătiţi dar m-am dus oricum să discut cu ei pentru că aşa mă arunc eu cu capul înainte şi nu dau la o parte nicio oportunitate. Îmi va fi greu să spun nu, dar mai vedem. Voi continua strategia de extindere în Europa în 2016-2017 după care am să merg către Asia şi Orientul Mijlociu.