JOBURI. Endava caută 300 de specialişti şi ingineri
JOBURI. Investiţia s-a ridicat la un milion de euro, iar prin aceste angajari, volumul angajaţilor va creşte cu aproape 60%, avand în vedere că în prezent compania are 550 de salariaţi.
Oficialii companiei au justitficat alegerea făcută prin faptul că în Transilvania, la Cluj-Napoca este o comunitate de IT foarte puternică, fapt c le face procesul de selectare a viitorilor angajaţi mult mai uşor.
Numai în viitorul an, Endava va angaja 140 de specialişti, urmând ca până la finele celui de-al doilea an, numărul angajţilor din acl centru să se ridice la 850. Compania este în cautare de analişti de business, ingineri de reţea, dezvoltatori de software dar şi ingineri suport IT.
Compania, care a fost înfiinţată în anul 2000, are peste 1.600 de angajaţi, aceştia fiind locaţi în cele 11 sedii dinGermania, Marea Britanie, SUA, Macedonia sau Romania.