Îți ții toți banii într-un singur loc? Află la ce risc te supui
Când vine vorba de viața financiară, cu toții trecem prin mai multe etape.
1. Supraviețuirea. De regulă, se întâmplă în perioada în care ești la primul job, fără experiență, însă vrei să te afirmi. Primești un salariu la finalul lunii din care reușești să îți plătești facturile, chiria și să te întreții. Cam atât.
Exact același lucru se întâmplă și într-o afacere – până reușești să obții profit din ea, te bucuri că reușești să plătești toate dările și că nu ești pe minus, stadiu pe care antreprenorii il numesc break-even point.
Vestea bună e că perioada de supravieţuire nu durează foarte mult dacă muncești și cauți întotdeauna soluții să crești.
2. Stabilitatea. Deja ai bani puși deoparte, îți permiți concedii și nu te mai uiți atât la cheltuieli, cât la profitul pe care îl faci să crească. Situația este deja roz.
3. Expansiunea. Când ai pus deja niște bani deoparte, îți dorești ca ei să îți aducă și mai mulți bani. E firesc. Să ,,muncească" ei pentru tine.
Poate chiar ai început să cauți – te tentează imobiliarele, dar parcă toți investesc acolo, ai vrea să încerci în acțiuni, dar încă ți-e prea teamă. Ba chiar ți s-a propus să investești în afaceri. Întrebarea pe care ți-o pui, firesc, este ,,În ce să investesc fără să fiu păcălit?”.
Am trecut prin toate aceste etape. Știu că nu e ușor. Încă învăț și eu.
Însă, dacă ar trebui să dau un singur sfat în ceea ce privește finanțele, acela ar fi: nu îți pune toate ouăle într-un singur coș.
Cu alte cuvinte, nu investi toți banii pe care îi ai într-o singură afacere, ca să nu rămâi descoperit.
Am cunoscut oameni care ,,și-au rupt oasele” pentru a strânge niște bani, i-au băgat într-un singur loc în necunoștință de cauză și au rămas în datorii după.
Gândește strategic: dacă vei investi banii în mai multe părți, chiar dacă una din surse va eșua, a doua va continua să îți aducă venituri pasive. De exemplu, să zicem că ai investit într-o afacere, imobiliare și acțiuni. Nu vei fi niciodată descoperit pentru că și dacă vor pica acțiunile, vor veni banii din imobiliare si afacere, încearcă să investești în minimum trei surse de venit ca să fii sigur că vei avea venituri constante.
Lorand (care are investiții multiple) Soares Szasz
Lorand Soares Szasz a fost desemnat de două ori consecutiv cel mai bun speaker din România la Business Days, este autorul a două cărți despre afaceri, susține zeci de seminarii și workshop-uri despre afaceri și vânzări în fiecare lună in intreaga țară.
Este fondatorul a trei companii de profil şi investitor în alte câteva din diferite domenii: Coaching4You – unde a pregătit zeci de firme de dimensiuni diferite și din domenii diferite, Business Mastery – program prin care a ajutat peste 1200 de afaceri din România să treaca la următorul nivel și Bizzclub – franciza de cluburi de networking antreprenorial.
P.S. Dacă vrei să înveți, alături de mine, mai multe despre investiții, în 20 noiembrie voi fi la București și voi participa la cursul de investiții al lui Robert Rolih, expert acreditat de Brian Tracy. Află mai multe aici: http://goo.gl/xgVXVd